#citeşteDobrogea Familia de Hillerin, în Medgidia

Charles sau Carol de Hillerin venise de tânăr la Medgidia în 1882, la vârsta de 17 ani. El, tatăl său şi restul familiei au primit de la stat drept recompensă pentru imigrare câte 10 ha teren arabil. Erau 11 persoane, iar pământul primit reprezenta o avere importantă. Viaţa după Războiul de Independenţă era grea. După o vreme, tatăl lui Carol s-a întors în Franţa şi a murit acolo.
 

 
Carol de Hillerin a fost un bun comerciant şi proprietar. Stabilirea acestuia în localitate dovedeşte faptul că exista toleranţă religioasă şi etnică, precum şi că era un cetăţean prosper şi un bun gospodar. Datorită acestor calităţi, va fin numit primar al localităţii, la numai 28 de ani, demnitate pe care o deţine în intervalul 1893-1894, dar şi după această dată, pentru intervale de timp mai scurte. Va fi contestat, la fel ca şi predecesorii săi - Dumitru Antonescu şi Stan Sorescu - de consilierii locali Zeccheria Zaid, Gafar Vahit şi Abdul Hagi Cherim, ce vor face o plângere împotriva acestuia, acuzându-l de cumpărarea a 22 de hectare de teren şi de faptul că fiul său, Emil de Hillerin, se înrolase în armata franceză, legăturile de sânge chemându-l să-şi facă datoria.
 
Fiind în minoritate, Consiliul Comunal trebuia dizolvat, lucru care fusese solicitat şi de prefectul Emil Andreian. Se va forma o comisie interimară compusă din Neculai Şteflea, Ablai Menlisa şi Iordan Stoianoff. După o perioadă în care a deţinut funcţia de consilier local, va fi numit din nou primar, după demisia lui Kemal Hagi Amet, începând cu data de 13 iunie 1894.
Această perioadă a fost foarte agitată din punct de vedere politic, fiind caracterizată prin schimbări dese ale primarilor şi dizolvări ale Consiliului comunal.
 
Câţiva din copiii lui, unele mătuşi şi unchi au rămas la Medgidia. Vârsta, bolile şi lipsa de medicamente au dus la decesul unora dintre ei. Au fost înhumaţi în cimitirul creştin din Medgidia. Activitate comercială desfăşura şi Angela de Hillerin, care avea în administrare o „Fabrică de apă gazoasă”. Aceasta solicita Primăriei Medgidia autorizaţie pentru libera circulaţie a camioanelor şi căruţelor, cu care să-şi transporte marfa. Urmaşii fostului primar de Hillerin continua activitatea comercială a părinţilor. Paul de Hillerin devenise preşedinte al Sindicatului muncitorilor manuali din Medgidia, ce avea ca membri proprietari de camioane, de atelaje şi de cai.

Camille şi Francois de Hillerin cunoşteau bine Medgidia, deoarece locuiseră aici. Anul 1945 adusese naţionalizarea. Averea fusese confiscată. Carol a mers la prefectură să-şi salveze averea sau măcar casa în care locuiau. Casa pe malul bălţii era construită trainic, confortabilă şi bine mobilată. Spaţioasă cu parter şi etaj, cu beci de provizii şi cramă. Bună parte din obiectele din casă proveneau din Franţa. Proprietatea avea curte şi livadă, iar casa era mobilată, cu bucătărie, cu lenjerie de Damasc, tacâmuri de argint, oglinzi de cristal, pian şi şemineu în salon.
I se spunea franţuzul sau moşierul din Medgidia. Fiindcă stăpânea teren şi case, zona se numea Cartierul Hillerin.
 
Pe vremuri, calea ferată trecea pe marginea Bălţii Carasu, la marginea moşiei familiei. Pentru construirea noii căi ferate şi a gării din strada Vasile Lupu, s-a făcut un schimb de terenuri. Prin mijlocul proprietăţii treceau acum noile linii CFR şi terenul familiei s-a împărţit în partea dinspre bălţi cu casele, curtea şi livada, iar peste linii a rămas grădina de zarzavat. În total, din întreaga suprafaţă după reforma agrară din 1945, mai rămăseseră în posesia familiei 17 hectare.
 
Louis de Hillerin (1865-1947), împreună cu fiii săi, acum majori, făcea comerţ cu produsele livezii şi grădinii de zarzavat. Ei aduseseră din Franţa un soi de salată aici necunoscută, care se vindea forte bine. Grădina era lucrată de familii de bulgari care erau recunoscuţi ca buni legumicultori. În clădirea Gării mici, pe care o aveau în proprietate ca urmare a schimbului de terenuri, au luat fiinţă ateliere meşteşugăreşti, iar băiatul cel mare conducea fabrica de ipsos şi humă. Materia primă venea de la cariera din apropiere. Pentru asigurarea transportului, tot aici construiau căruţe în numita Rotărie.

La naţionalizarea averilor moşiereşti în 1945, Louis s-a dus la primărie să ceară explicaţii, pe care însă nu le va primi. A fost sfătuit să plece. Peste noapte, familia s-a refugiat la Bucureşti. Au început vremuri noi.
La construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, Gara mică a dispărut sub apă. A rămas casa bătrânească pe malul canalului. În casă s-a instalat conducerea fabricii de cărămidă, apoi casa a fost demolată. Ultimele vestigii ale existenţei familiei franceze la Medgidia dispăruseră.

Surse bibliografice:
 
A.N.I.C., Fond M.A.I.D.A., Dosar 410/1890
S.J.A.N.C., Fond Primăria Medgidia, Dosar 29/1949
S.J.A.N.C., Fond Primăria Medgidia, Dosar 37/1947
Adrian Ilie, Primarii Medgidiei. Creştini şi musulmani, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2017
Idem, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
www.hillerin.de
 
Sursa foto: Colecţia George Neacşu
 
Despre Adrian Ilie
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea Comercianţi armeni ai Dobrogei (II)