Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:35 17 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proaspăt absolvent - proaspăt incompetent. Bun venit în societate, tinere! Ce vrei să faci cu viața ta?

ro

29 Nov, 2021 00:00 3928 Marime text
  • În acest articol, voi vorbi în mare parte despre propria experiență și despre ce văd că se întâmplă în jurul meu. Voi vorbi în calitate de proaspăt absolvent al unei facultăți de Drept și al unui program de master. 
Din copilărie ni se adresează clasica întrebare: „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?“. La această cruntă întrebare, copilul din mine răspundea de fiecare dată diferit. Anii treceau și eu tot nu știam cu exactitate ce vreau să fiu când voi fi mare.
 
Sunt o persoană anti-talent. Ca mine, poate mai sunt mulți alții. Am încercat să-mi descopăr talentul ascuns, dar e atât de bine ascuns încât nici astăzi, la 24 de ani, nu l-am găsit.
 
Am încercat cu desenul în copilărie. Nu a ținut mult. Mereu au fost alții mai buni decât mine, iar eu voiam să fiu cea mai bună. Am renunțat.
 
Am fost un copil cuminte, cuminte din cauza extremei anxietăți pe care o resimt și astăzi. Am renunțat de multe ori la lucruri/activități care îmi plăceau în detrimentul celorlalți pe care îi consideram mai buni decât mine. Se poate numi lașitate, dar îmi place să spun că „nu îmi bat eu capul cu așa ceva“ sau „cred că nu mi-am dorit cu adevărat“. Pentru consolare.
 
Paralel cu încercările mele de a-mi descoperi talentele ascunse, și paralel cu încercările mele de a avea curajul să fiu eu, am descoperit biblioteca. Prima oară, secțiunea pentru copii. Ca să ajungă să fie împurumutată, o carte trebuia neapărat să conțină: fantome, hoți, mistere și puțin Caragiale. Am citit toate cărțile care se încadrau în standardele mele din acea secțiune.
 
Când în sfârșit aveam acces la secțiunea pentru adulți a bibliotecii, mi s-a deschis un alt univers. Printre sutele de cărți am văzut o foaie pe care scria cu litere mari de tipar: Thriller/Horror/Crime/Romane Polițiste. Am luat maximum de cărți pe care le puteam împrumuta. Le-am citit pe toate cap-coadă.
 
Între timp am primit un laptop, primul meu laptop. O superbitate. Alb cu un model gri cu fluturi și floricele. Nu mi-au plăcut niciodată filmele de acțiune difuzate la TV, dar recunosc că mi-au plăcut telenovelele. Probabil de asta sunt puțin „drama queen“. Asta am și căutat pe laptop. Filme polițiste și telenovele.
 
Așa mi-am dat seama că vreau să fiu cineva care lucrează cu infractori, care încearcă să facă firul unei întâmplări cap-coadă. Nu știam cum se numește funcția/meseria/profesia ca să pot răspunde următorului curios la întrebarea „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?“.
 

Despre liceu, toți știm ce presupune. Termini clasa a 8-a, dai examenul de capacitate și completezi o fișă cu opțiuni. Iubita mea mamă, Dumnezeu să-i dea sănătate și viață lungă și liniștită, a văzut în mine ceea ce n-a reușit să fie ea. Nu a avut posibilități în timpul comunismului de a-și îndeplini visele. Acum ea îmi putea oferi mie toate posibilitățile. Ea a completat fișa. Prima opțiune: cel mai bun liceu din oraș, profil științe ale naturii. Știa că nu-mi place matematica, nu-mi place fizica, nu-mi place chimia. Aveam note bune pentru că învățam, pentru că mi-a plăcut să știu diverse, dar nu mă pasionau toate materiile, nu-mi plăceau toți profesorii. Până la afișarea rezultatelor, m-am rugat să nu intru din prima opțiune, dar șansele erau slabe pentru că aveam note foarte bune pentru acea vreme. Am intrat acolo unde mama a vrut. A urmat un an jumătate de chiul, de copiat, de luat la mișto profesorii, de luptă interioară, dar am reușit să mă transfer acolo unde îmi doream. Nu era cel mai bun liceu din oraș, dar acolo simțeam că voi fi bine, și așa a fost. Un alt profil: științe sociale.
 
La un momentat dat, la capătul celor patru ani de liceu, am auzit de „procuror criminalist“. „El lucrează cu infractori“, mi s-a spus. „Facultatea de Drept îți trebuie“, au zis. Că după ce termini facultatea de Drept te chinui, nu au mai zis.
 
Am făcut patru ani de facultate. Patru ani plini de stres, de probleme existențiale corespunzătoare vârstei pe care o aveam. Am crezut și aici că voi învăța ceva mai mult, ceva mai practic. Multă teorie. De asta am avut parte.
 
Am absolvit facultatea în 2020, în plină pandemie de coronavirus, în lockdown. Am rămas singură într-o garsonieră de la marginea Bucureștiului. Eu și cățelul meu, Leo, cu care mai vorbeam ca să n-o iau razna. În toată această perioadă, am fost certată cu toate oglinzile din casă, dar ăsta e un subiect pe care îl voi aborda într-un alt editorial, cred.
 
Revenind la licență, am dat-o online. Cred totuși că a fost în favoarea mea, pentru că gradul meu de anxietate socială a crescut de-a lungul timpului.
 
A urmat o serie de nopți nedormite din cauza gândurilor: „Ce fac acum? Trebuie să-mi găsesc un job ca să mă pot întreține. Dar ce job? Totul este închis. Oamenii își pierd locurile de muncă, iar eu vreau să găsesc unul.“
 
Am aplicat toată vara la tot ce am găsit pe platformele destinate locurilor de muncă. Nimeni nimic. Am decis să fac și masterul. A fost soluția de a mai trage de timp, de a mai amâna căutarea de job-uri cu speranța că va dispărea și pandemia și că totul va reveni la normal.
 
Am studiat Criminalistică și Psihologie Judiciară în Investigația Penală. Un an. Pe lângă asta, am ales să studiez și modulul psihopedagogic pentru că îmi doream de mult să trec din clasa improvizată de mine în camera copilăriei mele în care îmi învățam plușurile cântece, poezii și lecții de istorie și română la o adevărată sală de curs. Nu voiam să învăț copiii. Nu sunt o persoană foarte răbdătoare, voiam să învăț și să îndrum studenții. Ulterior, după ce am început acest modul, statul s-a gândit că nu de ajuns să ai un master și un modul pedagogic absolvit ca să poți fi asistent universitar, este nevoie și de doctorat. Doctorat pe care îl poți urma doar în anumite condiții și desigur, dacă deții bugetul necesar. A picat și acest vis. 2021 a fost totuși un an în care am învățat mult mai multe decât în cei patru ani de facultate. Din păcate, abia la master am învățat cum se rezolvă o speță corect, cum se face încadrarea juridică, și în situația mea au fost și alți colegi.
 
Concluzia personală: Nici liceul, nici facultatea, nu te pregătesc pentru viață. Nu te îndrumă și nu te spirijină nimeni cu adevărat. Ești nevoit să înveți aceleași lucruri predate ani la rând, din generație în generație. Nimic practic, doar multe informații pe care trebuie să le bagi la cap ca să nu fii considerat prost, dar care în realitate nu prea te ajută în viața de zi cu zi, nu te pregătesc pentru o profesie.
 
În cazul meu, practica din facultate a însemnat tot teorie, singura practică a fost munca de secretariat. Și până la urmă, probabil mulți dintre studenți erau interesați doar de acea adeverință pentru a putea fi notați la examenul de practică.
 
Timp de doi ani, am fost într-o disperată căutare de job-uri care m-a afundat în stări depresive și într-o anxietate excesivă.
 
Nu mă cunoști și nu te cunosc, dar sunt sigură că în calitate de proaspăt absolvent ce își dorește un job, te-ai lovit de răspunsurile negative de care m-am lovit și eu.
 
CV-ul cuprinde vârsta pe care o ai, experiența profesională și studiile urmate. Eu am fost printre acei tineri în care, în căsuța destinată experienței profesionale bătea vântul. Nu era goală, dar perioadele în care am lucrat erau scurte din simplul motiv că în timpul facultății nu-mi permiteam să lucrez pentru că trebuia să mă focusez pe studii, dar am lucrat în vacanțele dintre ani. Niciun angajator nu a apreciat faptul că am ales să lucrez în timpul vacanței, în loc să mă distrez așa cum ar trebui să facă orice tânăr, ba mai mult mi s-a spus că cv-ul meu denotă neseriozitate. Am avut parte de interviuri în care mi s-a reproșat chiar și vârsta, „prea fragedă“ pentru unii angajatori. De parcă momentul potrivit pentru a munci este abia peste vârsta de 30 de ani, că la 23-24 de ani nu ești destul de „copt la minte.“.
 
 
Am ales să fac o facultate pentru că cică „e bine să ai studii superioare“, pentru că am vrut să am un anumit statut în societate pentru că cică „ai mai multe oportunități.“ Puteam alege să rămân cu bac-ul, să plec în afară, să muncesc acolo și să vin în țară cu bani și cu o mașină și eventual să mă fi măritat și să fi făcut și un copil. Felicitări și celor care au ales să facă asta, dar eu nu mă regăsesc în această categorie de oameni. La 24 de ani încă încerc să mă regăsesc în evidenta degradare psihică în care mă aflu. Sunt sigură că voi reuși să „mă adun“, dar la fel de sigură sunt de faptul că am nevoie de lovituri de la viață că să devin mai puternică.
 
Acum am un job, nu în domeniul juridic, cel în care am terminat o facultate, pentru că acest domeniu nu m-a primit sau sufletul meu nu l-a îndrăgit destul.
 
Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?



Citește și:

Beneficii pentru companiile care angajează tineri. Deduceri de taxe de 1.000 de lei

Ti-a placut articolul?

Comentarii