Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:40 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Techirghiol. Legende, istorii şi amintiri (II) Doctorul fără arginţi, „contele“ lacului vărgat şi vacanţele lui Eliade

ro

22 May, 2018 00:00 1416 Marime text
Cum intri în curtea Mânăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, dacă faci dreapta şi mergi pe o mică alee, ajungi într-o frumoasă grădină, străjuită de coloane împodobite cu ghirlande de flori.
 
Vara, acest loc este pur şi simplu feeric, iar pentru noi, cei care am copilărit pe malul lacului vărgat, grădina era un adevărat magnet. Am fi vrut să alergăm şi să ne jucăm „de-a v-aţi ascunselea“, dar era un lăcaş de cult, iar măicuţele de la mânăstire ne urmăreau mereu severe cu privirea, având grijă să nu facem şotii şi să nu tulburăm liniştea şi pacea aşezământului.
 
Aşadar, pentru că nu puteam face vreo năzbâtie, ne mulţumeam să ne plimbăm prin mica grădină. Drumul ne ducea invariabil la micul izvor deasupra căruia trona statuia de bronz a Sfântului Pantelimon. Noi îi spuneam izvorului „fântână“ şi aruncam bănuţi înăuntru, ca să avem parte de noroc sau pentru îndeplinirea vreunei dorinţe secrete.
 
Ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al tuturor bolnavilor, Pantelimon (numele său înseamnă „cel cu totul milostiv“) a fost un doctor care a trăit în secolele III-IV d.H, poreclit „cel fără de arginţi“, pentru că nu voia să primească nimic în schimbul muncii sale. Statuia de la Techirghiol este făcută din bronz, este opera cunoscutului sculptor dobrogean Ion Jalea şi a fost adusă de la Bucureşti în anii '50. Ea a fost pusă deasupra bazinului cu apă, acolo unde bolnavii se opresc adesea ca să îşi potolească fierbinţeala obrajilor şi ca să se reculeagă prin rugăciune.
 
După ce ne plimbam dimineaţă prin grădina de la mănăstire, eu şi prietenii mei urcam pe bulevard şi, înainte de ajunge la stadion, făceam dreapta pentru a ieşi în strada şcolii, Nicolae Bălcescu. Acolo, la vreo 20 de metri de şcoală, se găsea cinematograful oraşului, în incinta Căminului Cultural.
 
Nu mai ţin minte dacă cinema-ul acela avea pe atunci vreun nume. Acum, el poartă numele actorului Constantin Tănase, starul Teatrului „Cărăbuş“, din vremea Bucureştiului interbelic. Puţini mai ştiu astăzi de legătura lui Tănase cu Techirghiolul. Actorul a iubit această aşezare şi se autointitulase „conte de Techirghiol“, pseudonim pe care l-a folosit pentru a semna diverse creaţii şi scrisori. Aici şi-a lăsat o parte din suflet... A pus bani pentru temelia unei biserici ce poate fi admirată şi vizitată şi astăzi, a construit Căminul Cultural ce îi poartă acum numele şi a ridicat Sanatoriul pentru artişti Vila Scena, un stabiliment balneo-climateric de odihnă şi relaxare, pe care l-au vizitat de-a lungul timpului mari personalităţi ale teatrului românesc.
 
Vechile case ale Techirghiolului, unele ruine astăzi, au adăpostit în prima jumătate a veacului trecut mari personalităţi ale culturii româneşti. Unii îşi făceau aici case de vacanţă, alţii veneau şi se cazau toată vara în diverse vile din zonă, petrecând sezonul pe malul frumosului şi miraculosului lac vărgat. Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi sau Cezar Petrescu sunt doar câţiva dintre oamenii de seamă care au iubit aceste locuri.
 
Pe mine, personal, m-a fermecat însă, încă din adolescenţă, faptul că de Techirghiol a fost îndrăgostit şi marele Mircea Eliade. El şi-a petrecut aici ani buni ai copilăriei, mai întâi la Cernavodă, unde tatăl său, ofiţer de infanterie, fusese detaşat, apoi la Techirghiol… S-a îndrăgostit iremediabil de lacul sărat şi misterios, de orăşelul cu iz oriental şi de împrejurimile pitoreşti. Timp de cinci ani, între 1912 şi 1917, şi-a petrecut toate verile la Techirghiol, acolo unde tatăl său a construit şi o casă, Vila Cornelia (n.a. şi nu Claudia, cum s-a spus adesea), botezată astfel după sora viitorului mare scriitor.
 
Amintirile acelor timpuri au fost evocate ani buni mai târziu, în opera sa „Memorii“. Deşi foarte tânăr, Eliade nu a uitat niciodată prima sa întâlnire cu Techirghiolul: „Aveam cinci ani când, apropiindu-ne de Gara Constanţa, am văzut din tren, pentru prima dată, marea… Eram încă foarte copleşit de această întâlnire, când tata ne-a urcat în autobuz şi am pornit spre Techirghiol. Foarte curând am pătruns într-un câmp de maci şi albăstrele şi a început să miroasă a flori uscate, a praf şi a sare. Aspiram surprins aerul acela exotic. Apoi a început să miroasă ghiolul, miros, tare, greu, de pucioasă şi gudroane, dar tot atât de elixirant. Autobuzul s-a oprit la intrarea în oraş, la Hanul lui Vidrighin, iar ghiolul zăcea scăzut şi uleios între mlaştini de nămol“.
 
În acel an 1912, Techirghiol nu avea decât câteva clădiri moderne şi elegante, iar restul, case simple. Era o aşezare însă de un farmec aparte: „Câteva clădiri mai arătoase, un hotel modern, câteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi… şi 4-5 vile. Sus pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeiele tătăreşti“.
 
Mircea Eliade, fratele său Nicolae Remus şi sora Cornelia erau duşi în fiecare zi la băi, pentru a li se întări organismul: „Dimineaţa făceam mereu băi calde de nămol. Tata spunea că băile ne epuizează şi de aceea sunt miraculoase, pentru că obosesc omul până la măduvă şi silindu-l să se odihnească, îl fac mai zdravăn şi sănătos“.
 
Din 1917, familia Eliade nu a mai putut veni la Techirghiol din cauza războiului. S-au întors doar o dată pentru a găsi vila distrusă, după ocupaţia trupelor bulgare.
 
Mircea Eliade şi-a petrecut următorii ani ai copilăriei în alte locuri, dar amintirea misteriosului Techirghiol nu a dispărut niciodată: „Din acele vacanţe mi-a rămas acum amintirea amurgurilor târzii, pe care le aşteptam pe deal. Se vedea ghiolul până la Eforie şi Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. De la bordeiele tătăreşti venea fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rândul acel fum înecăcios a întruchipat prezenţa Dobrogei, prolog la «O mie şi una de nopţi»…“
 
(Va urma)
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • aurel fleischmann 14 Jul, 2018 07:42 O mica rectificare, "Contele de Tekir ghiol" era unul dintre multele pseudonime cu care semna Gh. Ranetti (1875-1928) Director la revista Furnica.