Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copil batut de tatal vitreg

ro

15 May, 2004 00:00 1037 Marime text

Agresat fizic pentru ca si-a rupt pantalonii

Minorul a cazut prada furiei tatalui, intrucat si-a rupt pantalonul in urma unui accident banal petrecut la scoala * Salvat de unul dintre membrii familiei sale, Alexandru D. a fost internat in spital cu multiple traumatisme cranio-faciale si costale * Tatal vitreg, Valeriu Haidau, este agent in cadrul Corpului Gardienilor Publici * Directorul institutiei, Dumitru Coman, a declarat ca s-a constituit deja o comisie care analizeaza activitatea agentului * O astfel de conduita este inadmisibila pentru un gardian, a carui menire este tocmai protejarea nevinovatilor

Un copil in varsta de zece ani, cu domiciliul in orasul Basarabi, a fost adus joi seara in stare grava la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean Constanta, dupa ce a fost victima unei agresiuni fizice. Minorul Alexandru D. a fost adus de o ambulanta la Unitatea de Primiri Urgente, unde medicii i-au pus diagnosticul de traumatism cranio-facial acut inchis si multiple echimoze si excoriatii la nivelul fetei si coastelor. Baiatul a fost internat in sectia de Chirurgie Pediatrica si in prezent se afla in afara oricarui pericol. Chiar si asa, Alexandru D. va mai petrece cateva zile in spital, personalul medical din cadrul sectiei urmand sa supravegheze starea sa si modul in care ranile se vindeca. In acest timp, politistii din Navodari au stabilit ca cel vinovat de fapta penala este chiar tatal vitreg al victimei, Valeriu Haidau. Potrivit organelor de cercetare penala, agresiunea a avut loc joi seara, dupa ce minorul s-a intors de la scoala. Haidau a observat ca fiul sau isi rupsese cracul drept al pantalonului si s-a infuriat peste masura. Copilul a incercat sa se scuze, spunand ca a fost un accident si ca isi agatase pantalonul de banca. Barbatul insa nu l-a ascultat si a inceput sa il loveasca, provocandu-i numeroase traumatisme si leziuni. Plin de sange, Alexandru a fost salvat de ploaia de lovituri de catre unul dintre membrii familiei, care de altfel a si telefonat la Serviciul de Ambulanta. Agresorul Valeriu Haidau este angajat ca agent in cadrul Corpului Gardienilor Publici Constanta. In legatura cu acest nedorit eveniment, seful Corpului, manager Dumitru Coman, a declarat ca s-a dispus constituirea unei comisii care are ca scop analizarea activitatii gardianului. Haidau urmeaza sa fie audiat astazi si maine, iar concluziile anchetei vor fi facute publice luni dimineata. Desi fapta s-a petrecut in afara orelor de serviciu, ea este de masura sa puna sub semnul intrebarii intreaga conduita a agentului. Daca acesta a fost in stare sa isi agreseze fizic propriul fiu, exista oricand pericolul ca o astfel de infractiune sa se repete, iar victima sa fie o persoana necunoscuta lui Haidau. Aceasta posibilitate este de neconceput pentru conducerea Corpului Gardienilor Publici, institutie a carei menire este tocmai protejarea persoanelor nevinovate, asigurarea ordinii si linistii publice. Haidau este cercetat in stare de libertate de catre politistii din Basarabi, sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala grava.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii