Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:33 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul „Mircea“ îşi demonstrează superioritatea. Timp de patru zile, este gazda unui amplu eveniment internaţional (galerie foto)

ro

25 Apr, 2018 00:00 4609 Marime text
Timp de patru zile, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ va fi gazda unui eveniment extrem de important în istoria acestei prestigioase instituţii constănţene, respectiv întâlnirea finală din cadrul Premiului Internaţional „Marco & Alberto Ippolito“.
 
Este pentru prima dată în cei 16 ani de existenţă a acestui concurs când premierea concurenţilor la cele patru secţiuni, poezie, eseu, fotografie şi cercetare sociologică, nu se mai realizează în Italia.
 
Singura şcoală din România prezentă la acest concurs încă din 2002, anul înfiinţării lui, este vizitată de o delegaţie de aproape 100 de persoane, elevi şi profesori din Suedia, Canada, Italia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Germania, Republica Moldova, Grecia, Turcia şi Portugalia, care vor participa la conferinţe, workshopuri şi vizite alături de colegii lor români, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“.
 
Ieri, prof. dr. Vasile Nicoară îşi mărturisea public emoţia pentru că se afla alături de două părţi de suflet: „Elevii - care îmi sunt dragi şi pentru care cred că merită efortul acesta de a fi cunoscuţi şi valorizaţi, şi prietenii - pe care mi i-am făcut în acest proiect ce durează de 15 ani şi în care ne simţim ca o familie. Trebuie să ştiţi că proiectul a fost început cu Polonia şi România alături de Federaţia Profesorilor Italieni şi apoi s-a extins în alte state.
Un deosebit prilej pentru şcoala noastră de a demonstra superioritatea calităţii ei, de a arăta atât Constanţei şi României, dar şi în străinătate, celor circa 100 de profesori şi elevi care vor fi prezenţi aici până duminică, 29 aprilie, că voi, elevii Colegiului «Mircea», sunteţi preocupaţi, motivaţi şi capabili de performanţă“, a mai spus directorul CNMB.
 

„Acest proiect este darul pe care ni-l facem reciproc“

 
Iniţiatoarea acestui proiect este prof. Natina Cristiano, mama celor doi copii care dau numele proiectului „Marco e Alberto Ippolito“ şi pe care viaţa i-a rupt din familie mult prea devreme. Marco avea doar 19 ani când a murit, dar scrisese deja o plachetă de versuri şi, pornind de la această pasiune a lui şi de la promovarea poeziei, a prieteniei, a dragostei pentru copii a prof. Natina Cristiano, dar şi a respectului pentru justiţie şi dreptate pe care l-a promovat toată viaţa soţul profesoarei şi tatăl celor doi băieţi - Pasquale Ippolito, s-a dezvoltat acest premiu-festival.
 
La început a fost un concurs orientat spre poezie şi eseu, apoi s-a extins spre studii sociologice, spre fotografie şi s-a întregit cu premiile de excelenţă Catia Pangalo sau Amicitia, pe care personalităţi importante din Europa le-au primit.
 
Ieri, prof. Natalia Cristiano declara că acest concurs reuneşte copii din foarte multe ţări, în spiritul solidarităţii, al prieteniei şi al sentimentului european pe care îl trăim încă din anii 50 încoace, promovat de părinţii noştri. „Sunt foarte emoţionată cu atât mai mult cu cât, răsfoind această carte, am găsit un text în care este vorba despre darul reciproc pe care ni-l facem în cadrul acestui proiect. Vă mulţumesc pentru cadoul pe care ni-l faceţi participând la această activitate, pentru că mergem împreună pe acelaşi drum de foarte mulţi ani. Astăzi vă încredinţez darul copiilor mei şi darul urmaşilor voştri. Vreau ca prin acest proiect să construim o Europă a păcii, o Europă multiculturală, în legătură directă cu toate sentimentele noastre. Marca internaţională a acestui proiect se datorează şi faptului că, ieşind din Italia, el se reuneşte într-un loc cum este liceul dvs., condus cu atâta înţelepciune şi cu atâta profesionalism“.
 
 
Ieri, în preambulul deschiderii agendei evenimentului, a avut loc lansarea volumului colectiv ce reprezintă valorizarea muncii şi a talentului celor 100 de mircişti care, de-a lungul celor 15 ediţii ale proiectului, au câştigat numeroase premii şi menţiuni în fiecare an.
Graţie eforturilor prof. Irina Ermolaev, Florentina Gheorghe, Venera Baltă şi Ionela Simula, acest volum a fost posibil să fie editat în trei limbi, sub titlul „Şaisprezece ani de creaţie la Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân»“.
 

Patru zile de evenimente ample şi diverse

 
Pe 25 aprilie, la Centrul de Resursă Educaţională va avea loc deschiderea oficială a agendei de manifestări dedicate premiului, gazdă pentru cele aproximativ 100 de persoane fiind directorul Irina Ermolaev.
 
Joi, 26 aprilie, la ora 9, vor fi primite delegaţiile participante în sala „Coriolan“, unde va avea loc prezentarea scurtmetrajelor realizate în cadrul secţiunii de cercetare sociologică. Pentru o mai bună cunoaştere şi relaţionare a elevilor şi profesorilor din proiect cu gazdele constănţene, sunt prevăzute tot joi vizite prin colegiu, iar elevii musafiri vor asista la ore ca şi cum ar face parte din clasă. Va fi un schimb de experienţă internaţional în care elevii străini vor fi colegi cu elevii constănţeni.
 
După amiază, tot pe 26 aprilie, sunt programate două manifestări la Liceul Teoretic „Callatis“ din Mangalia, respectiv conferinţa susţinută de Silvano Marseglia, preşedintele Asociaţiei Europene a Profesorilor, intitulată „Şcoala şi societatea“, iar în săli alăturate vor avea loc workshopuri cu tema de anul acesta a proiectului - „Tinerii şi lucrurile nerostite“.
 
Vineri, 27 aprilie, de la ora 9, în aula Bibliotecii Universitare „Ioan Popişteanu“, prof. Maurizio Franzini, de la Universitatea Sapienza din Roma, va prezenta concluziile unui studiu aplicat în mai multe şcoli, intitulat „Perspectiva tinerilor asupra fenomenului corupţiei“. Studiul are la bază chestionare oferite mai multor şcoli din acest proiect, iar de la „Mircea“ sunt cei mai mult respondenţi - 304 elevi constănţeni.
 
O conferinţă care va stârni interesul multora se va desfăşura la Colegiul de Artă, de la ora 10.30, acolo unde renumitul bijutier Gerardo Sacco va susţine conferinţa „Misterele artei“.
În acelaşi timp, la CJRAE se va desfăşura seminarul de studiu „Bullying-ul şi violenţa la şcoală“, susţinut de Maria Werdenberg, psiholog cercetător la Universitatea Catolică din Roma.
 
Tot vineri, 27 aprilie, de la ora 11, la Colegiul „Mircea“ va avea loc conferinţa „Ovidius mereu“, susţinută de Natina Cristiano şi moderată de prof. Constantin Daba, iniţiatorul concursului „Certamen Ovidianum“.
 
În aceeaşi zi, în holul de la CNMB, de la ora 18, va avea loc inaugurarea expoziţiei ce va cuprinde fotografiile realizate anul acesta în cadrul acestei secţiuni a proiectului. După care, în sala „Coriolan“, va avea loc premierea pe cele patru secţiuni: poezie, eseu, fotografie şi cercetare sociologică. De fapt, premierea ultimei secţiuni - cercetare sociologică - va avea loc sâmbătă dimineaţă.
 
Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 11, va avea loc prezentarea concluziilor la workshopul găzduit de Liceul „Callatis“ Mangalia, iar seara, de la ora 18, la Colegiul Naţional de Artă va avea loc un spectacol susţinut de elevii de la Colegiul „Mircea“ pentru a aplauda prezenţa la Constanţa a personalităţilor de excelenţă sosite din Italia, dar şi pentru universitarul Adrian Bavaru, căruia i se va decerna premiul „Prietenia“ (Amicitia).
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii