Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Juniori sub 16 ani Astăzi, începe la Constanţa turneul final al Campionatului de rugby

ro

02 Jun, 2014 00:00 3912 Marime text
Turneul final al Campionatului Naţional de rugby rezervat juniorilor de până în 16 ani începe astăzi, la Constanţa. Întrecerea va fi găzduită, toată săptămâna, de terenul „Constructorul Cleopatra“ din Complexul Sportiv „Badea Cârţan“. Participă opt echipe, care au obţinut calificarea în urma zonelor regionale: Steaua Bucureşti, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti, CTMRTF Bucureşti, CSS Bârlad, CSS Tecuci, CSM Baia Mare şi RCJ Farul Constanţa (antrenor: Virgil Năstase). Aceste formaţii au fost împărţite, aseară, în două grupe de patru, în care se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar cine se va clasa pe locul întâi în serii va juca, duminică, 8 iunie, finala mare.
„Copiii aşteaptă cu entuziasm debutul întrecerii. Este primul lor turneu final la care participă şi rămâne de văzut cât sunt de pregătiţi pentru a face o figură frumoasă. Va fi o întrecere echilibrată. Patru echipe vin de la Bucureşti, iar în fazele regionale au avut parte de meciuri tari, campionatul în care au activat fiind unul puternic, raportat la Constanţa sau la Transilvania. Au multe meciuri în picioare şi experienţă de joc, lucru cu care noi, cei din Constanţa, nu ne putem lăuda. Steaua şi Dinamo sunt favoritele competiţiei, dar un plus ar putea veni şi de la CSM Bucureşti. Sperăm însă ca, prin jocul lor, tinerii noştri să-i bucure pe cei care vor veni la meciuri“, a declarat Virgil Năstase.
Din lotul Farului fac parte jucătorii: Dragoş Angelescu, George Amaximesei, Răzvan Bagaş, Marius Ciupercă, Alexandru Daniliuc, Dragoş Fleancu, Antonio Grigore, Andrei Iahor, Laurenţiu Marin, Sebastian Mădularu, George Mocanu, George Nica, Sebastian Pârvan, Mihai Popa, Osgean Şerif, Dragoş Ser, Bogdan Secărea, Claudiu Spiridon, Alexandru Teşeleanu, Florin Urdea, Eugen Vlad şi Roland Vrânceanu.  

Vueti, trei eseuri în Dinamo - Farul

RCJ Farul Constanţa a câştigat cu 23-10 (18-3) meciul din deplasare cu Dinamo Bucureşti, jucat, sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii. Pentru oaspeţi au marcat Vueti (trei eseuri) şi Vlaicu (două lovituri de pedeapsă şi o transformare). În clasament, Farul se află pe locul trei, cu 30 de puncte, la 13 lungimi în faţa următoarei echipe din ierarhie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Jeremy kapend 05 Dec, 2019 21:14 EU sungt Jeremi Kapend si vin din baia mare acolo am jucat rugby dar acm mam mutat in bucuresti iar acum caut o echipa foarte buna