Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Momentul cel mai frumos

ro

13 Mar, 2024 17:00 694 Marime text


În fiecare zi a anului școlar, din septembrie până în iunie, cu excepția vacanțelor și a zilelor libere legale, undeva aproape de miezul zile, curțile unităților de învățământ încep să se umple de zumzete și voci nerăbdătoare.
 
Sunt părinți și bunici, uneori și frați sau surori mai mari, veniți să-i ia de la școală pe tinerii elevi din ciclul primar.
 
Desigur, sunt și elevi mai mari sau mai independenți, care vin singuri acasă, ori elevi care merg la after-school.
 
În acele câteva minute până ce se termină preluarea elevilor, mai ales la cei mai mici, mii de emoții, bune sau rele, dar mereu puternice zboară eliberate în văzduh.
 
Bucuria unui răspuns corect la lecție, mândria modelului făcut din plastilină, surpriza plăcută a unui zece la un test, dar și, de partea cealaltă, frustrarea de a nu fi fost scos la tablă, plânsul la pierderea unui mic obiect, ori tristețea cauzată de cearta cu un coleg.
 
Acestea toate sunt emoții cărora elevii (în special cei mai mici dintre ei, după cum spuneam) le dau frâu liber la întâlnirea cu familia.
 
Iar eu cred că acesta este cel mai frumos moment al zilei pentru ei, dar și cele mai frumoase amintiri ce îi vor însoți peste ani, atunci când, poate, își vor lua propriii copii de la școală.
 
Aceste trupuri de oameni mici cuprind și ascund adânc în suflet emoții adesea mult prea puternice pentru a ști cum să le gestioneze.
 
Dar tocmai faptul că, la finalul orelor, este cineva drag ce îi așteaptă și căruia i se pot destăinui îi ajută să pășească tot mai încrezători pe drumul vieții, precum și al școlii.
 
Să încercăm cât putem, în graba zilelor ce caracterizează tot mai mult viața societății actuale, să luăm o mică pauză sufletească (în calitate de adulți) și să „găzduim“ în inimile noastre și puternicele emoții ale celor mici, adesea prea mari pentru ei.
 
Citește și
Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general
Tema - Problemele și provocările cu care se confruntă învățământul din Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii