Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:35 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică „Mihai Irimia s‐a dedicat profesiei, şi nu funcției; colegilor, şi nu amatorilor; catedrei şi studenților“

ro

24 Nov, 2018 00:00 165 Marime text
Mihai Irimia este un reprezentant de seamă al arheologiei și istoriei vechi a spațiului românesc, îndeosebi a celui danubiano-pontic; cu contribuții importante în definirea civilizațiilor vechi (ale epocilor bronzului și fierului); în cunoașterea culturilor materiale și a factorului uman - getic, grecesc sau scitic - creator și purtător al acestor culturi.
 
Personalitate științifică recunoscută pe plan național și internațional, Mihai Irimia rămâne arheologul prin excelență, dedicat profesiei, cadrul didactic universitar prețuit și apreciat, specialistul incontestabil și, pentru o perioadă, conducătorul responsabil al unor instituții.
 
Format la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie şi Filozofie, a lucrat sub coordonarea unor nume consacrate în arheologia românească: profesorii Vladimir Dumitrescu şi Hortensia Dumitrescu, cercetătorii ştiințifici Silvia Marinescu Bâlcu şi Adrian Florescu sau prof. Mircea Petrescu‐Dâmbovița. Pregătirea s‐a dovedit solidă şi studentul de atunci a corespuns exigențelor iluştrilor săi magiştri. La terminarea facultății este angajat prin repartiție guvernamentală la Muzeul de Arheologie (acum Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanța). Consecvent profesiei alese, se dedică meseriei şi instituției, desfăşurând aici aproape trei decenii de activitate (din 1965 până în 1992). Este o perioadă de muncă intensă, de specializare profesională; de activitate pe şantier, dar şi de elaborare a unor lucrări de referință.
 
Se specializează în istorie veche şi arheologie, îndeosebi epoca metalelor, în civilizația geto‐dacă şi raporturile cu alte populații. În 1985 obține titlul de doctor în istorie al Universității Bucureşti cu teza „Arheologia şi istoria populației autohtone din Dobrogea în a doua epocă a fierului”. Publică patru cărți şi peste 100 de studii ştiințifice în reviste prestigioase din țară şi din străinătate. În relația cu realitatea arheologică de teren, cu dovezile materiale recuperate şi analizate Mihai Irimia este profesionistul prin excelență. Nimic din ce investighează nu este neglijat şi niciodată cercetarea nu se opreşte până când nu epuizează aproape informația. Perfecționist cu sine, imprimă celor din jur aceeaşi atitudine de înalt profesionalism. Studiile sale rămân de referință, fie că au ca obiectiv necropolele getice de la Bugeac sau aşezarea de la Gura Canliei, dovezile hallstattiene de la Rasova‐Malul Roşu sau cele greceşti de la Corbu de Jos, aşezările de la Satu Nou sau populațiile autohtone şi alogene din Dobrogea. Este recunoscut în țară şi străinătate, lucrările îi sunt citate şi opiniile sale țin loc de argumente. Participă la peste 150 de manifestări ştiințifice organizate în țară de Institutele de Arheologie ale Academiei Române, Institutul Român de Tracologie, muzee, Ministerul Culturii şi Cultelor, Comisia Națională de Arheologie, universități etc.
 
Participă cu comunicări la manifestări ştiințifice internaționale, publicate în Actele acestora: la Sofia, Veliko Târnovo, Roma, Viena, Tutzing‐München, Moscova, Chişinău, Sofia‐Iambol. Este membru al Comisiei Internaționale pentru promovarea studiilor indo‐europene şi trace (reconfirmat, în 2005, la Congresul de la Athena), membru al Comisiei Naționale de Arheologie (între 1986‐2004), vicepreşedinte al Comisiei zonale a Monumentelor Istorice (între 1996‐2002), vicepreşedinte al Comisiei regionale 2 a Monumentelor Istorice (între 2002‐2006), secretar (din 1970) şi preşedinte (între 2000‐2005) al Societății de Studii Clasice, filiala Constanța; secretar (din 1982) şi preşedinte (din 2000) al Institutului Român de Tracologie, filiala Dunărea de Jos; referent ştiințific oficial în circa 40 de comisii de doctorat la universități de prestigiu din țară (Bucureşti, Iaşi, Constanța) şi institute de cercetare ale Academiei Române.
 
Tot de profesionalism, tradus acum prin obiectivitate şi corectitudine în munca cu oamenii, dă dovadă şi în funcția de director adjunct (1979‐1990) şi director (1990‐1992) al muzeului. Responsabilităților ştiințifice li s‐au adăugat acum şi cele administrative. Şi le‐a asumat deopotrivă, fără să favorizeze pe unele în detrimentul celorlalte.
 
Şi îşi mai asumă o responsabilitate: aceea de a forma şi a învăța generația nouă de tineri studenți. Începe activitatea de „apostolat” la Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța, întâi ca şef de catedră (1992‐1995) şi apoi ca decan (1995‐2004); este titular al unor discipline fundamentale, opționale şi de specialitate în domeniul istoriei şi arheologiei.
 
Este o perioadă de o altfel de creație şi formare. Ca şef de catedră şi decan, se preocupă direct de obținerea acreditării specializărilor istorie, administrație publică şi drept (până la separarea facultății, în 2002). Se implică direct în obținerea de către facultate a calității de I.O.D. (încă din 1994), a dreptului de a organiza studii aprofundate pe două specializări (din 1997), apoi a două masterate (din 2000/2001), de creare a celei de-a doua specializări - ştiințe politice, din 2003, şi de organizarea perfecționării cadrelor didactice preuniversitare. Sprijină direct crearea în cadrul facultății a Centrului de Studii şi Cercetări a Istoriei şi Civilizației Zonei Mării Negre (în 2003). În calitatea pe care o avea deja - cea de cercetător ştiințific I, continuă, în paralel, şi colaborarea cu muzeul care (sau pe care) l‐a consacrat şi de care se simte legat sufleteşte.
 
Şi prezentarea ar putea continua. Aici sunt doar elementele „de vârf” ale unei activități în care Mihai Irimia s‐a implicat total. S‐a dedicat profesiei, şi nu funcției; colegilor, şi nu amatorilor; catedrei şi studenților.
 
Deopotrivă exigent şi generos, modest, dar şi autoritar, Mihai Irimia oferă înainte de toate exemplul unui înalt profesionalism.
 
Sursa foto: Imaginile au fost puse la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii