Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:44 04 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Balcan Expres SRL și-a retras contestația într-un proces cu Mamaia SA. Miza a fost formularea recursului în cazul contractului de închiriere a unui teren din Mamaia

ro

04 Nov, 2026 17:00 161 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: ZIUA de Constanța
 
  • Conflictul dintre cele două entitiăți comerciale a pornit de la contractul de închiriere nr. 1666/2001 a terenului de 15.000 mp pe care se află activul Camping Tabăra Turist din Mamaia, acesta din urmă fiind cumpărat de Balcan Expres SRL tot în 2001
 
Astăzi, 4 noiembrie 2026, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat în cazul unui proces ce părea „înghețat” din punct de vedere birocratic.
 
Concret, este vorba despre dosarul 28748/212/2023/a1 ce are ca obiect „contestație tergiversare cauză”, iar părțile sunt: SC Balcan Express SRL – recurent reclamant, SC Mamaia SA – intimat pârât și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) – intimat intervenient.
 
Conform minutei, instanța superioară a luat act de retragerea contestației reclamantei, semn că problema a fost rezolvată în prealabil.
 
„Solutia pe scurt: Decizia civilă nr... /Lp/04.11.2026 Ia act de retragerea contestaţiei. Fără cale de atac. Pronunţată azi 04.11.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţe. Red.dec.jud. C.I.B. Gtref.C.M.
Document: Hotarâre  70/2026  04.11.2026”, se arată în minută.

 

Cronologia dosarului
 

Dosarul inițial 28748/212/2023 a fost înregistrat la data de 30 octombrie 2023 pe rolul Judecătoriei Constanța, obiectul fiind „anulare act”, referindu-se la un contract de închiriere existent între Mamaia SA și Balcan Expres SRL.
 
După aproape doi ani, pe 20 martie 2025, cauza a fost soluționată. Instanța de fond a dat câștig de cauză reclamantei Balcan Expres SRL, constatând nulitatea absolută a contractului de închiriere.
 
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta *** în contradictoriu cu pârâta *** şi intervenientul accesoriu ***. Constată nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. ***. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei *** formulată de intervenientul ***, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula cerere de apel. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.03.2025.
Document: Hotarâre  3976/2025  20.03.2025”
 
Mamaia SA și MEAT au declarat apel și litigiul a ajuns la Tribunalul Constanța, unde situația s-a întors la 180 de grade. Cu alte cuvinte, instanța de apel a admis căile de atac ale părților anterior menționate.

 
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Dec. Respinge, ca neîntemeiat, apelul incident declarat de apelanta-reclamantă BALCAN EXPRES S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii MAMAIA S.A. şi MINISTERUL ECONOMIEI, DIGITALIZĂRII, ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MEDAT), îndreptat împotriva Sentinţei Civile nr.3976/20.03.2025, pronunţate de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.28748/212/2023. Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta MAMAIA S.A., în contradictoriu cu intimata BALCAN EXPRES S.R.L., îndreptat împotriva încheierilor din datele de 11.04.2024 şi 18.02.2025, pronunţate de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.28748/212/2023. Admite apelul declarat de apelanta MAMAIA S.A., în contradictoriu cu intimata BALCAN EXPRES S.R.L., îndreptat împotriva Sentinţei Civile nr.3976/20.03.2025, pronunţate de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.28748/212/2023. Admite apelul declarat de apelantul MINISTERUL ECONOMIEI, DIGITALIZĂRII, ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MEDAT), în contradictoriu cu intimata BALCAN EXPRES S.R.L., îndreptat împotriva Sentinţei Civile nr.3976/20.03.2025, pronunţate de Judecătoria Constanţa, în dosarul civil nr.28748/212/2023. Schimbă în tot sentinţa atacată, după cum urmează: – Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BALCAN EXPRES S.R.L., în contradictoriu cu pârâta MAMAIA S.A. şi cu intervenientul accesoriu MINISTERUL ECONOMIEI, DIGITALIZĂRII, ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI (MEDAT). – Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe BALCAN EXPRES S.R.L. să îi plătească apelantei MAMAIA S.A. suma de 200,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată în apel. Hotărârea pronunţată este supusă recursului, în termen de 30 zile, de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 04.06.2026, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 C.proc.civ.rep..
Document: Hotarâre  594/2026  04.06.2026”
 
După cum se poate observa, decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la momentul în care i se comunică oficial motivarea deciziei.
 
Totuși, în locul înregistrării recursului pe aceeași speță, Balcan Expres SRL a deschis dosarul 28748/212/2023/a1 cu obiectul „contestație tergiversare cauză”, însemnând că firma a vrut să rezolve blocajul administrativ al litigiului inițial pentru a putea ulterior să formuleze recursul.
 
Mai precis, judecătorii au potrivit legii 30 de zile la dispoziție pentru a redacta motivarea, iar în cazurile bine justificate, termenul poate fi prelungit până la 90 de zile.
 
Cum dosarul privind tergiversarea cauzei a fost înregistrat pe 22 octombrie 2026, la patru luni distanță de la pronunțarea instanței de apel, rezultă că și termenul de 90 de zile a fost depășit.
 
În vederea depunerii recursului, societatea are nevoie de decizia Tribunalului Constanța, însă aceasta nu i-a fost comunicată nici după împlinirea termenului maximal de redactare.  
 
Scopul dosarului asociat a fost de a obliga judecătorul de apel să motiveze de urgență decizia și să urgenteze grefa să redacteze, să introducă hotărârea în sistem și să o comunice oficial părților.
 
De la ce a pornit conflictul dintre Balcan Expres SRL și Mamaia SA
 
În rândurile următoare, redăm detalii de pe fondul cauzei analizate de Judecătoria Constanța.
 
Conflictul dintre cele două entitiăți comerciale a pornit de la contractul de închiriere nr. 1666/2001 a terenului de 15.000 mp pe care se află activul Camping Tabăra Turist din Mamaia, acesta din urmă fiind cumpărat de Balcan Expres SRL tot în 2001.
 
Prin acțiunea demarată la Judecătorie, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere și în subsidiar, să se constate încetarea contractului de închiriere la data includerii terenului închiriat în domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Ce argumente au avut părțile
 
Pe de o parte, Balcan Expres SRL a învderat că părțile nu ar fi avut niciodată o convenție asupra unei chirii și nu ar fi încheiat Anexa nr. 1 la care face trimitere art. 3 din contract.
 
Obiectul contractului nu ar fi determinat (chiria nu este fixată) și nici determinabil (nu poate fi fixată de un terț), fiind încălcată o condiție esențială de validitate prevăzută de art. 948 din Vechiul Cod civil.
 
Locatorul nu deținea un titlu valabil asupra terenului de 15.000 mp la momentul vânzării, iar ulterior terenul a fost inclus în domeniul privat al Municipiului Constanța prin HCLM nr. 99/2013, moment în care închirierea ar fi încetat.
 
Pe de altă parte, pârâta Mamaia SA a susținut că a devenit proprietar în baza Legii nr. 51/1990, iar procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, conform HG nr. 834/1991, nu este finalizată, însă acest lucru nu ar afecta valabilitatea închirierii. Mai multe detalii despre spreța în care Mamaia SA încearcă să obțină certificatul de atestare pot fi găsite în acest articol.
 
A arătat că prețul chiriei este determinabil pe baza criteriilor contractuale, prin raportare la valoarea de circulație a terenului.
 
A invocat puterea de lucru judecat din hotărâri anterioare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
 
Concluzia Judecătoriei Constanța
 
Instanța a reținut că, raportat la data încheierii contractului (12.04.2001), sunt incidente dispozițiile Vechiului Cod civil din 1864.
 
Ținând cont de efectul pozitiv al lucrului judecat dintr-o decizie definitivă anterioară a Curții de Apel Constanța, instanța a constatat că obiectul convenției (chiria) nu este determinat și nici determinabil. Mențiunile generale privind recalcularea nu pot suplini lipsa unei chirii inițiale sau a unor criterii clare de determinare.
 
Deoarece lipsește un element esențial pentru validitatea actului (obiectul referitor la preț/chirie), sancțiunea legală aplicabilă este nulitatea absolută.
 
Instanța a precizat totuși că nulitatea absolută nu poate fi reținută din perspectiva pretinsei lipse a calității de proprietar a locatorului, întrucât contractul de locațiune nu transmite dreptul de proprietate, iar locatorul nu trebuie obligatoriu să fie proprietarul bunului dat în locațiune.
 
Despre Mamaia SA
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 24 iunie 2026, Mamaia SA se ocupă cu facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată, iar sediul social este în stațiunea Mamaia, județul Constanța.
 
Acționarul majoritar este statul prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Administratorii sunt: Buzu Corneliu, Mihai Constantin-Marian și Neghină Florin-Aurel.
 
Mamaia SA a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 500.000 de lei, profit de peste 200.000 lei, datorii de peste 1,3 milioane lei și patru salariați.
 
Despre Balcan Expres SRL
 
Termene.ro arată că firma funcționează din anul 1992, are sediul social în Mamaia, iar obiectul de activitate este „restaurante”.
 
Firma a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de peste 1 milion de lei, profit de peste 400.000 lei, datorii de peste 1 milion de lei și cinci salariați.
 
Chespi Tagedin și Crăciun Viorel sunt asociați cu părți egale și administratorii societății.
 
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Consiliul Local Constanța a câștigat un proces cu Mamaia SA. Societatea, obligată să achite cheltuieli de judecată

Ti-a placut articolul?

Comentarii