Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:12 20 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Mi-e rușine de noi. Colectiv, 3 ani, 65 de rugăciuni înălțate spre cer și atât!

ro

20 Oct, 2018 00:00 1121 Marime text
Ne pregătim să comemorăm, fiecare în felul nostru, încă un an de la „iadul” din Colectiv.
De câteva zile bune, mă urmărește un mesaj pe care l-am recitit... pe Facebook. Cineva amintea despre primul pompier care ar fi intrat în clubul Colectiv și care ar fi mărturisit cam așa: „Printre trupurile tinerilor care nu au mai apucat să iasă din club erau telefoane mobile care sunau fără oprire. Ne-am uitat pe monitoarele telefoanelor. Pe toate scria MAMA sau TATA”.
 
Moartea celor 65 de tineri ne-a frânt inimile tuturor și ne-a arătat încă o dată cât de mici suntem în fața morții, dar și cât de neprotejați suntem de un stat cu instituții mereu nepregătite.
 
Lor, mai ales lor, dar și părinților care au supraviețuit „morții” le înalț astăzi, rugăciunea puternică a creștinătății:
„Tatăl nostru Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău,
vie împărăția Ta, fie voia Ta,
precum în cer așa și pe Pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi 
și ne iartă nouă greșelile noastre
precum și noi iertăm greșiților noștri 
și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
(Evanghelia după Matei)
 
Supraviețuitorilor, celor care s-au agățat de viață, chiar dacă sufletul poate le-a murit acolo, le scriu astăzi, pentru că, în mintea mea, Colectiv nu înseamnă doar o dată de 30 octombrie! Vă doresc din tot sufletul să vă ridicați, să reușiți la un moment dat să trăiți la fel de liber, pentru că sunteți dovada că uneori viața învinge moartea! Mi-e rușine de noi, astăzi!
 
Am fost o adolescentă rebelă care nu a ratat niciun concert. Din fericire, multe dintre ele se organizau atunci în spații largi, deschise, iar lumea era mult mai atentă la amănunte.
Astăzi, sunt părintele unui adolescent care merge la tot felul de evenimente. De fiecare dată, la plecare, îl petrec cu zâmbetul pe buze, cu o îmbrățișare, dar cu sufletul înghesuit. Și ca mine sunt sute de mii de părinți.
 
Colectiv nu trebuie aruncat în derizoriu, nu trebuie tratat cu mănuși nici de autorități și nici de noi, în familiile noastre.
 
La trei ani după Colectiv, avem un proces care bate pasul pe loc și zeci de părinți indignați și supărați care au ajuns la limita răbdării. România a devenit locul unde nu există mângâiere, nu există speranță, colțul de lume unde nu s-au inventat încă protocoalele, unde un spital de arși bine pus la punct rămâne un vis îndepărtat!
 
An de an, nu suntem în stare decât să le cerem iertare îngerilor blânzi cu aripi frânte. Am uitat prea ușor de #corupțiaucide, pentru că ne-au mutat cu de-a sila într-un alt registru! De doi ani, ne luptăm pentru justiție, cu pancarte, cu gaze, cu tunurile cu apă, și-am uitat de coșmarul supraviețuitorilor și al celor care au rămas fără cei dragi. Pentru că, până nu ni se întâmplă nouă, doar empatizăm, dar nu putem înțelege! Mi-e rușine de noi, astăzi!

Ti-a placut articolul?

Comentarii