Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:22 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Arhiepiscopul Tomisului s-a constituit parte civilă! Ce a păţit tânărul care i-ar fi furat lui Teodosie distincţia rangului de arhiepiscop

ro

23 Aug, 2017 00:00 1758 Marime text
„Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu comunice cu martorii (…), cu partea civilă Petrescu Teodosie, cu membrii de familie ai acestora; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.“
 
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Mihai Marian, de 31 de ani, din judeţul Vrancea, suspectat că ar fi furat din casa arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.
 
Din investigaţiile efectuate, s-a stabilit că, în noaptea de 21/22.05.2017, în intervalul orar 00.00 - 00.05, „profitând de faptul că uşa de acces nu a fost asigurată, inculpatul ar fi pătruns în interiorul imobilului situat în municipiul Constanţa, strada Constantin Brâncoveanu, ce are statut de locuinţă de serviciu a persoanei vătămate P.T, iar dintr-o încăpere situată la etajul 1 al imobilului, a sustras o distincţie a rangului de arhiepiscop (engolpion), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei“, conform procurorilor.
 
Mihai Mihai Marian a fost arestat preventiv la finele lunii iunie. Recent, Judecătoria Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar, măsură ce urmează a fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei până la data de 30 septembrie.
 
Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 153/28.06.2017, emis de Tribunalul Constanţa. Totodată, Judecătoria Constanţa i-a impus inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei arie teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
 
„Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu comunice cu martorii (…), cu partea civilă Petrescu Teodosie, cu membrii de familie ai acestora; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Decizia Judecătoriei Constanţa a fost atacată de procurori la Tribunalul Constanţa, instanţă care a desfiinţat încheierea pronunţată şi a menţinut măsura preventivă a arestării faţă de inculpat, pe o durată de 30 de zile, măsură ce urmează să fie verificată pană la data de 6 septembrie, inclusiv. Totodată, Tribunalul Constanţa i-a respins inculpatului cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar formulată în cauză.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Legiuitorul 23 Aug, 2017 09:34 Ma intreb ce pedeapsa trebuia sa primeasca acest preacinstit arhiepiscop,atunci cand i-a dat lui mazare acel toiag monahal sa-l intruchipeze pe Stefan cel Mare,la sarbatorile din Mamaia.Cu incuviintarea cui a facut acest lucru.Toiagul este un obiect sfant pe care-l foloseste numai inalte fete bisericesti nu pentru parade mizerabile.