Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

ro

23 Nov, 2018 00:00 4113 Marime text
Unul dintre cele mai emoționante și pline de însemnătate momente pentru noi, dobrogenii, după revenirea Dobrogei pe harta României, s-a petrecut pe 23 noiembrie 1878, la Biserica „Metamorphosis“, cunoscută azi drept Biserica Greacă, unde s-a oficiat primul Tedeum pentru eliberare, la care a participat și Regele Carol I împreună cu moștenitorul tronului Rusiei Imperiale, după cum notează filologul grec Stavros Manesis, autorul unei monografii a Comunității Elene din Constanța România - Atena, apărută în anul 1952. 
 
Aceasta era singura biserică creștină care a existat în orașul de la malul mării înainte de 1878, când Dobrogea a intrat în componența României. Prima liturghie s-a oficiat aici în Vinerea Mare, în anul 1862.
 
Biserica catolică se înființează în 1872, cea armeană, în 1880, cea a reformaților, în 1892 și abia în 1895 se inaugurează prima biserică românească. Cea bulgară apare în 1907. Până la înființarea bisericilor de alt cult, toți creștinii din oraș veneau la biserica greacă.
 
Presa vremii numea Biserica „Metamorphosis“ „stația istorică a unirii Dobrogei cu România“.
Iată cum găsim consemnat momentul în presa vremii: „Domnul prefect de Constanța (Kiustenge) a transmis d-lui ministru de Interne următoarea telegramă: «Astăzi la 10 ore, cu ocasiunea luărei în posesiune a districtului Constanța, a avut loc în biserica grecescă un Te-Deum, la care au asistat toate autoritățile locale ruse, domnii reprezentanți ai puterilor străine, notabilii orașului și un însemnat număr de cetățeni din toate clasele; în același timp, în templele diferitelor naționalități, s-au înălțat rugi către cel A-Tot Puternic pentru prosperitatea României și pentru îndelungata, pașnica și glorioasa domnire a A.S.R. Domnul Carol I și a ilustrei Regală Doamnă Elisabeta. Entuziasmul era foarte mare și bucuria se vedea pe toate fețele. Tot orașul era în picioare; stindarde tricolore, ghirlande de flori și diferite ornamente împodobeau casele. După terminarea serviciului divin, am fost însoțit de popor, în strigăte de urări entusiaste, până la localul-conacului, unde trebuia să procedăm la primirea autorităților. Aici comisiuni din partea diferitelor naționalități m-au însărcinat se depun, la picioarele tronului augustului nostru Domnitorii, încredințarea despre devotamentul și fidelitatea noilor săi supuși, pe când, chiar în salonul de recepțiune, preoții mahometani, după ritualul lor, au înălțat rugi către cel A Tot Puternic, cerând înalta Lui protecțiune pentru România și guvernul ei. În fine, ziua de astăzi va rămâne înscrisă pentru viitor, în cartea istoriei, ca una de fericire, pentru această nouă Românie; atât de mare era entusiasmul»”.
50 de ani mai târziu, același Tedeum avea să fie reluat.
 
Peste ani, acest serviciu religios rămâne singurul și cel mai semnificativ moment din istoria Dobrogei care poate fi reconstituit. Tocmai de aceea, sărbătoarea de anul trecut organizată de cotidianul ZIUA de Constanța, pe 23 noiembrie 2017, a debutat cu un Tedeum pe scările Bisericii „Metamorphosis“, fapt care se va întâmpla și anul acesta... și, aievea, o prețioasă poză de grup urmând să rămână eternă, dovadă a nemuririi unui gest-simbol.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari