Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

ro

23 Apr, 2024 09:46 496 Marime text
 
 
 
Echipa de rugby Under-20 a CSM Constanța a încheiat pe podium și în acest sezon al Campionatului Național, cucerind medalia de bronz.
 
Medaliile puteau fi mai strălucitoare, având în vedere că formația de pe litoral a încheiat sezonul regular pe locul al doilea, iar semifinala a fost pierdută în ultimul minut, 16-17 cu LPS Suceava, viitoarea campioană.
 
Și-au adus contribuția la medaliile de bronz, următorii jucători, de care, fără îndoială, se va mai auzi: Petre Popa, Eduard Matei, Valentin Dolghi, Eduard Vasiluță, Cornel Stoica, Rareș Dumitrachi, Gabriel Popa, Vasile Plotună, Nicolae Gavrilă, Alexandru Neagu, Eseria Baivi Komainaisoro, Eduard Chifor, Andrei Carta, Andrei Chelaru, Adrian Lupu, Tiberiu Păduraru, Cosmin Ghelber, Gabriel Potârniche, Daniel Crăciun, Cristian Țarălungă, Ștefan Lazăr, Alexandru Matei, Ioan Boroș.
 

CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!
 
Rugby-ul este unul dintre cele mai iubite sporturi în orașul de la malul mării și acest lucru este demonstrat și de performanța realizată de echipa CSM Constanța U20, învingătoare fără probleme, în finala mică, 71-7 cu CNAV-Dinamo București.
 
CSM Constanța U20 a încheiat un sezon, în care, sigur, putea să realizeze mai mult, fiind aproape de finala mare a campionatului, dar, la această vârstă, importante sunt experiența acumulată și promovarea la echipa de seniori, care evoluează în DNS.
 
Acesta a fost principalul obiectiv al antrenorilor Marius Codea și Claudiu Trandafir, dar și al managerului echipei, fostul internațional Constantin Gheară.
 


Orașul nostru are tradiție în sportul cu balonul oval, iar echipa CSM Constanța susținută de Primăria Constanța continuă istoria rugby-ului de la malul mării cu rezultate pe măsură.
 
Hai Constanța! Team is everything!, este mesajul CSM Constanța.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Rugby)
 
Citește și:


Rugby
Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii