Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă filă din dosarul poliţistului lovit cu toporul

ro

11 Sep, 2011 16:45 829 Marime text
La data de 9 septembrie, ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale împreună cu lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă, au identificat şi condus la unitatea de parchet pe I. Salim, de 33 de ani, I. Ahmet, de 28 de ani, Ş Erghin, de 35 de ani, I. Ridvan, de 42 de ani şi I. Ferit, de 51 de ani, toţi din Medgidia, cercetaţi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, încălcarea prevederilor Legii 61/1991 şi tentativă la infracţiunea de omor. În urma audierilor s-a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru cei cinci suspecţi, iar la data de 10.09.2011 au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa, ca urmare a deciziei Tribunalului Constanţa de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, a celor menţionaţi. De menţionat că cei mai sus precizaţi sunt implicaţi într-un scandal în care un poliţist din Medgidia a fost lovit cu un topor. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii