Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arnold Schwarzenegger, implicat într-un accident rutier în Los Angeles. O femeie a ajuns la spital

ro

22 Jan, 2022 13:33 1579 Marime text
Actorul şi fostul guvernator al statului California, Arnold Schwarzenegger, a fost implicat vineri după-amiază, 21 ianuarie, într-un accident rutier în cartierul Brentwood din Los Angeles, în urma căruia o femeie a ajuns la spital cu răni uşoare, a declarat purtătorul de cuvânt al actorului, relatează sâmbătă dpa.



Accidentul, în care au fost implicate patru vehicule, s-a produs vineri în jurul orei 16:30 la intersecţia dintre Sunset Boulevard şi Allenford Avenue, a declarat ofiţerul Drake Madison, un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Los Angeles.



Paramedicii au transportat la spital o femeie care a suferit o lovitură în zona capului, potrivit unui comunicat al poliţiei.



Poliţia nu a dezvăluit identitatea persoanelor implicate în accident, care a fost raportat pentru prima dată de publicaţia online TMZ, şi nu a furnizat informaţii despre vehiculele implicate în coliziune.


Un purtător de cuvânt al lui Schwarzenegger a confirmat că fostul guvernator al Californiei tocmai plecase de acasă şi se afla la volanului unui autoturism GMC Yukon, care a lovit o Toyota Prius.


Schwarzenegger nu a fost rănit şi a rămas la faţa locului, a spus purtătorul său de cuvânt. El era îngrijorat de starea femeii rănite, a verificat-o şi a vorbit cu pompierii şi cu poliţia, a precizat acesta.


"Nici alcoolul, nici drogurile nu sunt luate în considerare ca factori în această coliziune", a declarat poliţia din LA într-un comunicat. "Toate părţile implicate au rămas la locul accidentului. Nu vor fi făcute publice alte informaţii".


Schwarzenegger nu consumase alcool, a declarat pentru Los Angeles Times purtătorul său de cuvânt, care a confirmat, de asemenea, că Jake Steinfeld din "Body by Jake" se afla şi el la locul accidentului.

Foto Facebook/ Arnold Schwarzenegger

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii