Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Managerul TSC, Dana Dumitrescu, a pierdut procesul cu preşedintele CJC. Poate face recurs!

ro

27 Feb, 2019 00:00 2639 Marime text
Managerul TSC, aflat în preaviz, a contestat în instanţa de contencios-administrativ raportul Corpului de Control al Consiliului Judeţean şi măsura încetării contractului de management, dictată de conducerea administraţiei judeţene prin intermediul dosarului 534/118/2019.
 
Potrivit raportului, au fost identificate mai multe neconformităţi. Marius Horia Ţuţuianu a enumerat lapidar şi problemele constatate de comisia de control. „Astfel, din punctul de vedere al contractelor de prestări artistice, au fost constatate următoarele: pentru piesa, „El Saludador” au fost făcute plăţi către diferiţi prestatori, fără ca premiera să mai aibă loc. Totodată, pentru piesa „Testosteron”, există sume achitate suplimentar faţă de valoarea existentă în procesul-verbal încheiat de comisia de negociere.

Pentru proiectul „Ovidius in Love”, deconturile pentru decoruri au fost realizate greşit, astfel încât Primăria Constanţa, finanţatorul proiectului, nu a considerat eligibilă nicio sumă din cadrul acestui proiect.
 
În ceea ce priveşte actele administrative, şi aici au fost identificate nereguli, în sensul că Teatrul de Stat nu are nici în acest moment un Regulament de organizare şi funcţionare, modificat şi aprobat prin hotărâre de Consiliu Judeţean, ca urmare a modificărilor Organigramei şi a statelor de funcţii.
Există un număr mare de registre (registru de intrări/ieşiri, de prestări servicii, de contracte prestări servicii, de contracte prestări artistice şi reprezentări de actor, registru de decizii… etc). Foarte multe numere anulate în registrul de intrări/ieşiri, numere dublate şi, de asemenea, există multe referate anulate”, a citit din raport şeful Consiliului Judeţean.

Ca urmare, după acest control, Marius Horia Ţuţuianu a dispus activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al directorului Teatrului de  Stat Constanţa, Dana Dumitrescu. Astfel, managerul va avea un preaviz de 60 de zile. Apoi până la organizarea concursului pentru postul de director, va fi numit un interimar, pe care conducerea CJC îl caută prin ţară.
 
Ţuţuianu a precizat că interimarul nu va fi în niciun caz din cadrul instituţiei. În plus, şeful CJC i-a solicitat Danei Dumitrescu ca în termen de 30 de zile să remedieze toate neregulile punctate în cadrul acestui raport. Controlul a avut ca obiect evaluarea acesteia în calitatea sa de manager. Preşedintele CJC a mers ieri la sediul TSC pentru a verifica stadiul remedierii deficienţelor.
Şi tot ieri, instanţa de contencios-administrativ a decis respingerea cererii formulate de reclamanta Daniela Elena Dumitrescu în contradictoriu cu pârâţii preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Dumitrescu poate formula recurs în termen de cinci zile la Tribunalul Constanţa.
 
Vă reamintim că, în luna ianuarie a.c., Dana Dumitrescu, managerul Teatrului de Stat Constanţa, a fost trimisă într-un preaviz de 60 de zile de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu. Decizia şefului administraţiei judeţene vine după finalizarea controlului actului managerial al Danei Dumitrescu, în urma căruia au fost identificate mai multe neconformităţi de la contracte de prestări artistice şi plăţi nejustificate, deconturi pentru decoruri realizate greşit etc.

Citeşte şi:
 
Dana Dumitrescu a atacat în instanţă raportul de control. Pe ultima sută de metri, managerul a emis o notă internă care confirmă „haosul“ din instituţia de cultură! (document)
 
Cine va realiza evaluarea anuală a managerului demis al TSC, Dana Dumitrescu? (document)

Interviu live TSC nu se predă! Actorii cer respect, salarii și sporuri ca în toate celelalte teatre. De la noul manager, transparență și implicare, iar de la autorități, un templu de cultură pentru Constanța! (video)

Fost secretar de stat în Guvernul Cioloş Regizorul Erwin Şimşensohn, în cărţi pentru preluarea Teatrului de Stat Constanţa (documente)

Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, anunţ despre auditul efectuat la Teatrul de Stat Constanţa. Dana Dumitrescu a primit preaviz
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii