MApN O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române a doborât astăzi o dronă în spațiul aerian estonian
MApN: O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române a doborât astăzi o dronă în spațiul aerian estonian
19 May, 2026 15:49
ZIUA de Constanta
150
Marime text
150
Marime text
.jpg)
O aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, care execută misiuni de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO, a doborât marți, 19 mai, o dronă în spațiul aerian estonian.
Astfel, astăzi, în jurul orei 11.00, două aeronave F-16 din Detașamentul Carpathian Vipers au fost ridicate în aer de către Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC) Uedem pentru o alertă de Poliție Aeriană în spațiul aerian din zona de responsabilitate.
Piloții au identificat ținta și au parcurs toate procedurile de identificare, aprobare pentru angajare și minimizare a riscurilor, după care au lansat o rachetă aer-aer, doborând o dronă.
Detașamentul „Carpathian Vipers”, alcătuit din aproximativ 100 de militari cu şase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, este dislocat în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, și asigură Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în perioada aprilie – iulie 2026.
Forțele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO.
Prima misiune de Poliție Aeriană a fost executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detașament format din 67 de militari și patru MiG-21 LanceR din Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
Cea de-a doua și cea de-a treia misiune au fost executate în perioada aprilie-iulie 2023, respectiv aprilie-iulie 2025, cu câte 100 de militari și patru F-16 Fighting Falcon din Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


