Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:50 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Momente cumplite Marinarii de pe nava Volgo Balt, scufundată în Marea Neagră, travers de Constanța povestesc (video)

ro

22 Mar, 2021 11:59 2302 Marime text
 
  • Zece membri ai echipajului Volgo Balt 179, care s-a scufundat pe 11 martie lângă România, s-au întors la Odessa.
 
Rudele s-au întâlnit, cu marinarii salvați, la stația de autobuz International Seamense arată pe pagina de Facebook a  Serviciului de stat pentru transportul maritim și fluvial al Ucrainei.
 
Yuri Severa, al doilea asistent al căpitanului navei scufundate, se afla pe navă în primul său marș cu vasul în cauză, și rememorează cumplitele clipe prin care a trecut.
 
Potrivit acestuia accidentul a avut loc, noaptea, când nava se afla în Marea Neagră.
 

„S-a spart vasul, eram în cabină în acel eram liber după ce fusesem de serviciu și vroiam să mă odihnesc.
Apoi am auzit un zgomot puternic provocat de vasul care se rupsese.
Am plecat și am declanșat operațiunea de evacuare a echipajului”, a mai spus Severa.

 
Artem Stogniy, consilierul șefului interimar al serviciului de stat al transportului maritim al Ucrainei, a spus că marinarii din Kherson au ajuns și ei la Odessa.


„Am ascultat și înțelegem ajutorul de care au nevoie. Vom discuta cu fiecare în parte și vom ajuta pe cei din echipaj. Băieții din Kherson vor fi luați și duși acasă, iar locuitorii din Odessa sunt deja primiți de familiile lor ", a explicat Stognius.

 
Reamintim că la 11 martie, în zorii zilei, nava Volgo Balt 179, sub pavilion Inulele Comore, s-a scufundat la 76 de mile travers de Port Constanța, venind spre România, din portul rusesc Rostov-on-Don, încărcat cu cărbune.

La bordul vasului, care s-a scufundat pe o mare de gradul 6-7pe Scara Beaufort, în timpul catastrofei, se afla un echipaj format din 13 membri, printre care și o femeie.

Prima care a ajuns la locul naufragiului a fost nava GSP Falcon.

În ciuda tuturor eforturilor căpitanul navei Borisenko Alexander și electromecanicul Lisachenko Grigory au murit.
 
Sursa foto: Captura video
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii