Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:06 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Droguri aduse din Spania în România

ro

19 Dec, 2016 17:57 1163 Marime text
Ieri, procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a doi inculpaţi, pentru săvârşirea  infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducere de droguri de risc  fără drept în ţară şi finanţare în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de  droguri de risc.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în luna octombrie 2016, unul dintre inculpaţi a procurat din Spania aproximativ trei kg de droguri de risc, respectiv cannabis, substanțe pe care le-a introdus în țară fără drept, iar ulterior le-a comercializat pe raza municipiului  Bacău.
 
„În continuarea activităţii infracţionale, în vederea realizării de venituri ilicite şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în luna decembrie 2016, s-a deplasat din nou în Spania având asupra sa suma de 5.000 de euro pusă la dispoziţie de către celălalt inculpat, care avea cunoştinţă că suma de bani urmează să fie investită  în achiziţionarea de droguri”, potrivit DIICOT.
 
Pe 17 decembrie, unul dintre ei a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontieră Nădlac când introducea în țară, pe o platformă auto, un autoturism  în care se aflau disimulate, în două anvelope, droguri de risc, respectiv cantitatea de  3 Kg cannabis şi  92 g de haşiş.
 
Valoarea pe piaţa drogurilor achiziţionate din Spania şi introduse în ţară fără drept este de aproximativ 50.000 euro.
 
Ieri,  Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, conform DIICOT.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii