Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:52 17 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Au trecut 15 ani... „Dan Spătaru n-a murit/Piesa asta este hit”

ro

08 Sep, 2019 11:14 804 Marime text
Cine n-a fredonat măcar o dată șlagărul „Drumurile noastre”, poate cea mai iubită piesă românească de muzică ușoară? Interpretată în stilul inconfundabil de Dan Spătaru, melodia a fost cântată prima dată în 1984 şi de-atunci a făcut furori în rândul publicului. Iar noul val de interpreți reușește să-i păstreze vie memoria remixându-i piesele care l-au consacrat pe îndrăgitul dobrogean.
Dan Spătaru a umplut săli de spectacole din România şi din străinătate, fiind răsplătit cu ropote de aplauze pentru timbrul său şi pentru șlagărele sale, lansând numeroase hit-uri care l-au propulsat printre cei mai iubiți cântăreți români.
În 1967 a bătut recordul la aplauze 16 minute și 19 secunde, în Cuba la un festival internațional, la Varadero. Este trecut în cartea recordurilor pentru aplauze.
Artistul - născut pe 2 octombrie 1939 şi decedat pe 8 septembrie 2004 - are un bust în curtea școlii generale din comuna constănțeană Aliman, locul său natal.
Astăzi când se comemorează 15 ani de la dispariția sa, îl readucem în atenție cu un pasaj din unica monografie a celebrului teatru de revistă „Fantasio”, scrisă de secretarul literar-artistic Jean Badea, și pe care o puteți citi în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța AICI

În 1974, când devenea salariat al Teatrului Fantasio, Dan Spătaru se afla în pragul unei spectaculoase „căderi", după ce cunoscuse toate plăcerile măreției. Puțini cântăreți din România au avut succesul său artistic, financiar şi sentimental. La asemenea înălțimi, aerul e tare, aburii euforiei şi ai licorilor te învăluie amețitor şi - în lipsa unui sfat de bătrân înțelept - e ușor să te prăbușești. Dacă Spătaru n-a avut destinul amar al unui coleg de la Teatrul Tănase, este meritul lui, al familiei (întemeiate la Constanța) şi al unor prieteni adevărați. N-a stat mult la Fantasio, doar patru ani, şi a cântat în trei reviste (Super-Fantasio, Veselia n-are vârstă, TeleFantasio) şi în tot atâtea concerte. Dar aici a „renăscut", e drept, cam greu..., în mai multe reprize, cu dureri sfâșietoare şi lumina miraculoasă de la capătul tunelului. Dan Spătaru a fost şi a rămas până astăzi cântărețul iubirilor adolescentine sau mature, al drumurilor spinoase pe care se pot rătăci sufletele cotropite de stări confuze, al bucuriei de copil încântat, la orice vârstă, când... trece o fanfară militară, al evocărilor sentimentale cu chip de măicuță blândă şi resemnată în așteptare, sau de țărăncuță isteață. Dacă ar fi cântat într-o limbă de circulație internațională, piesele sale muzicale şi sinceritatea trăirii lor în scenă l-ar fi putut situa pe o traiectorie ascendentă, asemenea unui Julio Iglesias... Numai că Dan Spătaru s-a confesat liric „pre" limba maternă, picurând o lacrimă de fericire peste amărăciunea românilor sortită veșniciei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii