Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, agresat de un poliţist în sediul Poliţiei Mamaia. Omul legii, trimis în judecată

ro

18 Feb, 2020 00:00 3771 Marime text

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au dispus trimiterea în judecată a poliţistului constănţean Tiberiu Petrovici, lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Mamaia, omul legii fiind acuzat de ultraj judiciar şi purtare abuzivă. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa, instanţă care nu a stabilit primul termen pe fond.


Poliţistul Tiberiu Petrovici este acuzat că în data de 29 august 2019, fiind în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, l-a agresat pe avocatul Adrian Gheorghiţă, din Baroul Constanţa, acesta aflându-se la rândul său într-o cauză, în calitate de membru al baroului. Avocatul Adrian Gheorghiţă ne-a declarat că nu se cunoştea cu poliţistul în cauză şi că a fost împins de către acesta în zona pieptului.

Printr-un comunicat dat publicităţii pe data de 6 septembrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa arăta că la vremea respectivă s-a luat faţă de poliţist măsura preventivă a controlului judiciar.


„S-a luat în calcul situaţia stării de fapt, antecedentele disciplinare ale poliţistului au demonstrat înclinaţia poliţistului spre comportamentul violent, fapt certificat de psihologul din cadrul IPJ Constanţa, în raportul de evidenţă psihologică din anul 2018. Pentru aspectele de natură extrapenală, a fost sesizat Compartimentul Corp de Control al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o fază procesuală care nu este aptă să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, au mai informat oficialii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
 

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.


Pe data de 10 ianuarie, în faza camerei preliminare, prin decizia 57/2020, Mara Isabella Iacob, judecător al Secţiei penale din Judecătoria Constanţa, magistrat învestit cu soluţionarea cauzei, a respins ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În continuare, instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 260/P/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj judiciar şi purtare abuzivă şi a dispus începerea judecăţii.


Decizia Judecătoriei Constanţa a fost contestată de poliţist la Tribunalul Constanţa. Ieri, magistraţii din urmă au analizat contestaţia inculpatului şi au rămas în pronunţare. Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va fi definitivă.


Citeşte şi

Un poliţist din Constanţa, sub control judiciar pentru că ar fi bătut un avocat

Poliţist din Topraisar, târât zeci de metri cu maşina!
Martori mincinoşi într-un dosar de ultraj, trimişi la închisoare (document)


Condamnat pentru ultraj, după ce l-a ameninţat pe Klaus Iohannis

Doi poliţişti din Murfatlar, scuipaţi, loviţi, îmbrânciţi şi ameninţaţi cu moartea în secţie de un minor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii