Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța așteaptă publicul în sală în primul weekend din ianuarie. Ce spectacol propune
Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța așteaptă publicul în sală în primul weekend din ianuarie. Ce spectacol
31 Dec, 2025 10:00
ZIUA de Constanta
194
Marime text
194
Marime text

După sărbătorile de iarnă, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța revine cu un spectacol în data de 4 ianuarie 2026.
De la ora 10:30, doritorii vor putea urmări „Poveste cu... scufița roșie”, după Charles Perrault, regie și scenariu semnate de Valentin Dobrescu.
În distribuție se regăsesc: Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Grațian Prisacariu, Claudia Brădescu și Ion Ciolan.
„Adaptare după una din cele mai populare povești din toate timpurile, culeasă de folcloristul Charles Perrault și publicată în 1867, spectacolul aduce pe scenă într-o variantă extrem de haioasă și modernă, în același timp, povestea clasică a faimoasei fetițe, zglobie și cu scufiță roșie pe cap, puțin cam neascultătoare, pe care mama o trimite <<să îi ducă bunicuței care locuia într-o poiană din mijlocul pădurii, un coșuleț în care pusese niște plăcinte, o ulcică de unt....>>.
În spectacolul plin de candoare și umor, micuții vor face cunoștință cu o Scufiță Roșie puțin mai atipică, care alături de lupul cel mic, lupul <<cel bătrân>> prea obosit să mai ducă povestea la bun sfârșit, ciupercuțele care cântă, iepurași vorbitori și copaci care freamătă le vor oferi multe momente amuzante, totul într-un decor minimalist, pe niște acorduri muzicale antrenante. Morala piesei este extrem de clară pentru cei mici, ei trebuie să își asculte întotdeauna părinții că altfel, vor fi în pericol:
<<E vai de-aceia care
N-ascultă de părinți,
Și de lup urmează
Așa că fiți cuminți.>>”, se arată în descrierea spectacolului.
Biletele pentru „Poveste cu... scufița roșie” se vor pune în vânzare sâmbătă, 3 ianuarie, de la ora 09:00, la casieria Teatrului (program funcționare 09:00 – 12:00).
Citește și:
ConstanțaEvenimentul „Povești de iarnă” aduce spectacole gratuite, colinde și momente unice cu delfinii pentru copii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


