Trafic aglomerat pe Drumul Naţional 1 (E60), în judeţul Prahova la finalul minivacanţei de 1 Mai
Trafic aglomerat pe Drumul Naţional 1 (E60), în judeţul Prahova la finalul minivacanţei de 1 Mai
03 May, 2026 16:34
ZIUA de Constanta
162
Marime text
162
Marime text
Poliţiştii rutieri acţionează pentru siguranţa circulaţiei şi gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condiţiile în care duminică după-amiaza, pe Drumul Naţional 1 (E60), în judeţul Prahova, sunt înregistrate valori ridicate de trafic rutier, în contextul încheierii minivacanţei de 1 Mai.Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova acţionează pe principalele artere de circulaţie, în vederea monitorizării şi fluidizării traficului rutier, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă al participanţilor la trafic, conform Agerpres.ro
În zona staţiunilor Azuga şi Buşteni, se înregistrează valori de trafic ridicate pe sensul de deplasare către Bucureşti, începând de la limita cu judeţul Braşov, potrivit IPJ Prahova.
De asemenea, în oraşul Comarnic, traficul rutier se desfăşoară cu intensitate crescută pe acelaşi sens de mers.
Totodată, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, sunt înregistrate valori sporite de trafic în zona intersecţiei cu Drumul Judeţean 129G (Strejnicu).
Poliţiştii rutieri sunt prezenţi în teren, desfăşurând activităţi de dirijare şi control al traficului, în scopul prevenirii producerii unor evenimente rutiere şi al menţinerii unui climat de siguranţă rutieră. Ei recomandă conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, să adopte o conduită preventivă la volan, să păstreze distanţa de siguranţă între vehicule şi să evite efectuarea unor manevre riscante.
Agerpres.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


