Creştinismul în Dobrogea antică Tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea I - Sfântul Andrei şi legendele (galerie foto)

Dobrogea este numită adesea Bethleemul Românesc, în sensul de pământ sfânt unde s-a născut creştinismul acestui popor. Să nu uităm că localitatea Bethleem este, aşa cum au arătat evangheliştii Luca, Toma şi Matei, locul naşterii lui Hristos.
 

               
Potrivit tradiţiei bisericeşti, Dobrogea (Scythia Minor) a început să fie creştinată încă din sec. I d.H, când pe aceste meleaguri a venit să propovăduiască Apostolul Andrei, Întâiul Chemat, cel căruia „i-a căzut la sorţi Sciţia“. După ce a petrecut o perioadă în Dobrogea antică, Andrei a mers apoi în alte zone şi într-un final a ajuns la Patras (regiunea Achaia, Grecia), unde a fost executat de romani, în anul 60 d.H, pe 30 noiembrie.
 
În ultimele două decenii s-a vorbit şi s-a scris tot mai mult despre o posibilă prezenţă şi activitate misionară în Dobrogea antică a unui alt apostol, Sfântul Filip, prieten al Sfântului Andrei. Această ipoteză este subiect de dezbateri aprinse şi în ziua de astăzi, pentru că nu există izvoare clare care să confirme o astfel de ipoteză.
 
Din punct de vedere istoric, s-au găsit dovezi ale creştinismului în Dobrogea doar începând de la finele sec. III (după unele surse) sau, mai ales, de la începutul sec. IV d.H., când sunt consemnaţi pe acest teritoriu sute de martiri creştini.
 
Cei mai mulţi dintre martirii din Dobrogea s-au sacrificat în numele Crucii în timpul persecuţiilor anti-creştine dictate de împăraţii Diocleţian şi Galerius (socru şi ginere). În 303-304 d.H, aceştia au emis patru edicte împotriva creştinilor. Mulţi militari romani care îmbrăţişaseră creştinismul nu au vrut să renunţe la religia lor şi au fost executaţi. Aşa s-a întâmplat cu Martirii de la Niculiţel (Zotikos, Attalos, Filippos şi Kamasis).
 
Alţi martiri creştini foarte cunoscuţi sunt preotul Epictet şi ucenicul său Astion, executaţi de romani cel mai probabil tot în perioada persecuţiilor din 303-304 (o greşeală într-un text medieval a propus mult timp anul 290 d.H., dar nu există temei istoric real pentru asta). Cei doi făceau minuni la Halmyris (azi Murighiol) şi aveau numeroşi adepţi. Acţiunile lor într-o zonă de graniţă a imperiului au fost considerate subversive şi au dus la executarea lor. Despre poveştile acestor martiri şi a altora vom discuta, în detaliu, în materialele viitoare.
               
După Edictul de toleranţă de la Mediolanum (Milano) din 313 d.H, dat de Constantin cel Mare, creştinismul a fost acceptat în imperiu, iar la finele sec.IV a devenit religie oficială a imperiului (Teodosie cel Mare a interzis toate celelalte religii, considerate păgâne).
 
În această serie de materiale dedicate creştinismului în Dobrogea antică vom prezenta atât tradiţia bisericii, cât şi adevărul istoric bazat pe izvoare scrise şi dovezi arheologice. În acelaşi timp, vom dedica o atenţie specială legendelor şi tradiţiei populare, obiceiurilor născute şi dezvoltate de-a lungul ultimelor două milenii.
 
Dobrogea se mândreşte cu numeroase obiective extraordinare, iar unul dintre acestea, este evident, Peştera Sfântului Andrei (foto), situată în apropierea localităţii Ion Corvin. Este un loc de pelerinaj pentru milioane de creştini din întreaga ţară, dar şi din lume, pentru că Sfântul Andrei nu este doar ocrotitorul şi patronul României, ci şi al altor state creştine europene, precum Scoţia, Grecia, Rusia etc.
 
Una dintre legende ne spune că Sfântul Andrei a venit în Sciţia (Dobrogea antică) şi într-una dintre călătoriile sale prin provincie a fost surprins de o furtună îngrozitoare. A întâlnit o haită de lupi, iar aceasta nu l-a atacat, ci l-a condus la peştera ce astăzi îi poartă numele şi care i-a devenit adăpost pentru câţiva ani.
 
Andrei este adesea numit şi Apostolul Lupilor iar tradiţia şi obiceiurile populare menţin de sute, dacă nu de mii de ani această legătură între Sfânt şi fiarele sălbatice. Există chiar o credinţă populară potrivit căreia Andrei a fost un cioban de a cărui turmă nu se lega nicio fiară.
               
Un mit dacic străvechi şi povestea sfântului creştin Andrei se regăsesc curios, împreună, într-una dintre cele mai frumoase poveşti. Se spune că în Dacia, în munţii Orăştiei, trăia un sihastru numit Leandru, preot al lui Zalmoxis (Zamolxe, Zamolxis). Forma Zalmoxis este prezentă la autori antici precum Herodot, Platon, Diodor din Sicilia şi Iordanes şi este agreată de Mircea Eliade, care afirma că numele vine din cuvântul frigian zalmos, care însemna lup.
 
Leandru era un bărbat cu părul lung şi cu totul alb şi care trăia în munţi, în bună înţelegere cu lupii. Când romanii au atacat Dacia lui Decebal, Zalmoxis l-a preschimbat pe Leandru într-un uriaş lup alb. Sihastrul a unit toţi lupii Daciei într-o singură armată şi atunci când Sarmizegetusa lui Decebal a fost atacată de romani, oastea de fiare i-a sărit în ajutor, luptând alături de oamenii locului, împotriva cotropitorilor. Nici chiar lupii nu au putut însă salva Marea Cetate de la distrugere iar Leandru şi ceilalţi lupi ce au supravieţuit au părăsit tărâmul Daciei.
 
Au ajuns pe pământul getic al Sciţiei, unde l-au întâlnit pe Sfântul Andrei. Când acesta a fost surprins de furtună, haita de lupi ce l-a îndrumat spre peşteră era condusă chiar de Leandru, fostul preot al lui Zalmoxis.
 
Cetatea Sarmizegetusa a fost distrusă în anul 106 d.H, pe când Sfântul Andrei trecuse de mult în lumea celor drepţi. Legenda Marelui Lup Alb ce l-a călăuzit pe Andrei este însă o legendă foarte frumoasă şi interesantă, pe care românii o spun de aproape două milenii, combinând credinţele populare precreştine cu cele ale Bisericii. Este un mit ce nu trebuie disecat şi blamat, ci preţuit şi dus mai departe.
 
O baladă culeasă în anii 20 de avocatul şi etnograful dobrogean Jean Dinu ne spune că, atunci când a ajuns în pustiurile Scytiei, Andrei a găsit peştera care astăzi îi poartă numele, dar că aceasta era deja locuită, aici slujind mai mulţi preoţi geţi ai lui Zalmoxis. Puterea credinţei l-a ajutat însă pe apostol să îi convertească la creştinism pe preoţii geţi, care au îngenuncheat în faţa lui Andrei, după ce au fost martori la câteva dintre minunile acestuia.
 
Balada spune că, auzind o asemenea faptă, însuşi regele Daciei, Decebal, ar fi venit să îl cunoască pe străin: „La schitul din tei / Crucea lui Andrei / Cine că-mi venea şi-mi descăleca / Venea Decebal / Călare pe un cal / Sfântul că-mi găsea / Cu el îmi vorbea / Dar nu se închina / Nici cruce făcea”.
 
Întâlnirea dintre cei doi se încheie aşadar fără o convertire a marelui rege dac. Acesta nu acceptă noua credinţă şi se întoarce în ţara sa, lăsându-l pe Andrei să îşi continue misiunea sa în Scytia Minor.
               
Există o variantă a baladei care îl include şi pe Traian, dar cu acelaşi rezultat: refuzul convertirii. Oricum ar fi, ne aflăm în faţa unei balade populare, care nu rezistă cronologic adevărului istoric. Iată însă câteva din versurile acestei variante a baladei:
"La schitul din Tei / Crucea lui Andrei / Traian că venea / La slujbă şedea / Slujba asculta / Şi îngenunchea / Dar nu se închina / Pe murg călărea / Şi calea îşi lua / La cetatea lui / A trofeului". Să nu uităm că Peştera Sfântului Andrei se află la circa 20 km de Adamclisi!
               
Apostolul Andrei a ajuns, probabil, în Dobrogea noastră, undeva la jumătatea secolului I (poate prin anul 50) şi şi-a avut moartea martirică în anul 60, după cum am arătat anterior. De cealaltă parte, Decebal abia poate dacă se născuse în perioada aceea, regele dac domnind între anii 87 şi 106 d.H. Traian a fost împăratul Romei în perioada 97-117 d.H. Este imposibil aşadar ca vreunul din cei doi conducători să se fi întâlnit vreodată cu Sfântul Andrei, în Dobrogea sau în altă parte a imperiului. Tradiţia orală însă a perpetuat această baladă frumoasă, care îi pune împreună pe cei trei, toţi foarte importanţi în istoria acestor locuri.
 
(Va urma)
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citeşte şi:  

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie 

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Despre moesi şi geţi şi despre cucerirea lor, în operele autorilor antici (Horaţiu, Florus, Dio Cassius)