FOTO. Reconectare și poveste la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă Scriitorul Florin Alexandru Collombo, alături de familiile de la Secția Valu lui Traian
FOTO. Reconectare și poveste la Penitenciarul Constanța-Poarta Albă: Scriitorul Florin Alexandru Collombo, alături
30 Apr, 2026 08:30
ZIUA de Constanta
190
Marime text
190
Marime text
Reuniunile de familie desfășurate în penitenciar reprezintă un pilon esențial în menținerea legăturilor afective, în reconectarea emoțională și în păstrarea prezenței părinților în viața copiilor lor.În acest context, în cadrul reuniunii de familie „Copilăria – darul pe care ni-l oferă viața”, organizată la Secția Exterioară Valu lui Traian, copiii și părinții au trăit un moment cu adevărat special alături de invitatul nostru, scriitorul Florin Alexandru Collombo.
Prin povești pline de aventură și sens, acesta a deschis în fața celor mici universuri în care curajul, binele și alegerea corectă devin repere. Mai mult decât simple istorisiri, întâlnirea s-a transformat într-o invitație la cunoaștere, reflecție și vis, se arată pe pagina de socializare Penitenciar Constanța-Poarta Albă.
Misiunea sa – de a aprinde în copii dorința de a învăța și de a gândi – a conturat un mesaj profund: fiecare dintre ei poate deveni, într-o zi, stăpânul propriului „sceptru al binelui”, alegând să îl folosească în mod responsabil.
Pentru câteva ore, distanțele s-au estompat, iar legătura dintre părinte și copil s-a reconstruit prin emoție, imaginație și speranță.
Pentru familiile persoanelor private de libertate, astfel de momente depășesc semnificația unei simple întâlniri — ele devin pași reali spre reconectare, educație și vindecare, oferind copiilor repere sănătoase și părinților șansa de a fi, din nou, prezenți în formarea lor.
Mulțumim domnului Florin Alexandru Collombo pentru sensibilitatea și dedicarea cu care a adus mai aproape de copii puterea poveștilor și a binelui.
Sursa foto: Facebook/ Penitenciar Constanța-Poarta Albă
Citește și:
Lecție de viață dură la Liceul din Murfatlar. Deținuți de la Poarta Albă le-au vorbit elevilor despre infernul drogurilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


