Bullying-ul de azi, claxoanele de mâine! Cum creştem generația „fără reguli”

Un subiect care încă trece aproape neobservat este cel al bullying-ului. Nu este ceva nou. Cu toții am fost, la un moment dat, victime ale bullying-ului, sau poate chiar cei care au inițiat astfel de fapte. Nu înseamnă că este ceva normal. Dar am fost martori la atâtea comportamente agresive, încât nu ne mai mișcă nimic.
 
Mai ridicăm sprânceana abia când auzim de elevi de gimnaziu care își atacă profesorii sau colegii cu cuțitul. Adică, atunci când este prea târziu. Și nu pare să învățăm ceva din asta, din păcate.
 
La orice pas, prin mall, prin parcuri, prin stații de autobuz sau pe trotuar, observăm cum sunt lăsați copii mici să se dezlănțuie, să țipe, ori să arunce obiecte pe jos, iar reacțiile unora dintre părinți se lasă așteptate. Unii zâmbesc, însă fără să le explice că nu „așa ne comportăm în public”, iar alții, pur și simplu au lucruri mai importante de privit în telefon. Mai sunt părinți care fac excepție și le explică pe un ton calm că „ne vede lumea”.
 
De unde lipsa de reacție? Am citit comentarii de pe rețelele de socializare și este „perfect calculată”, iar scopul final este să nu îngrădească libertatea de exprimare a copilului și de a nu-l lăsa să adune frustrări. Scopul este onorabil, dar soarta ne-a învățat că tocmai copiii lăsați să se exteriorizeze în voie sunt cei care cred că au dreptate mereu și pot face ce doresc. Acum, imaginați-vă interacțiunea între doi copii crescuți în acest fel. Succes.
 
Acești copii cresc, cum au crescut și cei de generația noastră, care pe, „vremea mea” erau catalogați drept needucați, și care adresau cuvinte dure celor care nu se ridicau la „standardele” lor. Se adunau în găști, chiuleau, manifestau comportament antisocial și îi umileau pe cei care proveneau din familii modeste.
 
Dar lucrurile nu se opresc aici. Sunt aceiași oameni, care, deveniți adulți ajung să lucreze cu publicul, iar reacțiile lor nu sunt dintre cele mai elegante. Da, acele persoane care ridică tonul mereu când li se cer explicații sau care dau ochii peste cap, atunci când trebuie să-și îndeplinească sarcinile de serviciu.
 
La fel și în trafic, cu șoferii din trafic, care vin din spate și dau flash-uri sau uită mâna pe claxon, imediat ce se face verde la semafor. Oameni care, în timp, adună frustrări pentru simplul fapt că au fost alții mai puternici ca ei.

 
Iar unii dintre ei, sunt în continuare ghidați de gândul că dacă lor nu li s-a impus nimic, în copilărie,  nici copilul lor nu are de ce să fie stresat de „reguli sociale de pe vremea lu’ bunica”. Și iată că acest comportament se perpetuează.
 
Știm, în România, orice comportament are o scuză, dar mai grav este când scuzele se termină în instanță.
 
Cred eu că dacă vrem să rezolvăm problema cu bullying-ului ar fi necesară mai multă atenție din partea unora dintre părinți, și consiliere psihologică pe bune în instituțiile de învățământ. Poate, în viitor, vom vedea fețe mai zâmbitoare pe la ghișee și vom auzi mai puține claxoane în trafic.

Doar zic...