Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Abaluta si Novac au parasit Callatisul

ro

21 Jan, 2004 00:00 973 Marime text

Reunire de lot in vederea inceperii pregatirilor la Mangalia

Fostul mijlocas al Farului a plecat in Arabia Saudita, iar atacantul a anuntat conducerea clubului ca se retrage

Goarna reunirii lotului a sunat ieri si la divizionara B de fotbal Callatis Mangalia. Ocupanta a pozitiei a cincea a clasamentului seriei I, si totodata surpriza placuta a primei parti a campionatului, formatia pregatita de "reconfirmatii" Imilian Serbanica (principal) si Mugurel Cornateanu (secund) va face prima parte a pregatirilor pe terenul propriu, pe plaja si in sala de forta. Timp de doua saptamani, fotbalistii din Mangalia vor suporta regimul impus de cei doi antrenori, dupa care vor urca muntele, la Sinaia, pentru un stagiu montan. Perioada de desfasurare a acestuia este prevazuta pentru intervalul 2-14 februarie. Intorsi acasa, ei isi vor continua pregatirile pe terenul propriu, urmand ca pana la inceperea campionatului sa sustina mai multe meciuri amicale. La reunirea de ieri nu au fost prezenti jucatori noi, dar, in schimb, au lipsit cativa dintre cei cu care s-a abordat turul. Astfel, mijlocasul Marcel Abaluta si-a gasit un contract in Arabia Saudita si a fost lasat sa plece. El va activa atat ca jucator, cat si ca antrenor secund la o formatie pregatita de Alexandru Moldovan. De asemenea, atacantul Laurentiu Novac nu a fost nici el prezent, el anuntand conducerea clubului ca se retrage din activitatea fotbalistica. Nici Alexandru Micu si Tiberiu Udrea nu-si vor continua activitatea la Callatis, ei fiind instiintati sa-si caute alte echipe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii