Insula şi cei doi naufragiaţi
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:00 15 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Insula şi cei doi naufragiaţi

ro

24 Jul, 2018 00:00 582 Marime text
Într-o zi, Iulia şi Dorin, doi copii, colegi de şcoală şi vecini, se hotărăsc sa facă o excursie cu vaporul împreună cu părinţii lor într-o insulă din Grecia. Vremea este superbă, cerul este senin, albastru, iar soarele străluceşte cu putere ca într-un basm minunat. Vaporul arată frumos, este mare precum Titanicul, are motoare puternice şi merge cu o viteză ameţitoare. Drumul până în Grecia e lung şi copiii fac plajă la bordul vasului, într-o piscină.
- Ce zi minunată, şi ce frumos este! spune Iulia fericită.
- Sper să nu naufragiem! spune în glumă prietenul ei, Dorin.
 
 
 
Pe puntea vasului se serveşte masa, dar copiilor nu le trebuie mâncare, ei rămân la piscină în continuare. După mai multe ore petrecute la soare, Iulia vrea să vadă de la coada vaporului urmele lăsate de motoare şi valurile înspumate pe care acesta le lasă, aşa că se apleacă uşurel să privească în jos. În acest timp, vaporul se clatină, soarele intră în nori şi sunt semne de furtună.
- Ţine-te bine, ne clătinăm! Vezi să nu cazi! strigă băiatul.
Dezechilibrându-se, fetiţa alunecă în apă şi cade peste bord, de pe punte, strigând:
- Ajutor, nu ştiu să înot! Dorin! Cheam-o pe mama! Săriţi! Ajutor!
 
Fără a sta prea mult pe gânduri, Dorin îi aruncă un colac de pe puntea vaporului, dar neputând să îl prindă, Iulia se duce la fund. Băiatul, viteaz cum este de obicei, ia şi el un colac şi se aruncă în valuri după fată, sperând să o apuce şi să o scoată din adâncuri. Acesta o prinde de mână şi o trage la suprafaţa apei, punând-o uşor pe colacul lui.
- Doamne, ce tare m-am speriat! Ce ne facem? Ajutor!
 
Dar vaporul se depărtează văzând cu ochii şi cei doi rămân singuri în largul mării, cuprinşi de frig şi de frică. Norii se adună din ce în ce mai ameninţător şi o ploaie măruntă se porneşte, întunecând văzduhul. Sunt doar ei singuri plutind în întinsul nemărginit al mării...  E furtună mare, valurile sunt uriaşe iar cei doi stau lipiţi unul de altul, de frică să nu se piardă.
 
Până îşi vor da seama părinţii de lipsa lor, va mai dura probabil foarte mult timp. Orele trec, se lasă noaptea, apoi vine dimineaţa cu un nou soare strălucitor şi frumos de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, dar cei doi copii sunt în continuare singuri pe mare... până când, nimeni nu ştie...
 
După mai multe ore, plutind în derivă, Dorin dă semnalul:
- Iulia, văd în depărtare o insulă. Să încercăm să înotăm, să ajungem acolo. Mi-e tare frig şi foame, dacă mai rămânem în apă vom muri. Mi-e teamă şi să nu fie rechini prin apropiere.
 
Cei doi copii ajung pe mal, pe o insulă unde îi vor aştepta încercări grele... Ei ies la mal, pe nisip, unde, de oboseală şi aproape leşinaţi, adorm imediat pe plajă, stând nemişcaţi ore întregi, neştiind cât deoarece nu au un ceas cu ei să cronometreze timpul. Când se trezesc au o mare surpriză: cercetează insula în lung şi în lat, dar aceasta este pustie... Nici urmă de oameni şi de civilizaţie. Iulia plânge deznădăjduită, dar Dorin nu o lasă să cadă pradă disperării, spunându-i că vor găsi ei o soluţie să supravieţuiască până când părinţii lor îi vor găsi...
 
Între timp, pe vapor părinţii copiilor se întreabă unde sunt aceştia de nu mai apar la masă:
- Unde or fi copiii noştri? Unde e Dorin şi Iulia? întreabă tatăl fetei. Să anunţăm personalul vaporului să îi caute peste tot! Ne-au dispărut copiii!
- Să se dea alarma! strigă tatăl lui Dorin.
 
Clopoţelul vaporului sună şi toţi membrii echipajului se adună, cercetând toate cotloanele vaporului. Dar nici urmă de copii... unde ar putea fi...? Nu există decât un singur răspuns: Iulia şi Dorin au căzut peste bord şi au fost luaţi de valuri. Ultima oară când mama Iuliei i-a văzut, ei erau pe puntea vaporului, admirau marea. Deci trebuie să anunţe Paza de Coastă, şi să se pornească o operaţiune de căutare a lor cu elicoptere şi alte ambarcaţiuni....
 
Între timp, cei doi caută frunze mari de palmier pe care Dorin le taie cu grijă cu cuţitaşul din buzunarul său, rămas de pe vapor. Din ele îşi vor face un pătuc moale pe care vor dormi la noapte, sub palmierul ce îi va proteja de ploaia ce ar putea să mai cadă. Copiii încearcă să îşi astâmpere setea cu nucile de cocos pe care le sparg cu grijă, izbindu-le de stâncile tăioase, dar acestea nici pe departe nu îi satură. Nevrând să se dea bătuţi, cei doi cercetează mai departe insula şi găsesc bananieri. Aceştia sunt plini de banane coapte şi bune, pe care le mănâncă pe nerăsuflate... masa lor va fi de acum încolo asigurată.
 
Toată noaptea cei doi stau la lumina stelelor, neavând energie electrică, aprind din când în când câte o lanternă şi se gândesc cum puteau trăi oamenii în trecut când nu se descoperise curentul electric. Strămoşii lor nu aveau internet, telefonie mobilă, lumină, televizoare, şi stăteau doar la lumina focului făcut din cremene, iar mai târziu la lumina unei lumânări. Ce trist trebuie să fi fost...
- Ce multe avem noi în acest secol, în zilele noastre, şi ce descoperiri uimitoare s-au făcut, vorbesc cei doi.
 
În speranţa că vor găsi vreun izvor cu apă limpede şi cristalină, Dorin pleacă dis-de-dimineaţă mort de sete şi rupt de oboseală, să cerceteze mai departe insula pentru că fără apă nu vor putea supravieţui mai mult de două zile. Merge încet-încet, trăgându-şi picioarele după el, ce parcă ar fi de plumb. Îi vine să plângă, dar îi e teamă că Iulia îl va vedea la întoarcere şi îşi va da seama de slăbiciunea lui, aşa că se aşează pe o stâncă, aşteptând parcă din depărtare să îi vină un ajutor, dar acesta apare sub altă formă decât se aşteptase el. Din desişul mare al pădurii de palmieri, vine încet spre el, cu mare băgare de seamă, o maimuţică... "Dacă ea trăieşte aici, şi noi vom trăi. Dacă ea are apă, şi noi vom găsi apă", se gândeşte Dorin, zâmbind.
 
Ca la un semn, maimuţica îl prinde de mână şi îl trage după ea, ducându-l în adâncul pădurii, la un izvor cu apă cristalină, ce curge de sus, din munţii aflati pe insulă. Băiatul se gândeşte în sinea lui: "Deşteaptă maimuţă, mi-a citit gândurile." El sparge repede nişte nuci de cocos pe care le umple cu apă şi le duce fetei. Dar, spre surprinderea lui, Iulia deja mănâncă. Ce mănâncă?
 
Cu fusta ei, fata a făcut un năvod, aşa cum văzuse că pescuia tatăl ei, năvod pe care l-a aruncat în apă, la mal, prinzând o mulţime de peşti. Apoi din două lemne pe care le-a frecat unul de altul şi cu paie uscate de pe insulă a facut un foc, prăjind peştişorii şi mâncând pe săturate. Mai are şi pentru Dorin o mulţime:
- Vino repede Dorin! Am prins peşte şi îl prăjesc! Poftim la masă!
- Iar eu am găsit apă şi ţi-am adus şi ţie!
 
Acum cei doi copii mănâncă şi beau apă pe săturate. Sunt mulţumiţi de cum s-au descurcat în prima zi. Maimuţica este lângă ei, fericită că a văzut şi ea în sfârşit două fiinţe umane, care vorbesc şi se joacă cu ea.
 
Fiind pe o insulă cu multe precipitaţii şi uragane, la lăsarea serii, în întunericul nopţii, fulgere multe brăzdează cerul, anunţând o furtună cumplită. Cei doi îşi iau maimuţica în braţe şi se retrag într-o peştera în stâncă, găsită de Dorin în timpul căutărilor sale. Acolo se ascund pentru a-şi petrece noaptea, adăpostiţi de ploi şi de vijeliile violente ce rup palmierii, făcând valuri înalte de cinci metri.
- Aşa o vijelie cumplită nu am mai văzut niciodată ... şi ce trist este fără părinţi, spune Iulia, oftând.
- Nici prin gând nu mi-a trecut pe vapor, când am glumit că vom fi naufragiaţi, că noi chiar vom naufragia. Este îngrozitor, răspunde Dorin suspinând fără ca fata să îl audă. E băiat mare, el trebuie să îşi păstreze calmul, pentru că tot greul a căzut acum pe umerii lui mici.
 
Dis-de-dimineaţă, la ivirea zorilor, se trezesc şi, negăsind maimuţica lângă ei, ies afară din peşteră. Soarele dogoreşte cu putere, luminând cerul de parcă acesta ar fi gata să ia foc, iar briza mării îi îmbie la plajă. E atât de linişte, doar papagalii se aud croncănind şi "vorbind" între ei. Oare ce şi-or spune?
 
În timp ce Iulia pescuieşte din nou, pregătind prânzul, Dorin se duce din nou în cercetare, şi, urcând sus de tot într-un palmier înalt, acesta priveşte cât e de frumoasă insula. E superbă, mare şi cu vegetaţie luxuriantă. Ar admira-o la nesfârşit, dar între timp, în depărtare se vede trecând un elicopter şi zgomotul lui îi reaminteşte băiatului că este într-o situaţie îngrijorătoare. Probabil că părinţii i-au dat dispăruţi şi au trimis oameni să îi caute. El coboară repede din palmier, încercând să facă un foc în grabă, dar, nereuşind, în scurt timp elicopterul trece mai departe pe lângă el, fără să îl zărească.
- L-am ratat, Doamne! Trebuia să am pregătit deja un foc mare!
 
Băiatul fuge la Iulia, anunţând-o că tocmai au ratat o şansă, şi împreună taie multe crengi, punându-le una peste alta. La următorul avion, ei vor da foc stivei de lemne, iar fumul gros ce se ridică în văzduh îl va atenţiona pe pilot că aici pe insulă este viaţă şi că cineva îl aşteaptă.
 
Ca să le treacă timpul mai uşor, cei doi copii împletesc din liane un leagăn pe care îl prind între doi palmieri. Dându-se în el timpul va trece mai repede şi se vor distra şi ei ca într-o vacanţă. Ideea lui Dorin a fost bună, Iulia este încântată, leagănul parcă ajunge până la nori, iar maimuţica este şi ea agăţată de leagăn, de parcă ar fi copil ca şi ei.
 
Zilele şi săptămânile trec încet-încet, fără a le mai putea ţine socoteala şi fără să se întâmple nimic deosebit, iar cei doi sunt supăraţi, gândindu-se la necazul pe care l-au pricinuit părinţilor săi.
- O să creadă că am murit... o să plângă şi o să fie sfâşiaţi de durere, spune Iulia, reproşându-şi că nu a stat liniştită pe punte şi a căzut.
- Principalul e să ne găsească, o să îi împăcăm noi cumva când vom ajunge acasă, răspunde Dorin, strângând-o de mână.
 
După câteva săptămâni, de data aceasta un vapor se vede la orizont, iar cei doi aprind repede focul pregătit din timp din crengile uscate, trimiţând semnale către acesta. Vaporul îi vede, sună şi se apropie încet de mal. Marinarii coboară şi îi iau pe copii pe o barcă, suindu-i la bordul navei. Îi căutau de multe săptămâni. Iar acum miracolul s-a înfăptuit: au fost găsiţi cei doi naufragiaţi, doi copii care, prin puteri proprii au reuşit să supravieţuiască pe o insulă pustie două săptămâni, trăind aşa cum le-a dictat instinctul. Sunt arşi de soare, însetaţi, ciufuliţi, şi cu hainele rupte... Ce disperaţi trebuie să fi fost părinţii lor... atâtea săptămâni, fără nici o veste de la copiii lor.
 
Odată urcaţi la bord, cei doi iau legătura prin telefon cu părinţii lor, liniştindu-i şi spunându-le că sunt sănătoşi, nu li s-a întâmplat nimic rău. Le e dor de ei şi aşteaptă cu nerăbdare să îi strângă la piept. În timp ce ei vorbesc la telefon, o mână caldă şi păroasă îi cuprinde de după mijloc. Se întorc speriaţi şi văd la bordul navei maimuţica lor preferată, care le-a fost prietenă nedespărţită pe insula pustie. Aceasta nu pierduse ocazia de a se sui pe ascuns pe vapor, profitând de neatenţia marinarilor, ocupaţi cu cei doi copii.
- Uite, prietena noastră vrea să vină la oraş! Să o luăm cu noi! spun copii râzând şi făcându-şi cu ochiul unul altuia.
 
După aceste evenimente, Iulia şi Dorin îşi promit unul altuia că nu se vor mai sui la bordul vreunui vapor şi dacă o vor face, nu se vor mai apleca peste bord să admire marea, ci vor sta cuminţi lângă părinţii lor.
 
Marinarii de pe vapor îşi dau seama că această insulă nu este trecută pe hartă. Le spun copiilor că urmează să primească un premiu mare în bani pentru descoperirea făcută. Ea va fi trecută pe hartă ca fiind o insulă nouă, apoi va fi amenajată şi va deveni un punct turistic. De fericire, cei doi îşi pregătesc o nouă excursie în Munţii Bucegi, împreună, unde probabil noi peripeţii îi vor aştepta.
- Cu aceşti bani putem merge în Munţii Bucegi unde am auzit că sunt locuri frumoase, încă necercetate de oameni, trasee turistice, păduri înverzite, floră şi faună bogată, spune Iulia.
- De acord, spune fericit băiatul, strângând-o de mână.
 

SFÂRŞIT

Despre Cristina Gabriela Covaliu (foto)

Născută în București, Cristina Gabriela Covaliu este absolventă a Liceului Teoretic „Matei Basarab“, secția Filologie - Istorie, și a Facultății de Psihologie. Din dragoste pentru copii și încercând să le bucure viața, a scris mai multe cărți ai căror eroi sunt cei mici, precum și romane. 
Anul trecut a debutat cu o carte pentru copii la Editura Coresi, „Aventurile lui Petrică“.
Alte apariții editoriale: 
- „Aventurile lui Petrică“, Ed. Coresi
- „Întâmplări cu Iulia și Dorin“, Smashwords.com
- „După cinci decenii“, ed. Sf. Ierarh Nicolae
- „Doi frați viteji“, Smashwords.com
- „În lumea vrăjilor“, Smashwords.com
- „Povești cu sirene“, Smashwords.com
- „Vocea Africii“, Smashwords.com
- „Între prezent și trecut“, Smashwords.com
- „Dincolo de vise“, Smashwords.com
 
Citeşte şi:
 
Cele trei sirene
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii