Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident mortal în județul Tulcea. Mașină de Constanța, ruptă în două de un copac

ro

27 Nov, 2020 11:26 9996 Marime text
  • Accident grav în județul Tulcea.
  • O mașina înmatriculată în Constanța s-a izbit violent de un copac.
  • Un pasager a murit iar șoferul a fost dus la spital.
”În jurul orei 09:40, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A între localitatea Ciucurova și Popasul Izvorul Cerbului. În accident a fost implicat un autoturism, care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului”, a precizat ISU Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, la fața locului s-au deplasat 8 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

 În urma accidentului rutier au rezultat 2 victime de sex masculin, din care una încarcerată.

 Din nefericire, persoana aflată în dreapta șoferului ( bărbat 35 ani) încarcerată prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ  pronunțând decesul. Conducatorul auto (bărbat 50 ani) a suferit un traumatism toracic. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Tulcea pentru investigații medicale suplimentare.

Cum s-a produs accidentul, potrivit IPJ Tulcea

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizati cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22A.

Din primele verificări a rezultat faptul ca un bărbat de 50 de ani, din județul Constanta în timp ce conducea un auto pe DN22 A ( Topolog-Ciucurova) a părăsit partea carosabila, intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului au rezultat rănirea conducătorului auto și decesul unui bărbat de 35 de ani, din județul Constanta, pasager în auto.

Cercetarile continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Sursă foto: ISU Delta Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii