Comemorări românești. 85 de ani de la cedarea sudului Dobrogei/Cadrilater (7 septembrie 1940)

N. Batzaria – „Grija de coloniştii din Cadrilater, români aduşi din Peninsula Balcanică, din Banat şi din Oltenia, este impusă de o obligaţienaţionalăşi de o obligaţie de omenie”
 
 
 
            Stoica LASCU
 
            Dacă anul 1918 a fost „anul astral”, din timpurile moderne, al Neamului nostru, 1940 se va dovedi anul cel mai nefast și tragic, o bună parte a construcției Statului Român fiind dărâmată prin voința și acordul Marilor Puteri ale timpului.
            Într-un context internațional favorizând statele revizioniste – pe fondul intern al unor puternice racile ale democrației pluripartidiste (Suveranul desființează partidele în 1938) și al șubrezirii solidității ansamblului social (este asasinat în septembrie 1939 președintele Consiliului de Miniștri Armand Călinescu, iar ca imediată reacție sunt executați, fără judecată, 252 de fruntași legionari și membri de rând ai Gărzii de Fier) –, județele din estul Țării, dintre Prut și Nistru (Basarabia), cele din nord (Bucovina și Ținutul Herța) (28 iunie) și din nord-vest (nordul Transilvania) (30 august) sunt dislocate din cadrul României Mari și Întregite.
            Într-un asemene cadru intern și internațional, la 7 septembrie 1940 este semnat Tratatul de la Craiova, prin care cele două județe sud-dobrogene (din așa-zisul Cadrilater), reîntrupate în ansamblul unitar al Dobrogei în 1913 – Durostor (cu reședința la Silistra) și Caliacra (cu reședința la Bazargic) –, sunt cedate, cu multă și culpabilă ușurință, și ele (și se face și schimbul – desirabil în condițiile date – de populație).
            Se punea capăt, dureros, prin acest tratat, acțiunii de fertilă operă de civilizație și spiritualitate românească și în această parte a Statului nostru, decalibrându-se, totodată, echilibrul geostrategic regional.
            Întru reîmprospătarea  întreținerii memoriei identității național-teritoriale a Neamului și a Țării, comemorarea și a tragediei congenerilor noștri ni se impune nouă, celor de rând, și urmași ai „strămutaților” prin schimbul de populație – dacă pentru autorități și instituțiunile cultural-științifice, asemenea memento-uri nu sunt luate în considerațiune azi, într-o lume și un timp tot mai aplatizate identitar.
            Anume, printr-o scurtă sinteză documentară, respectiv treitestimonii de epocă, referitoare la
             - dezvelirea Statuii regelui Ferdinand I, la Silistra (18 iunie 1939);

            - combaterea de  către ziaristul englez F. Swire a alegațiilor sofiote relativ la Dobrogea de Sud/Cadrilater (iulie 1939);
            - aprecierile comprehensive (august 1940) ale publicistului (și omului politic) român Nicolae Batzaria/Bațaria (aromân născut în Macedonia Otomană, la Crușova: 1874-1952) privind realitățile istorico-demografice din Dobrogea – „Veche” și „Nouă”...
 
 
Înfăptuiri româneşti în judeţele sud-dobrogene Durostorşi Caliacra/Cadrilater
            În răstimpul 1913-1940 – cu întreruperea datorată nefastei ocupaţii bulgare (1916-1918) –, cele două judeţe sud-dobrogene (reprezentau 2,62% din suprafaţaŢării, iar populaţia – 2,1% din cea totală, 81% locuind în mediul rural) au beneficiat de o atenţie corespunzătoare din partea autorităţilorşiforţelor politice, a oamenilor de cultură şi opiniei publice, pe măsura conştientizăriicomplexităţii problemelor social-naţionaleşi economice din zonă.
            Era o preocupare a conducătorilor Ţării (primul demnitar care vizitează regiunea este, în 1913, Constantin Disesscu, ministrul Instrucţiuniişi Cultelor), căreia îi dăduse expresie încă bătrânul rege Carol I; în mai 1914 el efectuează o vizită în Ţara Nouă, la capătul căreia avea să-şi exprime impresiile favorabile într-o Scrisoare adresată prim-ministrului de atunci, Ion I.C. Brătianu: „Nu pot îndeajuns arăta mulţumirea noastră sufletească pentru dragostea cu care am fost întâmpinaţi de întreaga populaţie. Nu vom uita niciodată entuziasta primire ce ni s-a făcut la Turtucaiaşi Silistra, şi în toate satele ce le-am străbătut până la noul hotar, precum şi graba cu care veneau sătenii din toate locurile cele mai depărtate spre a ne saluta. Aclamaţiilenesfârşite din vechea cetate a lui Mircea cel Bătrân, mai ales, au găsit un răsunet recunoscător în inimile noastre; dorinţa Mea vie este ca acest străvechi oraş atât de înfloritor până acum câteva veacuri, să-şiredobîndească împreună cu toată regiunea ce-l înconjoară, strălucirea de altă dată printr-un nou avânt de propăşire sub domnia Mea (subl.n.)”.
            Îmbunătăţirea structurii etnice printr-o politică de împroprietărire a românilors-a constituit, dintr-un început, ca o preocupare de căpetenie a autorităţilor; întărirea caracterului naţional al Dobrogei de Sud, se impunea într-o regiune în care populaţia românească, autohtonă, fusese serios vitregită, din punct de vedere numeric, ca urmare a politicii Imperiului Otoman şi, după 1878, din partea proaspătului Principat Autonom al Bulgariei, de implantare cu elemente proprii, musulmane sau, respectiv, bulgare. Este de la sine înţeles că, după 1913, Regatul Român nu putea rămâne impasibil faţă de urmările acestui proces de colonizare cu elemente alogene a sudului Dobrogei – şi, de aceea, ameliorarea raporturilor etnodemografice, aici, s-a constituit ca o acţiune prioritară, de însemnătate naţională. „Dacă ne-am întreba: care este problema cea mai urgentă şi cea mai vitală în momentul de faţă în Dobrogea – spunea într-o conferinţă, în mai 1939, profesorul dobrogean (aflat la Universitatea din Cernăuţi) Constantin Brătescu –, am răspunde fără şovăire: colonizarea Cadrilaterului cu români! Să nu uităm! Să fim şi colonizatori! Ne-o strigă patrioţiişi cărturarii acestei ţări, dar ne-o comandă de dincolo de mormânt şi umbra marelui rege Carol I, care ne cere ca moştenirea ce ne-a lăsat-o să o desăvârşim, spre mai marea glorie a Dinastiei Sale”.
            Din păcate, cursul istoriei sud-dobrogene a fost dramatic deturnat de la evoluţia sa firească, în septembrie 1940, astfel încât acest proces de esenţă civilizatoare a Statului nostru, prin împroprietărirea cu familii de români, este întrerupt. Până atunci, pe baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 13 iunie 1925, respectiv a unor legi speciale elaborate în anii următori, fuseseră împroprietărite în Dobrogea de Sud circa 20.000 familii de  români, cu loturi de mărimi variabile – 5 ha, 10 ha (cele mai multe) sau 15 ha (foştii militari beneficiau de loturi-tip mai mari, de 25 ha, respectiv 75 ha).

            Pe ansamblul judeţelor, situaţia se prezenta astfel: în jud. Caliacra (4.500 km², cu reşedinţa la Bazargic) au fost împroprietăriţi 11.406 capi de familie – 7.500 regăţeni, 2.500 români balcanici (aromâni și meglenor-români), restul bănăţenişi, puţini, ardeleni; pentru „colonişti”, cum erau apelaţi în limbajul epocii, s-au construit 4.500 locuinţe.
            În jud. Durostor (3.226 km², cu reşedinţa la Silistra), din cei 8.390 capi de familie împroprietăriţi, un număr de 3.500 proveneau din Macedonia Otomană (împărțită în 1913,ântre Grecia, Serbia, Bulgaria) și Albania; aici se înălţaseră 2.300 locuinţe-tip.
            Tocmai ca efect al unei asemenea politici naţional-economice, configuraţia etnică a populaţieijudeţelorDurostorşi Caliacra a cunoscut benefice mutaţii, ponderea populaţieiromâneşti crescând de la 2,3 % în 1912, la aproape 30 % în 1938:
 
Evoluţiapopulaţieisudului Dobrogei
                                                1912                          1928                       1938
Români                           6.602 (2,3 %)             49.983 (14,7 %)     108.404 (29 %)
Bulgari                        121.925 (43 %)           133.077 (39,3%)     150.763 (40,5%)
Turco-tătari                 136.224 (48 %)           137.439 (40,6 %)      96.869 (26 %)
Diverşi                           18.026 (6,3 %)            18.398 (5,4 %)        16.022 (4,3 %)
Total    282.777                       338.897                    372.058
 
 
Desvelirea monumentului Regelui Ferdinand la Silistra
Înălțătoarea sărbătoare românească din Cadrilater
            La Silistra s’adesveliteri monumentul durat în bronz al RegeluiFerdinand I. Act de pioasă aducere aminte a Celui ce s’a înfrânt pe sine pentru a jertfi – ca și eroii tragediilor antice – totul pentru onoarea Dinastiei şi pentru înălţareanouei sale Patrii.
            Dar alături de umbra Regelui întregitor şidesrobitor a mai plutit acolo, pe cerul senin al Dârstoruluişi umbra Basarabului Mircea, primul stăpânitor al celor două maluri ale Dunării şi al ţinuturilor lui Dobrotici, până la „Marea cea mare” –înţeleptul Voevod muntean care a pecetluit, prin chiar hrisovul domniei lui, drepturile de străveche stăpânire românească asupra pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră.
            Ferdinand şi Mircea s’au întâlnit eri în aceiaş simbolică veghe a brazdei româneşti, în acelaş temeinic legământ de apărare a patrimoniului dobrogean. Acesta a fost şi tâlcul pe care sfetnicii Celui de-al treilea Rege păstrător de moşie l-au făcut cât mai limpede înţeles de oricine: veşnicirea românismului pe aceste meleaguri şi continuarea tradiţionalei misiuni civilizatorii, primită din adânci timpuri, de la legiunile ce-şi aveau castrul pe malul drept al Istrului şi în înfloritoarele cetăţi de pe malul Portului Euxin.
            Se leagă deci astăzi în veacul unei înnoitoare Domnii – numai firul unor porunci istorice – cari dacă au fost vremelnic întrerupte n’au fost nici odată uitate de urmaşii cohortelor imperiale, a căror mândrie a svâcnit toată în pasul bătut ostăşeşte de miile de străjeri ai graniţei de sud.
            Pereneitatea stăpânirii româneştin’a fost de altfel negată nici de reprezentanţiiminorităţilor ce convieţuiesc în noua Dobroge.
            Cuvinte de loială recunoaştere a drepturilor noastre, dar şi de categorică respingere a amestecurilor din afară în gospodăria Dobrogei româneşti, au fost rostite, cu toată dârzenia, de reprezentanţiicomunităţilor bulgare şi musulmane.
            Festivitatea de eridela Silistra n’a fost numai un prilej de slăvire a Regelui Ferdinand, dar şi afirmarea impresionantă prin sinceritatea ei –a solidarităţii dintre toţi locuitorii Cadrilaterului– cari înţeleg să împartă, majoritari şi minoritari laolaltă, eforturile de înălţare a acestei părţi de ţară, sub oblăduirea unui tenace Urmaş– care Singur dă impuls de creaţieşi prefacere tuturor fiilor acestui pământ.
Al. Vişinescu
Desfăşurarea serbărilor
            Pentru desfăşurarea acestei impunătoare manifestaţii, oraşul Silistraa îmbrăcat haina cea mai desărbătoare: uriaşe drapele tricolore fâlfâie pe geamii şi pe minarete; arcuride verdeaţă urează bun venit tuturor oaspeţilor; embleme ale „Frontului Renaşterii”şi devizele „MuncăşiCredinţă pentru Rege şiŢară”, aurăsărit pe toate faţadele.
            Prin grijasubsecretariatului preseişi propagandei, care şi-a trimis aici caravanelede mai multe zile,întreg oraşul afost decorat în stilul festiv care afost inaugurat la Bucureşti, cu prilejul serbărilor Restauraţiei. Din toate părţile Dobrogei şi aleŢinutului Mării, au sosit delegaţiunide săteni şicolonişti, capi de autorităţişifruntaşii „F.R.N.”
            Piaţa din faţamarei moschei esteun enorm triunghiu, înviorat de costumele naţionale ale autohtonilor, deşalvarii de mătase ai frumoaselorturcoaice, cari şi-au lăsat numai feregeaua de pe ochi, de albele costume ale străjerilor, de pitoresculport al macedonenilor fărşeroţişi deturbanele şi fesurile credincioşilormusulmani.
            Pergole de flori şi răsaduri detrandafiri înconjoară soclul înalt demarmoră albă, de pe care dominăstatuia Regelui, înfăşurată încă înpânză albă.
            Patru colonişti macedoneni străjuiesc monumentul Regelui întregitorde ţarăşi colonizator al Cadrilaterului.
            Minaretul geamiei se profileazăsubţireşi înalt lângă statuie, ca osăgeată ascuţită spre cer.
            Două estrade au fost construite:una în faţastatuiei, pentru clerulcare va oficia slujba divină, alta îndreapta statuiei, pentru demnitariicari vor participa la solemnitate. (...)
 
Serviciul divin
            P.S. Gherontie, episcopul Tomisului, oficiază serviciul divin, înconjurat de un numeros sobor de preoţi din toată eparhia Dobrogei, în sfinte odăjdii.
            Corul bisericii „Sf. Petru şi Pavel”, sub conducerea d-lui prof. Nicolaf, dă răspunsurile.      P.S. Episcopul Gherontie, urmat de cler, se îndreaptă spre monument, pe care îl stropeşte cu sf. aghiasmă, în cele patru colţuri.
            Pânza cade acum jos, lăsând să se vadă, de pe înălţimea soclului, statuia Regelui Ferdinand.
            Sculptorul Dimitriu-Bârlad l-a conceput în ţinută de campanie, cu privirile cari vor să pătrundă înseşi tainele viitorului ce voia să-l făurească ţării Sale Regele stă marţial, ca un paznic etern al graniţei de Sud...
 

Cuvântarea d-lui N. Ottescu
            D. N. OTTESCU, rezidentul regalal ţinutului Marea, luând cel dintâiucuvântul, spune:      „Sentimentul nostru dinastic este un sentiment străvechi. Contimporan cu primele noastre organizaţiuni de stat el a dăinuit dealungul zbuciumatei noastre istorii, nu s’a risipit în ideologii burgheze sau ecleziastice. S’a afirmat în ceasurile grele prin care am trecut. Pe întinsul principatelor româneşti, noi n-am avut cetăţi libere ca în apus iar luptele interne pentru domnie care s’au dat, între cei de viţă domnească au fost purtate. Numai ei puteau polariza credinţaşi devotamentul boerilorşi ale Ţării.
            O linie de regi cari se succed la tron într’oţară, poate avea la obârşia ei elecţiuneaselecţiunea largă din rândurile nobilimeiŢarei. Aşa a fost de pildă Polonia.
            Poate avea elecţiunea sau determinarea din sânul membrilor familiei domnitoare –aşa a fost în trecut la noi.
            Sau poate avea ordinea de primogenitură, cum a fost în Franţa, cum e astăzi la noi.             Această ultimă formulă este formula optimă. Sentimentul dinastic nu mai cunoaşteşovăiri. Când e adânc ancorat de tradiţiune în sufletul poporului cum s’a întâmplat să fie la noi, el ajunge să devină «cuvântul» din Biblie care stă la temeiul tuturor lucrurilor.
            Noi am avut norocul ca generaţia de mijloc a veacului trecut să-şi dea seama de valoarea capitală a acestei formule, şi am avut şi norocul unei fericite alegeri iniţiale. Dacă suntem ceea ce suntem, şi dacă vom fi ceea ce instinctul nostru de rasă ne spune că că vom fi, lor le-o datorăm, celor din generaţia de mijloc a veacului trecut. Ca Diogene altă dată ei au căutat un om. Pentru fericirea Ţării noastre l-au găsit însă şi au consolidat dinastia Regilor noştri, în linie coborâtoare directă, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură.


DOMNILOR,
            Se desveleşte astăzi aici la SilistraStatuia regelui Ferdinand I. Ea evocădesigur figura maelui dispărut, ea simbolizează pietateaşirecunoştinţanoastră, dar mai presus de orice evoacăsentimentul nostru dinastic. Alături de amintirile de luptă, dejertfă de sine, de greutăţişi gloriepe care bronzul Regelui Ferdinand Ie redeşteaptă în sufletele noastre, sănu uităm faptul că statuia lui seînalţă astăzi în acest colţ de Ţară dininiţiativaşicontribuţia locuitorilorunui oraş sărac.
            Este un simptom, e o dovadă şi esteo pildă. E un simptom de coeziune înjurul unei idei,eo dovadă de credinţă, e o pildă de conştiinţă civică.
            Gestul acesta al Silistrenilor, născut dintr’un îndemn lăuntric asemănător dragostei în vremea tinereţei,este în acelaş timp şi un simbol. Prima statuie care s’a ridicat pe pământul Dobrogei noastre este aceea a luiOvidiu la Constanţa, s’adesvelit astăziaceea a regelui Ferdinand. Ele exprimă cele două caracteristice alefireiromâneşti: latinitate şi dinasticism.
DOMNILOR,
            În faţa acestei Statui, la umbra de bronz a Celui care, identificat cu dorul neamului, l-a întregit de veci pentru slava lui şia noastră, înviorate sunt inimelenoastre, înviorate sunt inimelenoastre, fiindcă cei cari pot desluşi slova istoriei şi destinul popoarelor ştiu că fericit e neamulcare răsplăteşte cu recunoştinţăpe cei mari cari s’ausăvârşit dinviaţă, şi cu devotament pe Celcare trăeşte pentru liniştea, consolidarea şiînălţarea lui”. (...)
D. H. MELIDON, primarul oraşului Silistra,
 spune:
            „Importanţa actului săvârşit azi la Silistra, în vechea cetate a lui Mircea cel Bătrân, a desvelirii monumentului Marelui Rege Ferdinand I cel loial şi întregitorul de Neam, depăşeşte cadrul înaltei sărbători de azi, căci el simbolizează un ideal înfăptuit, o mândrie perpetuă nu numai pentru SilistrenişiDurostoreni, ci pentru întregul neam românesc, de pe tot întinsul acestei scumpe ţări”.
            D-sa mulţumeşted-lui Armand Călinescu pentru sprijinul dat comitetului de iniţiativăşid-lor N. Cornăţeanu, Eugen Titeanu, N. Ottescuşi P.S. Gherontie.
*
            Muzica militară intonează: „Trăiască Regele!”, iar publicul isbucneşte în îndelungate ovaţii.
            Demnitarii primesc apoi defilarea, care este deschisă de turcoaicele cu mândrele lor costume de brocard şi mătase brodată, după care vine armata micilor străjeri şistrăjere din jud. Durostor.
            Defilează apoi caravana cinematografică, cu cele 5 automobile care au dat timp de două săptămâni reprezentaţii populare în satele Cadrilaterului.
            Vin apoi primarii din judeţ, garda F.R.N. a funcţionarilor ministerului de interne, premilitarii şi escadroanele de colonişti cari călăresc pe deşelate.
            Cortegiul este precedat de mari panouri cu chipul M.S. Regelui, îndelung ovaţionat de întreaga populaţie. Defilarea este încheiată de rândurile dese ale ostaşilor din reg. 36 inf. Silistra, cari lasă o impresie admirabilă de disciplină şi echipare.
*
            Un praznic de 1.200 persoane a fost servit în piaţaoraşului.
 
Toasturile
             (...)
Cuvântul reprezentanţilor minoritari
                        D. LEFTEROF, în numele comunităţii bulgare, ţine să exprime mulţumirea acestei minorităţi, pentru tratamentul de care se bucură în acest colţişor de ţară.
            „Această minoritate a colaborat in mod cinstit şi sincer cu toate guvernele române şi a înţeles să devină punte pentru apropierea celor două popoare.
            Intelectualitatea din acest judeţ, înţelege astăzi că este momentul oportun şi de datoria noastră este de a întinde această mână frăţească, pentru ajungerea la un bun sfârşit, pentru prosperitatea ţăriiromâneşti, ai cărei fii suntem şi noi.
            N’am avut ocazia să ne plângem. Am respins întotdeauna actele necugetate cari vin din afară.
            Nu primim nici o sugestie şi am înţeles să ne conducem noi singuri, din inspiraţia celor cari au conducerea destinelor ţăriiromâneşti.
            Dacă vreodată sentimentele acestei populaţii de origină bulgară, din acest judeţ, au putut fi interpretate în mod greşit, vă rog pe toţi să mă credeţi că eu, ca unul care m’am luminat în şcoala românească, într’adevăr vorbesc în mod sincer.
            Ca încheiere, îmi permit să ridic paharul meu în sănătatea conducătorului destinelor ţării, în sănătatea Majestăţii Sale Regele Carol al II- lea!”
 
            D. SELIM ABUDLACHIM, în numele comunităţii turce,spune:
            „În calitatea mea de exponent alpopulaţieiturceşti din Dobrogea şi Cadrilater, să-mi daţi voie să-mi exprim, cu acest solemn prilej, adânca noastră mulţumirefaţă de noul regim, faţă de guvernul Majestăţii SaleRegelui şi în special faţă de Marelenostru Suveran, pentru tratamentul acordat minorităţilor, fiindcă noi nuam înţeles să ne constituim într’unpartid al populaţieiturceşti. Noi amcăutat întotdeauna să ne încadrăm înviaţa de Stat român şi am dat cu prisosinţă dovadă de purtarea noastrăreală.
            Pentru toată solicitudinea şi tratamentul civilizat de care ne-am bucurat în ţara românească, aduc o modestă contribuţie de recunoştinţă”.  
            D-sa arată că personal s-a ales înParlamentul ţării cu voturile românilor. Un număr de 200 copii turci auputut fi înscrişi ca bursieri, fără concurs, în şcolile statului. Închee spunând:          „Ce-am putea cere mai mult? Deaceia, noi suntem înfrăţiţişi definitivat ataşaţi poporului român!”         
            Mai vorbesc: păr. Popescu şi prof. Pericle Papahagi, care închină pentru preşedintele comitetului de iniţiativă, d.col. Eugen Demetrescu.
*
            După amiază au fost vizitate: expoziţia de cusături a şcoalei primare şiexpoziţia de aeromodele. Au avut loc apoi curse de cai dobrogeni, dotate cu premii de d-nii: Armand Călinescu, N. Cornățeanu, Eugen Titeanu, N. Ottescu, gen. Ciupercă și prefectura(„Curentul”, 20 iunie 1939). 
 
 
ZIARELE ENGLEZE PUN DIN NOU LA PUNCT
PRETENŢIILE REVIZIONISTE BULGARE
            Printr’o scrisoare publicată de „Times”, cunoscutul ziarist F. Swire, formulează punctul de vedere englezesc asupra acţiunii iredentiste bulgare. Pretenţiile de a se ceda teritorii Bulgariei n’au nici un temei şi ele dăunează mai mult intereselor poporului bulgar.
 
            LONDRA, 18 (Rador). — Pentru a complecta punctul de vedere românesc, atât de precis exprimat în scrisoarea d-lui C.G. Costăchescu, asupra pretenţiilor revizioniste bulgare, „Times” publică azi o scrisoare semnată de marele ziarist J. Swire, care îşi asumă sarcina de a formula punctul de vedere englezesc.
            „S’a sugerat de unii ca să împăciuim Bulgaria prin concesiuni făcute în paguba României şi Greciei, ţări a căror integritate şiindependenţă am garantat-o –scrie d. Swire. De ce să fim atât de generoşi numai cu Bulgaria? De ce să nu împăciuim Italia, dându-i Tunisul, şi Germaniei Danzigulşi coridorul polonez?
ANEXAREA DOBROGEI DE SUD LA ROMÂNIA
            România a anexat Dobrogea de Sudîn 1913, după ce a intervenit pentru a restabili pacea în Balcani, când bulgarii atacaseră pe sârbi şi greci, încercând să câştige hegemonia în sud-estul Europei. În consecinţă, să admitem că Bulgaria a pierdut în favoarea României 251.000 de locuitori, deşi cei mai mulţi dintre ei erau turci, însă ea a câştigat în alte regiuni 691.000 de locuitori, din care majoritatea erau turci, pomaci sau greci. În 1916, în schimbul neutralităţii, România a oferit Bulgariei să facă o rectificare a graniţei Dobrogei de Sud. Cum însă pretenţiile Bulgariei erau mult mai ambiţioase, Bulgaria a atacat România şi până in cele din urmă a pierdut
PROBLEMA POPULAŢIEI
            Nu se pot găsi statistici imparţiale care să arate numărul relativ al bulgarilor, românilor şi turcilor din Cadrilater la 1913. Oricum, aceste statistici nu ar fi de folos, pentru că acum trebue să se ţină seamă de situaţia prezentă”.
            Afirmaţia că massapopulaţiei din Cadrilatereste un chip indiscutabilde origină bulgară este oafirmaţie, spune d.Swire, dimpotrivă, foartediscutabilă. Se poate spune că bulgarii sunt în număr mare, însă în acelaştimp un număr destul demare de români, 75.000după statisticile bulgare, locuesc în partea de nord-vest a Bulgariei și despre drepturile lor nu vorbește nimeni.
Primejdiile ce ar rezulta din satisfacerea
pretenţiilor Bulgariei
            După ce se referă la posibilităţile ce au fost oferite Bulgariei de a avea un acces la Marea Egee şi pe cari ea nu le-a folosit, d. Swreatrage atenţia asupra primejdiei ce ar rezulta din satisfacerea pretenţiilor Bulgariei.
            „Frontierele prezente aleBulgariei sunt la 70 de mile depărtare de Constanţa, la nord,şi cu aproape aciaşidistanţă deDardanele, la Sud. Ar fi ceamai mare nebunie, spune ziaristul, să aducem aceste frontiere şi mai aproape de acestepuncte vitale, micşornd litoralul României la Marea Neagrăşi separând Turcia de Grecia înfavoarea Bulgariei, de ale căreisentimente avem motive să neîndoim.
            Când Europa se va reîntoarce la o viaţă normală, pretenţiile economice ale Bulgarieivor fi luate în seamă în planulgeneral de reorganizare economică. Între timp însă sugestiilede a se face anumite concesiiteritoriale Bulgariei nu ar mulţumi pe conducătorii ei prezenţişi ar submina încredereaaliaţilorşi prietenilor noştri români şi greci, promovând scopuri opuse intereselor lor”.
            Şi d. Swire termină scrisoarea sa spunând:
            „Sugestiile de a se ceda teritorii Bulgariei nu sunt bine venite, deoarece asemenea sugestii întrecut au încurajat peconducătorii ei în politica lor de iredentism, careîn cele din urmă, a dăunat mai mult intereseloradevărate ale poporuluibulgar”.
 


ALTE DOUA PUNERI LAPUNCT ÎN ZIARUL „DAILY TELEGRAPH”
            Simultan cu această scrisoare apărută în „Times”, au fost publicatealte două scrisori în „Daily Telegraph”, semnate prima de către d.J. Stobart, iar a doua de d. N. Gheorghiu, doctorand în ştiinţele financiare dela Universitatea din Birmingham.
            D. Stobart spune că singuracalepentru a se câştiga prietenia Bulgariei este cea economică.
            La rândul său d. Gheorghiu răspunde unui scurt pasagiu apărutîntr’un articol din „Daily Telegraph”, în care se sugera o apropiere între România și Bulgaria pebaza unui „gest simbolic”, satisfăcând în parte pretențiunile teritoriale spunând între altele:
Pentru noi, românii, problema Cadrilaterului
definitiv rezolvată rămâne
            „Noi, românii, considerăm problema Cadrilaterului rezolvată pentrutotdeauna. Înşişi bulgarii, încă din1913, au fost gata a neceda acest teritoriu, recunoscând drepturilenoastre asupra lui. Conversaţii diplomatice în această direcţie au avutloc în acea vreme la Londra şi ele s’au încheiat cuacordul semnat la 9 Mai1913. Tratatul delaBucureşti nu a făcut decât săpună în practică prevederile integrale al acordului româno-bulgar, acordând României Dobrogeade Sud.
            Am colonizat acest teritoriu curomâni din Macedonia şi cu veterani ai marelui război.         Bulgarii, cari nu au avut niciodată majoritatea în Cadrilater, reprezintă acum numai 22,7 la sutădin totalul populaţieişi numai înanumite sectoare mici ajung pânăla 38 la sută” („România”, 20 iulie 1939).
 
 
PENTRU ÎNŢELEGEREA ROMÂNO-BULGARĂ
de N. Batzaria
            „Epopeea Turtucaei” şi „Frumuseţile litoralului Mării Negre” au alcătuit, acum câteva zile, a doua parte a programului muzical şi cultural emis de postul de radio-difuziune dela Sofia.
             „Epopeea Turtucaiei“ este o compoziţiemuzicalo-patriotică inspirată de luptele delaTurtucaia din anul 1916, iar „Frumusetile litoralului Mării Negre” au fost titlul unui reportaj făcut de un artist dela teatrul Național din Sofia. Autorul reportajului a început prin a vorbi de Varna și regiunea înconjurătoare, pentru ca apoi să treacă şi să stăruie mai mult asupra pitorescului ce oferă Balcicul, Cavarnaşi capul Caliacra şi să încheie cu o chemare la datoria ce au bulgarii de a păstra pentru totdeauna aceste regiuni aşa de frumoase.
            Nu sunt, oare, astfel de gesturi şimanifestaţiuni cel puţin inoportune în aceste zile, când este vorba să se stabilescă, într’o atmosferă senină, raporturi de bună prietenie între România şi Bulgaria? Socotim că răspunsul e cuprins în întrebarea însăşi.
            Însă, ca o contribuţie la o cunoaştere mai exactă a problemelor în jurul cărora urmează să se ducă tratative între aceste două ţări, expunem într’o formă rezumată şi– întru cât ne stă în putere – mai precisă, unele date de natură să arunce o lumină preţioasă asupra problemelor în discuţie.
            Primul adevăr stabilit şi dovedit este că asupra Dobrogei – asupra, Dobrogei Vechi, ca și asupra Dobrogei Noui–bulgarii nu pot invoca nici drepturi istorice, nici drepturi etnice. În nici o epocă a istoriei, Dobrogea sau o parte a ei n’a fost teritoriu naţional bulgar, în sensul de a avea o veche şi, numericeşte, o populaţieoarecum importantă de origină bulgară. În Dobrogea n’a luat niciodată fiinţă vreun stat cu caracter bulgar şi nu s’a înregistrat vreo mişcare In acest sens.
            Având drept centru oraşul Balcic, în Dobrogea Nouă a existat cândva, având o viaţă de mai bine de un veac şi jumătate, un stat găgăuz, dar ale cărui raporturi cu bulgarii au fost mai degrabă raporturi de duşmănie decât de prietenie.
            Nu noi spunem aceste lucruri, ci istoricii bulgari înşişi. Iată, nu e mult de când am socotit că este bine să dau în traducere românească lucrarea „Origina găgăuzilor” de A. Manoff, scriitor bulgar şi fost ofiţer în armata bulgară, iar acum în urmă a apărut, sub îngrijirea atât de competentă a d-lui Gheorghe I. Brătianu, traducerea unei alte lucrări similare datorită istoricului bulgar Balascoff.
            Aceşti doi istorici bulgari confirmă şi dovedesc, întemeiaţi pe izvoare din cele mai sigure, tot ce scriem în rândurile de faţă.
            Amintim doar, ca o completare, protestul energic şi unanim al populaţiei din Varna şi din cele două judeţe ale Cadrilaterului, a adresat în 1878 sultanului şi guvernului turc, atunci când, potrivit tratatului de la Berlin, se hotărîse alipirea acestor regiuni la Bulgaria.
            În ce priveşte vechimea sau – mai exact – lipsa de vechime a minorităţii bulgare din Dobrogea Veche şi din Cadrilater, chiar dacă ar fi să ne servim numai de constatările făcute de cei mai buni istorici bulgari, cum sunt, de pildă, IrecekşiMiletici, şitotuşi este deajuns să se stabilească adevărul că o pretenţie din partea bulgarilor asupra Dobrogei Vechi sau asupra Cadrilaterului este complet lipsită de temei. Ba istoricul Mileticisocoate ca o glumă afirmaţia, că Dobrogea ar fi sau ar fi fost cândva teritoriu naţional bulgar.
 



De altfel, aşezărilebulgăreşti în Dobrogea, atâtea câte sunt, n’aparţin vreunui trecut îndepărtat, pentru a nu putea fi urmăriteşi verificate. Aşa cum am arătat şiîntr’un articol anterior, despre bulgarii din judeţul Tulcea se ştie că aparţin grupului de colonişti bulgari stabiliţi de ruşi în Basarabia de miazăzi la începutul veacului al 19-lea.
            Însă, de dată mult mai recentă sunt bulgarii din Cadrilater. La Turtucaia, la Silistra şi în alte părţi ale judeţuluiDurostorgăsim foarte vechi aşezăriromâneşti, dar nici în judeţulDurostor, nici în judeţul Caliacra nu se găseşte nici o aşezare bulgărească anterioară războiului din 1877-78. Când, prin tratatul de la Berlin, aceste judeţe au fost date Bulgariei, populaţiabulgară din ele nu era reprezentată decât prin indivizi sau prin mici şi neînsemnate grupuri de familii aduse să cultive moşiile proprietarilor turci.
            Această stare de lucruri a continuat aproape fără schimbare până în anul 1890, când guvernele dela Sofia încep opera de colonizare a Cadrilaterului cu bulgari din Bulgaria propriu zisă, şi Tracia. Această operaţie se continuă până în anul 1905.
            Iată cum glăsueşte adevărul despre situaţia Dobrogei Vechi şi a Cadrilateruluidin punctul de vedere istoric şi etnografic.
            Dar mai este un punct ce nu e îngăduit a fi trecut cu vederea şi anume soarta actualei populaţiiromâneşti din Cadrilater, populaţiecompusă din vechile aşezări de care am pomenit şi din coloniştii români aduşi din Peninsula Balcanică, din Banatşi din Oltenia. Aceşticolonişti, prin munca lor dârză şi prin multe jertfe de vieţiomeneşti, au realizat o mare operă de ridicarea Cadrilateruluisub toate raporturile. Ei nu pot fi lăsaţi în voia soartei, precum nu este îngăduit să fie lăsat în voia soarteişi avutul lor.
            Grija de coloniştii din Cadrilater este impusă de o obligaţienaţionalăşi de o obligaţie de omenie(„Universul”, 17 august 1940).