FOTO. Reprezentare europeană Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, prezentă la Summitul CCRE/CEMR
FOTO. Reprezentare europeană: Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, prezentă la Summitul CCRE/CEMR
05 Jun, 2026 11:43
ZIUA de Constanta
184
Marime text
184
Marime text

În perioada 4–5 iunie 2026, primarul cumpănenilor, Mariana Gâju, va lua parte la Summitul Liderilor CCRE/CEMR - Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene, ce are loc în Rovaniemi, Finlanda.
Evenimentul reunește peste 150 de lideri locali din 41 de țări europene, având ca obiectiv abordarea celor mai importante provocări cu care se confruntă Europa.
Dezbaterile sunt axate pe rolul administrațiilor locale și regionale în gestionarea unor teme de interes major, precum consolidarea guvernării democratice, dezvoltarea capacității de anticipare și pregătire pentru situații de risc, precum și creșterea rezilienței comunităților.
În contextul actual, administrațiile locale și regionale se confruntă cu provocări complexe, generate de riscurile climatice și de mediu, schimbările demografice, vulnerabilitățile economice și nevoile de dezvoltare a infrastructurii.
În acest cadru, o atenție deosebită este acordată implicării cetățenilor, consolidării încrederii publice și întăririi coeziunii sociale, elemente esențiale pentru dezvoltarea unor comunități reziliente, potrivit instituției.
În acest cadru, o atenție deosebită este acordată implicării cetățenilor, consolidării încrederii publice și întăririi coeziunii sociale, elemente esențiale pentru dezvoltarea unor comunități reziliente, potrivit instituției.
Un subiect important al lucrărilor summitului îl reprezintă schimbul de cunoștințe și bune practici privind pregătirea și securitatea cuprinzătoare la nivel local și regional, atât în procesul de elaborare a politicilor publice, cât și în furnizarea serviciilor către cetățeni.
Totodată, summitul promovează colaborarea și învățarea reciprocă între administrațiile locale și regionale, prin încurajarea schimbului de experiență, a cooperării între egali și a inițiativelor comune menite să consolideze capacitatea administrativă și instituțională la nivel european.
Participarea doamnei primar Mariana Gâju, alături de alți reprezentanți ai autorităților locale și regionale este susținută prin implicarea acesteia atât în structurile europene de reprezentare a colectivităților locale și regionale, cât și în cadrul asociațiilor naționale ale unităților administrativ-teritoriale.
„Această dublă perspectivă contribuie la promovarea unei abordări integrate și cuprinzătoare a provocărilor globale, cu impact direct asupra serviciilor publice, investițiilor și rezilienței comunităților”, transmite instituția.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


