Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La un pas de tragedie Autocarul suporterilor FC Farul, atacat la Galaţi. Geam făcut ţăndări. Ce au descoperit jandarmii

ro

22 Mar, 2016 00:00 4588 Marime text


În jur de 70 de suporteri ai FC Farul au însoţit echipa la Galaţi, la partida cu Oţelul, din etapa a 23-a a Ligii a 2-a. Fanii au făcut deplasarea cu un autocar, cu un microbuz (închiriate de ei) şi cu un autoturism.
 
După plecarea de la meci, pe drumul către ieşirea din oraş, pe când mijloacele de transport constănţene ajunseseră lângă o benzinărie, o piatră aruncată de pe margine a lovit un geam al autocarului, spărgându-l. Suporterii „marinarilor“ spun că au fost mai mulţi indivizi, cu două maşini, dintre care una a plecat în grabă de la locul incidentului, iar cealaltă (în care erau patru persoane) a rămas în zonă. Nu s-au înregistrat victime în rândul ocupanţilor autocarului, dar a fost cât pe ce ca unul dintre suporterii Farului să fie lovit de piatră, „proiectilul“ trecând la foarte mică distanţă de capul său!   


 
„Fotograful oficial al FC Farul a fotografiat maşina cu care se deplasau cei care au spart geamul de la autocarul suporterilor, iar cei aflaţi în autocar, dar şi în microbuz l-au identificat pe cel care a aruncat cu piatra. În acelaşi timp, s-au găsit bâte în maşina lor, iar poliţia Galaţi le-a dat amendă pentru injurii… Şoferul autocarului a fost obligat să plece cu geamul spart «pentru că, dacă staţi aici, riscaţi să vă mai spargă şi alte geamuri!!!!!». Aşteptăm un răspuns oficial în legătură cu aceste incidente şi cu măsurile legale luate în acest caz!“, s-a postat pe pagina de Facebook „FC Farul Constanţa 1920“. 
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa 1920)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii