DNA Bacău Persoană juridică s-a folosit de declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată
DNA Bacău: Persoană juridică s-a folosit de declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene,
26 Nov, 2025 13:25
ZIUA de Constanta
22
Marime text
22
Marime text
| BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE | 26.11.2025 |
| Nr. 840/VIII/3
|
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 12 inculpați în legătură cu obținerea nelegală a peste 1,2 milioane lei, reprezentând bani proveniți din fonduri europene, după cum urmează:
- 10 inculpați, persoane fizice fără calitate specială, I.A.C., I.N., S.I., T.C., P.C.C., P.I., D.V., A.A., B.V.B. și U.P.V., în calitate de apicultori sau reprezentanți în fapt ai unor societăți comerciale, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- persoana juridică S.C. AGRONORD INVESTIMPEX SRL și U.M.C., administratorul respectivei societăți comerciale, fiecare pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (10 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (18 acte materiale).
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
Cei 10 inculpați, în calitate de apicultori sau reprezentanți în fapt ai unor societăți comerciale, au solicitat sprijin financiar în cadrul Programului Național Apicol 2022, finanțat din fonduri europene și naționale, pe componenta privind „Achiziționarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie (remorcă apicolă,/pavilion apicol) și mijloace fără autopropulsie de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral”.
În acest context, cei 10 inculpați ar fi fost determinați, prin promisiunea acordării unor beneficii materiale, de către inculpatul U.M.C., ce deținea calitatea de administrator al societății Agronord Investimpex SRL, să solicite, în perioada 27 aprilie – 02 mai 2022, sprijin financiar pe componenta anterior indicată, în care să menționeze valori supraestimate ale utilajelor ce urmau a fi achiziționate. În acest scop, inculpatul U. M. C. le-ar fi pus la dispoziție celor 10 inculpați facturi proforme emise de S.C. Agronord Investimpex S.R.L. ce ar fi conținut date incomplete, documente ce au însoțit cererea de intenție a fiecărui beneficiar de sprijin financiar.
În continuare, inculpatul U.M.C. ar fi întocmit și emis, în numele aceleiași societăți, un număr de 18 facturi fiscale care conțineau date nereale în privința valorii de achiziție a utilajelor, documente justificative ce au fost folosite de cei 10 inculpați, în perioada 28 iulie 2022 – 01 august 2022, în conținutul cererilor de plată, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), cunoscând că sunt false.
Spre exemplu, din analiza probelor privind comercializarea de către S.C. Agronord Investimpex S.R.L. a utilajelor identificate sub denumirea de ,,remorcă auto” ar fi rezultat că cele 10 remorci au fost achiziționate de societatea comercială la prețuri de 19.499,99 lei TVA inclus, respectiv 23.099,99 lei TVA inclus, iar prețul practicat de respectiva societate în relația comercială cu cei 10 beneficiari apicoli indicați a fost de 118.950 lei TVA inclus.
Prin această modalitate ar fi fost obținute pe nedrept, sume de bani, ce constau în contravaloarea utilajelor decontate fiecărui beneficiar de sprijin financiar.
Prin întreaga activitatea infracțională descrisă s-ar fi creat un prejudiciu în sumă totală de 1.224.832 lei, valoare ce reprezintă totalitatea fondurilor europene și naționale ce ar fi fost obținute în mod necuvenit de către cei 10 inculpați.
În vederea recuperării prejudiciului reținut în cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților.
Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


