Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:06 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este prea înălţat Înaltul, aşa că a ameţit

ro

10 Sep, 2010 02:40 2631 Marime text
editorial_Teodora_DUMI_nou.jpgPrin editorialul de astăzi o să atrag asupra-mi oprobiul public şi o să fiu linşată, dar nu cred că mă deranjează foarte rău. Pentru că cei pe care îi voi descrie sunt întruchiparea unei imagini apocaliptice, în viziunea mea.

Nu l-am văzut pe Scaraoschi, nu cu coarne şi coadă, cel puţin. Însă, aşa ce mă apucă o fugă de preoţi şi de biserică... În toată marea de preoţi, care din timpul seminarului prea(mult)curvesc, se dedulcesc la plăceri bahice şi ezoterice, mai există şi excepţii, nu spun nu, dar tare rare mai sunt. Slujitorii Domnului sigur au uitat, de mult timp, pentru ce li s-a dat harul acela, motiv pentru care au considerat că sutana este camuflajul perfect pentru toate nimicniciile pe care le pun la cale cu nonşalanţă. Se spune că trebuie să faci ce zice popa, nu ce face el. O şti înţelepciunea populară la ce se referă. Ce mai vin ei conştiincioşi pe la sărbători să-ţi binecuvânteze casa, iar dacă nu răspunzi, te blestemă. Dezgustătoare fiinţe sunt încă din timpul studenţiei, când fumoarul, barurile şi cluburile de striptease sunt pline de viitori popi. Dar cel mai cel este tot şeful lor, ÎPS (cel al cărui nume nu-l pronunţăm) de la Constanţa (ştiu că o să mă spurce, dar El vede mai multe decât mine). Un exemplu de pioşenie şi de viaţă dedicată principiilor lui Dumnezeu. Nu are alţi dumnezei şi nici nu se închină la alte chipuri cioplite (banul nu se pune la socoteală?), nu fură (nu, ia case, maşini, terenuri, prin notariat) şi nici nu râvneşte la ceva ce este al aproapelui (pentru că dacă vrea, „Dumnezeu" îi cumpără). Să fim serioşi, ce face cu toată averea? Pe lumea cealaltă plecăm cu toţii la fel cum am venit pe lumea asta, fără nimic. Totuşi, Cel care ne-a insuflat viaţa şi-ar fi dorit să ne ducem acolo cu altfel de averi, unele care nu ţin de maţ gros şi teşchereaua plină. Dar nu, nimic din toate astea nu sunt adevărate şi fac nenumărate blasfemii, aceste fapte sunt la fel de iluzorii ca şi limuzina din curtea Arhiepiscopiei. Nu am în minte despre preoţi decât o imagine, de când eram încă un copil inocent şi mai credeam în Moş Crăciun. Eram în familie, la un eveniment nefericit, când popa de serviciu a lălăit o slujbă ale cărei „versuri" nu le mai ţinea minte, după care s-a dus la bucătărie şi a început, ca la piaţă, să ceară la pachet mâncare, de parcă venea foametea şi îşi făcea provizii, asta în timp ce cuvântul de ordine în casă era „jale". Eram copil, dar m-a cuprins un sentiment de repulsie pentru „omul negru", sentiment care nu mi-a mai trecut. Cu cât creşteam, vedeam mai multe exemple care mi-au întărit sentimentul acela. Păcat de asemenea exemple, căci mai sunt şi preoţi adevăraţi care sunt arătaţi cu degetul de majoritate şi luaţi drept fraieri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cotys 16 Sep, 2010 14:51 Va dati seama ce impact are sechestrul pus pe cladirea/palatul Arhiepiscopiei de Tomis? Nu discutam aici daca sunt bune sfinte, sfintite, inaltpreafintite, problema e ca un inalt ierah a incalcat legile - nu a platit darile catre stat, nu le-a platit pe cele ale institutiei pe care o reprezinta - si a ajuns la situatia jenanta ca cea d a cum. Oare n-ar trebui sa plece de la noi spre zari mai noi si mai nordice. Spre manastirea Dorna Arini si sa cugete la nemurirea sufletului ca proin-arhiepiscop [fost-arhiepiscop, cum gasim prin hrisoave.]
  • unu 15 Sep, 2010 15:54 hai sa ne grabim sa judecam noi repede!!! perfectii de noi!
  • traian 10 Sep, 2010 18:55 ,,tare rare mai sunt'fetele... talentate ca tine! Calugareste-te, fi-i exceptia care intareste ....! frustare!!!
  • LacasuriOrtodoxe.ro 10 Sep, 2010 16:23 Va ajutam cu cateva lamuriri la aceasta adresa link, intrucat Comentariul este apreciat ca fiind "prea lung", desi reguli in postare nu exista scrise in paginile Dvs.: http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/component/content/article/122-comentarii/4125-comentariu-este-prea-inaltat-inaltul-asa-ca-a-ametit-ziua-de-constanta-10-septembrie-2010-teodora-dumitrascu.html
  • OM 10 Sep, 2010 09:46 din pacate foarte real comentariul. si cand te gandesti ca ei (preotii) ar trebui sa fie monument de piosenie, de milostivenie, de curatenie sufleteasca. ar trebuie sa fie un exemplu pentru noi toti, dar de unde..ei sunt avizi de putere si de bani...sa le fie rusine...macar in fata lui Dumnezeu
  • mihai 10 Sep, 2010 09:10 Tare comentariul!Sunt intrutotul de acord cu cele spuse de tine.Daca majoritatea ar gandi la fel,poate credinta va reveni pe fagasul ei normal,nu pe cel directionat de popi intru folosul lor personal. Mai astept si alte comentarii,imi place stilul transant adoptat.
  • c.neagoe 10 Sep, 2010 08:35 Felicitari, felicitari , atat pentru continut cit si pentru frumusetea literara ;in ce-l priveste pe "inalt prea dracitul" teodosie , o sluga a securitatii ,cu aceleasi reflexe si in prezent , inaltul sinod trebuie sa faca ceva ,ca vad cajustitia tace .In tot ce a facut si face a disreditat biserica . Este adevarat ca sunt multi preoti seriosi ,care spun multe despre axeasta trista figura , dar mu pot face mare lucru , regulile sinodului sunt de tip stalinist , sau doamne fereste au fost prea multi ciripitori sau ofiterasi in kaki .Vezi-i doamne !
  • ionel 10 Sep, 2010 08:16 asa este ce se scrie ce fel de slujbas al domnului este cel care este avid dupa averi .dar ca isi face hotel la navodari cu concursul primarului stiati si ca toti banii dati de enoriasi si-i insuseste si cu toate acestea patriarhul daniel tace si accepta ce vrajeli a mai facut teodosie la constanta .cum se mai uita astia spre dumnezeu