Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 03 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Sezonul de kureș, deschis oficial la Valu lui Traian de UDTTMR. Peste 3.000 de spectatori au celebrat tradiția tătară

ro

03 May, 2026 08:29 212 Marime text

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a deschis oficial sezonul de kureș, sâmbătă, 2 mai, cu tradiționala competiție organizată în localitatea Valu lui Traian.

Potrivit reprezentanților Uniunii Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în prezența a peste 3.000 de spectatori și a numeroși invitați, cei peste 90 de concurenți și-au demonstrat abilitățile de luptători neînfricați la cele trei categorii, respectiv “Localnici”, “Tineret” și “Open”.

La finalul concursului, clasamentul primei competiții de lupte tradiționale tătărești – kureș arată astfel:

• Categoria “Localnici”:
Locul I - Geylan Mologani
Locul II - Adrian Ivanciu


• Categoria “Tineret”:
Locul I - Gean Ali
 Locul II - Geylan Mologani


• Categoria “Open”
Locul I - Denis Gelil
 Locul II - Geaner Ibram

Printre oaspeții care au răspuns invitației președintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, de a participa la deschiderea sezonului competițional de kureș s-au numărat: președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Derya Dingiltepe, deputații Bogdan Huțucă, Marian Crușoveanu și Varol Amet, prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, Andreea Gheorghe, consilier județean, Nida Ablez, consilier județean și secretar general al UDTTMR, Iulia Iurea, primarul localității Valu lui Traian, Luminița Șandru, primarul comunei Dumbrăveni, dar și Levent Accoium, fost subprefect al județului Constanța, și Boris Velimirovici, reprezentantul minorităților naționale în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune.


Sursa foto: Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR)



Citește și:

UDTTMR, patru reprezentanţi în noua structură de conducere a Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii