Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:50 23 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marinarii ucraineni de pe Volgo Balt 179, internați în Spitalul Județean Constanța, vor pleca acasă

ro

14 Mar, 2021 03:27 1083 Marime text
  • Ieri, Ambasada Ucrainei în România a informat că marinarii ucraineni de pe nava Volgo Balt 179, scufundată joi, în Marea Neagră, se vor putea întoarce acasă.

Potrivit acestui mesaj, în funcție de starea de sănătate și termenul de finalizare a tuturor investigațiilor medicale revenirea marinarilor ucraineni în patria lor ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare.

Starea marinarilor ucraineni salvați este satisfăcătoare, toți vor fi sub supraveghere medicală, în Constanța, până pe 15 martie, se arată în mesaj.

Pe 12 martie, seara, angajații ambasadei au înmânat tuturor marinarilor un certificat de revenire în Ucraina, care vor primi și tot ce le este necesar pentru repatriere.

Între timp, la locul catastrofei este căutat, în continuare, cadavrul căpitanului mort, dar și al secundului dat dispărut.

Cargoul „Volgo Balt 179”, care s-a scufundat joi în Marea Neagră, transporta cărbune din portul rusesc Rostov-on-Don către portul Constanţa, a declarant liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu.

Potrivit reprezentantului SLN, vaporul este sub pavilion Insulele Comore, a fost construit în urmă cu 48 de ani şi are capacitatea de 3.500 tdw (tonaj deadweight).
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii