Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:40 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Doina Păuleanu - „Adrian Rădulescu era un om pe care puteai conta, care ţinea la oamenii lui şi ştia să-i apere indiferent de ce s-a întâmplat“ (galerie foto)

ro

07 Sep, 2018 00:00 1000 Marime text
Istoricul de artă Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa de mai bine de două decenii şi jumătate, ne-a istorisit, cu elocinţă, în stilul consacrat, colaborarea - nu lipsită de umor - cu şeful său Adrian Rădulescu şi mai apoi cu colegul Adrian Rădulescu.
 

 
„Mă leagă foarte multe amintiri de Adrian Rădulescu, pentru că a fost un intelectual de elită, un om de o vastă cultură, a fost un foarte bun director, un arheolog de excepţie, a fost o personalitate culturală de prim ordin a Constanţei. L-am cunoscut încă de când am venit la Constanţa de la Braşov, prin repartiţie guvernamentală, domnia sa fiind, la vremea respectivă, director al Muzeului de istorie. Încet-încet, am ajuns să iubesc arheologia, pentru că realmente am cunoscut şantierele, i-am cunoscut pe arheologi, m-am bucurat de tot ceea ce se întâmpla în acel muzeu de prestigiu şi de aleasă cultură.
 
Domnul Rădulescu era un om jovial, cald şi bun, care se supăra repede, dar se înmuia la fel de repede, era un om pe care puteai conta, care ţinea la oamenii lui şi ştia să-i apere indiferent de ce s-a întâmplat. A fost un om plin de umor.
 
Și, sigur, lucrurile au evoluat de la momentul în care ne-am cunoscut până în 1985, când mi-a devenit director. Atunci muzeele s-au unit şi a durat până în anul 1990, când aveam să devin directorul Muzeului de Artă, iar relaţia mea cu domnul Adrian Rădulescu a suferit o uşoară schimbare. Domnia sa era matinal - iar eu la acea oră nu eram şi nu puteam să anticipez că voi ajunge să mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 5 - şi sigur că primul lucru pe care îl făcea când ajungea la serviciu, la ora 7.30, era să sune să vadă dacă eu am ajuns la muzeu. Îi plăcea să mă necăjească pentru că îmi era foarte greu să ajung la acea oră; autobuzele fiind arhipline, veneam cu nasturi rupţi, stăteam pe scară şi aşa mai departe numai ca să ajung la ora 7.30. Deşi mi se părea absurd, că totuşi nu lucram într-o fabrică. În cele din urmă, într-o seară, trece domnul Rădulescu pe la muzeu şi mă găseşte la birou şi rămâne perplex. Mă întreabă ce caut acolo şi i-am răspuns că nici nu am plecat, pentru că aşa obişnuiesc să stau atunci când am treabă. Și cu acel prilej i-am spus de ce mi se par mie neimportante cele 5 minute de dimineaţă pe care uneori le întârziam. Sigur că la început pretindea că-mi taie ziua, dar nu a făcut-o niciodată.
 
Încet-încet, am început să ne cunoaştem. Nu avea deschidere către domeniul artelor vizuale, nici nu cunoscuse foarte mulţi artişti până atunci, dar, cu timpul, fiind şi director al Muzeului de Artă aceşti cinci ani, a ajuns să cunoască şi domeniul, şi oamenii cu care lucrează şi să-i preţuiască. Faptul că a fost directorul Muzeului de Artă i-a deschis cumva dorinţa de a cunoaşte această zonă, care de fapt este foarte aproape de arheologie, pentru că arheologii descoperă realmente obiecte de artă, obiecte de cultură şi de civilizaţie.
 
Sigur că noi aveam formaţii diferite, noi, în general, fiind oameni care avem la bază studii de artă, iar arheologii având la bază studii de istorie. Dar, uşor, am reuşit să conciliem aceste două direcţii care păreau paralele. Iar domnului director, căruia la început i s-a părut o servitute să gestioneze şi destinele Muzeului de Artă, în cele din urmă ajunsese să preţuiască instituţia şi pe cei care lucrau aici.
 
În momentul în care, în 1989, domnia sa a fost numit prefect al municipiului Constanţa, sigur că eram printre oamenii cu care se sfătuia despre ce trebuie făcut în cultură. Făceam parte din micul cerc al oamenilor care erau apropiaţi domnului Rădulescu. Ne vedeam des şi prin prisma acestei conlucrări m-a şi numit, în anul 1990, consilier-şef la Inspectoratul de Cultură, deşi eu nu mi-am dorit această funcţie, nu mă interesa. Dar am acceptat tocmai pentru că îmi ceruse domnul Rădulescu acest lucru.
 
Au fost şapte ani foarte interesanţi - cât am stat acolo - din punctul meu de vedere, pentru că am învăţat foarte multe lucruri într-un domeniu pe care nu-l cunoşteam, management, la nivel de judeţ, ale cărui principii, ulterior, le-am aplicat şi în cazul managementului Muzeului de Artă. Dar condiţia pe care am pus-o atunci când am acceptat - pentru că atunci se putea - a fost să rămân şi la muzeu. Astfel încât eu nu am părăsit niciodată muzeul, chiar dacă în aceşti ani am fost consilierul-şef al judeţului, care avea o arie de cuprindere mult mai mare decât o are actuala Direcţie de cultură. Se ocupa de absolut toate instituţiile de cultură, iar la vremea aceea toate treceau prin prefaceri, toată lumea îşi schimba mentalitatea şi abordarea. Au fost nişte ani foarte interesanţi.
 
În continuare am rămas apropiată de domnul Adrian Rădulescu, care avea un har în a vorbi şi îmi făcea mare plăcere să îl invit la acţiunile noastre şi domnia sa venea, se bucura de lucrurile pe care le făceam.
 
A fost o colaborare şi îndrăznesc să spun că a fost şi o prietenie şi literalmente pierderea domniei sale, la o vârstă în care mai putea face atâtea lucruri pentru cultura constănţeană, pentru universitatea pe care a înfiinţat-o alături de alte personaje foarte interesate de constituirea învăţământului universitar la Constanţa şi pentru Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, a avut un impact major.
 
Aportul domnului Adrian Rădulescu a fost hotărâtor. Anii în care a fost director al acestui muzeu cred că au fost anii de deplină strălucire, pentru că au urmat după o perioadă de amatorism sau după o perioadă extrem de tulbure.
 
Nu au fost anii în care s-au făcut marile descoperiri - Tezaurul şi Mozaicul -, dar au fost nişte ani extrem de importanţi, pentru că atunci s-a consolidat, aş spune, activitatea ştiinţifică a muzeului, s-a consolidat renumele său între instituţiile de cultură ale ţării, s-a făcut sesiunea anuală de comunicări, s-a editat revista Pontica, s-a mutat muzeul din spaţiul fostei Arhiepiscopii, în anul 1977, în clădirea primăriei, s-a făcut muzeul de la Adamclisi, s-a făcut muzeul de la Histria, s-au elaborat lucrări ştiinţifice de anvergură, s-au făcut congrese internaţionale, la care au venit cei mai importanţi arheologi ai Europei şi ai lumii.
 
Deci anvergura domnului Rădulescu era foarte departe de aceea locală. Domnul Rădulescu avea o anvergură culturală naţională şi internaţională, iar în vremea domniei sale MINAC s-a consolidat ca una dintre cele mai importante instituţii culturale şi ştiinţifice ale ţării”.
 
Sursa foto: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de conducerea MINAC şi de familia istoricului Rădulescu
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările
 
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Adrian Rădulescu, fondatorul marelui Complex Muzeal de la Adamclisi (Tropaeum Traiani)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • .................................. 07 Sep, 2018 19:26 Toate gandurile si cuvintele frumoase pentru Adrian Radulescu!....in poza de mai sus , in stanga, este o alta figura emblematica a arheologiei dobrogene, ,prin ,,adoptie” profesorul Radu Florescu, sa-i fi fost pomenit numele macar in treacat......