Dobrogea în perioada otomană (III) Poruncile sultanului Selim al III-lea

Sultanul Selim al III-lea a fost un reformator care îşi dorea să redea Imperiului Otoman gloria de altădată, dar în acelaşi timp să creeze un stat la fel de modern precum marile puteri ale Vestului. Planurile sale au fost îndeplinite parţial în timpul domniei lui de 18 ani (1789-1807), pentru că Imperiul Otoman nu era încă pregătit.
 
În administraţie domnea corupţia creată de înalţii demnitari şi întreţinută de slujbaşi mărunţi din toate provinciile, inclusiv din Dobrogea. În armată, ienicerii conservatori dădeau tonul, se răsculau la fiecare reformă majoră şi ameninţau mereu să îl răstoarne pe sultanul modernist.
 
Documentele otomane din timpul domniei lui Selim al III-lea reflectă o parte dintre aceste realităţi. Ne referim, evident, la documente ce privesc Ţara Românească şi Moldova, dar care sunt strict legate de Dobrogea, care era provincie a imperiului, şi nu stat tributar precum celelalte două ţări.
 
Un caz interesant din Dobrogea, menţionat în documentele imperiale, este de ordin juridic şi reflectă realităţile jurisprudenţei otomane de la sfârşitul secolului XVIII. Într-un firman datat pe 13 aprilie 1792 şi emis la Constantinopol, Selim al III-lea îi porunceşte cadiului (judecător) de la Babadag să rezolve cazul lui Ahmed Bey din localitatea nord-dobrogeană. Acesta, pe când era minor, vânduse un loc de moară. Acum, odată devenit major, cerea pământul înapoi, motivând că legea şeriatului (Şaria- legislaţia islamică, poruncile lui Allah privind faptele oamenilor) spune că orice vânzare făcută de un minor este nulă.
 
„Selim han, bin Mustafa, veşnic victorios. Pildă printre cadii şi judecători, izvor de virtute şi elocvenţă, mevlana, cadiu de Babadag, să îţi crească virtutea. Când va sosi înalta mea parafă imperială să îţi fie cunoscut că persoana purtătoare, sub numele de Ahmed Bei, locuitor din Babadag şi intendent de cişmele (sebil), făcând cerere la Pragul Fericirii Mele, a dat de ştire că atunci când era minor, a vândut fără să îşi dea seama proprietatea sa, moştenită de la tatăl său... unuia din locuitorii cazalei.. Carşamba oglu Mehmed aga iar acesta, la rândul său, unuia cu numele de Mehmed Beşa“.
 
Ginerele ultimului cumpărător moşteneşte terenul şi nu mai vrea să îl dea înapoi atunci când Ahmed Bey, fostul minor, ajunge bărbat, realizează că vânzarea nu a fost valabilă şi îşi cere pământul înapoi.
 
În firmanul sultanului se menţionează că ginerele abuziv „nu a vrut să i-o dea şi s-a opus şi a vrut să îi facă multă tiranie“. Nereuşind să dea de capăt pricinii, tânărul Ahmed din Babadag apelase direct la judecata sultanului şi ceruse să i se facă dreptate.
 
Sultanul Selim al III-lea îi cere cadiului de Babadag să judece cazul, precizând că nu trecuse termenul de 15 ani (de la vânzare, la cererea de recuperare) pe care o prevedea legislaţia Şeriatului, în astfel de cazuri.
 
Aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri prezentate anterior, nu mai există documente ulterioare care să ne comunice ce s-a întâmplat cu Ahmed Bey. Foarte probabil, acesta a câştigat procesul şi şi-a redobândit pământul. De asemenea este posibil ca ginerele abuziv al lui Mehmed Beşa să fi fost pedepsit, pentru că a refuzat să respecte o lege sfântă.
 
Totuşi, cadiul poate că a încheiat cazul într-un mod amiabil, pentru că, la urma urmei, adevăratul vinovat în această speţă pare să fi fost primul cumpărător, Carşamba oglu Mehmed, care nu avea voie să cumpere de la un minor. În fine, cât de conştient fusese minorul Ahmed Bey în momentul vânzării terenului este o chestiune asupra căreia este greu să emiţi judecăţi clare şi fără echivoc.
 
Selim al III-lea s-a războit în timpul domniei sale cu marile puteri creştine, Rusia şi Austria. Mari probleme a avut însă şi pe plan intern. Siguranţa imperiului său a fost puternic pusă în pericol de marea rebeliune a lui Osman Pazvantoglu, fost ofiţer otoman care s-a răsculat şi a devenit şeful unui stat independent cu capitala la Vidin (azi, oraş bulgăresc de pe Dunăre, vizavi de Calafat).
 
Potrivit specialiştilor în istorie otomană, numele acestui rebel vine de la termenul pasban-oglu, adică „fiul gardianului“, pentru că se trăgea dintr-o familie de ofiţeri din garda oraşului Vidin. Varianta oficială este că familia sa era de bosniaci trecuţi la Islam
 din „motive de afaceri“. Există însă şi o variantă potrivit căreia familia lui Pazvantoglu ar fi fost una de români de pe Valea Timocului.
 
Ce se ştie însă cu siguranţă este că acest rebel i-a creat mari probleme lui Selim al III-lea. Pe acest răsculat otoman noi îl cunoaştem bine după porecla Pazvante Chiorul, căci acest paşă de Vidin îşi pierduse un ochi într-o bătălie. Pazvante Chiorul a trecut adesea Dunărea în Ţara Românească, iar în 1802 a ars Craiova, a pustiit Bucureştii, aducându-l la disperare pe sultan.
 
Avem câteva scrisori ale lui Selim al III-lea, care încearcă să rezolve problema lui Pazvantoglu cu ajutorul domnitorilor fanarioţi, tributari lui, din Ţara Românească.
De asemenea, el concentrează trupe militare în Dobrogea. Tot de aici adună numeroase provizii pentru campaniile de pedepsire a rebelului de la Vidin.
 
Încă din 24 martie 1798 (1212 după calendarul otoman), el le cerea autorităţilor otomane din porturile fluviale dobrogene să pregătească salahori (ţărani scutiţi de dări, care efectuau munci grele - termen vechi) pentru flota otomană ce urma „să îl prindă şi să îl omoare pe rebelul Pazvantoglu“. „Astfel au fost emise ilustrele mele porunci, separate către cadii şi naibii din cazalele aflate la dreapta şi la stânga Dunării, şi către aianii şi ofiţerii şi voievozii şi vameşii şi către fruntaşii locuitorilor“.
 
După trei ani, pe 19 octombrie 1801, prin firman imperial, Selim al III-lea îl numea domn al Ţării Româneşti pe Mihail Şuţu şi îi poruncea acestuia să ţină legătura cu autorităţile din Silistra şi să ia măsuri pentru potolirea răscoalei lui Pazvantoglu.
 
Trupele imperiale aveau nevoie de provizii, iar acestea se pregăteau în localităţile Dobrogei. Sarea era foarte importantă în acele vremuri. Pe lângă faptul că era un conservant excelent, otomanii o foloseau şi pentru tratarea unor boli groaznice precum dizenteria, care făcea ravagii prin taberele militare.
 
Un document extrem de interesant în acest sens este... o chitanţă, datată 10 august 1806. Este semnată de Mehmed, intendent de vamă la Hîrsava (Hârşova), care spune că a primit de la cămăraşul Iancu de la Brăila 16.700 ocale de sare. Mehmed nu a avut destui bani să îi dea brăileanului, dar se obliga să achite în termen de 91 de zile restul datoriei însumând 417 guruşi: „Este o datorie a mea pe care trebuie să o achit şi să o plătesc“.
 
În ciuda eforturilor sale, sultanul nu va reuşi să îl învingă pe rebel. Acesta va muri în februarie 1807, otrăvit de un medic evreu, cumpărat probabil de otomani. După numai cinci luni, Selim este şi el detronat de ieniceri şi întemniţat. Va fi asasinat după aproape un an, de către un grup de ofiţeri...
 
(Va urma) 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. 

Bibliografie

Documente turceşti privind Istoria României, vol. III (1791-1812), întocmit de Mustafa A. Mehmed, Editura Republicii Socialiste România, 1986
 
Sursa foto: https://upload.wikimedia.org/ 

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea în perioada otomană (I) Poruncile sultanilor Soliman Magnificul şi Selim al II-lea Beţivul (galerie foto)
 
Dobrogea în perioada otomană (II) Poruncile sultanilor Ahmed al III-lea şi Mahmud I
 
Sănătatea la Constanţa în perioada interbelică - statistici, boli, medici, spitale şi farmacii