Acțiune a polițiștilor pentru combaterea comercializării de produse contrafăcute la Băile Herculane
Acțiune a polițiștilor pentru combaterea comercializării de produse contrafăcute la Băile Herculane
28 Apr, 2026 16:38
ZIUA de Constanta
131
Marime text
131
Marime text
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU COMBATEREA COMERCIALIZĂRII DE PRODUSE CONTRAFĂCUTE LA BĂILE HERCULANE
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat ieri, 27 aprilie, o acțiune de verificare la punctul de lucru al unei unități comerciale din stațiunea Băile Herculane, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură economico-financiară.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că administratorul unității, o femeie, de 58 de ani, ar fi expus spre comercializare produse de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciunea încălcării legislației privind mărcile și indicațiile geografice.
În urma verificărilor, au fost descoperite 22 de articole de îmbrăcăminte de diferite tipuri, printre care articole de îmbrăcăminte sport, tricouri, pantaloni scurți, bluze, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 11.000 de lei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație fără drept a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


