Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuvânt al Părintelui Arsenie Papacioc pentru unitatea bisericii şi împotriva celor care puneau întrebarea tendenţioasă “Unde a fost Biserica Ortodoxă în vremea comunismului?”

ro

28 Jul, 2011 16:31 2160 Marime text

scan10058_.jpgAm fost invitat şi rugat să îmi spun şi eu părerea în legătură cu soluţia de salvare- "înnoirea în Biserică" şi sunt întrebat de unde să vină, din afară sau dinăuntru, de sus sau de ios!

Înnoirea să vină din toate părţile, să fie o înnoire interioară, trăire şi răsuflare în Duhul lui Dumnezeu. Conştiinţa să fie neraţională, fără îndreptăţire. Să plecăm la unirea cea mare de la cel mai micuţ creştin român până la cel mai mare vlădică.

Nu este timp să facem procese care mai mult destramă valorile şi unirea în Biserică. Pe cine să judecăm? La întrebarea tendenţioasă: "Unde a fost Biserica?", răspundem: în puşcării crunte, umilinţe grozave, bătăi păgâne, insulte pline de venin.

Îi întrebăm şi noi: dar ei până acum unde au fost? Putem condamna întreaga ţară că a trăit sub ruşinea unui tiran incompetent şi îndrăcit? Cei care au avut harul deosebit să înfrunte duşmanul pe te miri unde şi în felul lor, au şi merite pline de laudă. Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină (celule negre), în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim şi mulţi au murit.

Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în congelatoare (camere frigorifice) ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi nu am cedat. Ne-au dat condamnări mari, ca tiranii cei mici să creadă cu adevărat că suntem mari criminali. Pe mine m-au condamnat patruzeci de ani. M-a distrat acest abuz şi nesocotinţă, dar m-a costat.

www.razbointrucuvant.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii