Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:33 11 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie pentru Prefectura Constanța. Certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru Absolut Construct Residence SRL, anulate

ro

11 Jun, 2026 19:06 188 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pixabay

Curtea de Apel Constanța a pronunțat astăzi, 11 iunie 2026, o decizie definitivă în dosarul privind disputa administrativă dintre Prefectura Județului Constanța și Primăria Orașului Năvodari. Instanța a admis recursul declarat de Prefectul Județului, dispunând anularea unor acte administrative esențiale care au stat la baza dezvoltării imobiliare realizate de societatea „Absolut Construct Residence SRL”.


Soluția pe scurt: DEC. Admite recursul. Casează în parte încheierea din 24.04.2026 şi în tot sentinţa recurată şi, rejudecând: Admite cererea de chemare în judecată. Anulează certificatul de urbanism nr. 19/11.01.2022 şi autorizaţia de construire nr. 416/31.10.2022. Respinge recursul incident, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 11.06.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Hotarâre  556/2026  11.06.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată. 



Obiectul litigiului a vizat anularea Certificatului de urbanism nr. 19/11.01.2022 și a Autorizației de construire nr. 416/31.10.2022, acte emise pentru proiectul imobiliar din Năvodari. Prin Hotărârea nr. 556/2026, completul C1 Recurs a decis casarea în parte a încheierii din 24 aprilie 2026 și a sentinței anterioare, admițând cererea de chemare în judecată formulată de instituția Prefectului.

Traseul dosarului 
 
Conflictul juridic dintre Prefectul Județului Constanța și Primarul Orașului Năvodari, ce vizează legalitatea unor documente de urbanism emise pentru societatea Absolut Construct Residence SRL, se mută la instanța superioară. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a depus recurs pe data de 24 februarie 2026, după ce Tribunalul Constanța a respins acțiunea principală.
 
Dosarul, înregistrat inițial sub numărul 6500/118/2024, are ca obiect anularea Certificatului de Urbanism nr. 19/11.01.2022 și a Autorizației de Construire nr. 416/31.10.2022. În prima instanță, Tribunalul a decis să respingă cererea de anulare a autorizației ca fiind neîntemeiată, în timp ce solicitarea de anulare a certificatului de urbanism a fost considerată inadmisibilă.
 
Parte din process este și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), în calitate de intervenient. După o serie lungă de amânări ale pronunțării la finalul anului trecut și începutul lui 2026, magistrații Tribunalului au dat câștig de cauză administrației din Năvodari și dezvoltatorului imobiliar pe 23 ianuarie 2026.

 
Recursul a fost înregistrat oficial la Curtea de Apel Constanța pe 4 martie 2026. Până la acest moment, nu a fost stabilit primul termen de judecată în faza de recurs.



La ce face referire Certificat nr.19/11.01.2022
 
Este vorba despre un certificat de urbanism emis de Primăria Năvodari la începutul anului 2022 pentru o investiție în zona Mamaia Nord. Documentul vizează modificarea unui proiect aflat deja în execuție pe strada T2, aparținând societății Absolut Construct Residence SRL.
Certificatul de urbanism a fost eliberat în scopul modificării proiectului inițial (autorizat anterior în 2021) prin recompartimentări interioare, modificarea fațadelor și, cel mai important, supraetajarea cu un nivel, în limita a 20% din suprafața desfășurată, conform prevederilor Legii 50/1991. Proiectul vizează o suprafață desfășurată totală de 2.366 mp.
 
Amintim că, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 6500/118/2024 în data de 19 septembrie 2024, unde Absolut Construct Residence SRL este chemată în judecată Prefectul Județului Constanța pentru anularea unei autorizații de construire din Năvodari.
 
Absolut Construct Residence SRL este chemată în instanță de instituția Prefectul Județului Constanța, pentru tutelă administrativă – anulare autorizație de construire nr. 416 din 31 octombrie 2024.
 
Nu este primul dosar pentru firma în cauză. Reamintim de dosarul 6134/118.2024 care a fost deschis pe 11 septembrie 2024, de către instituție împotriva firmei care edifică la Năvodari. Obiectul dosarului constă în „acţiune prefect – tutelă administrativă anulare act adm/ certificat nr 571/27.09.2021/ autorizaţie nr 476 din data de 05.10.2021”. Autorizația cu numărul 476 din 5 octombrie 2021 a fost emisă pentru Absolut Construct Residence SRL, fiind vorba de proiectul „Construire imobile locuințe de vacanță corp C1 – P+4E+spații tehnice și corp C2 – P+4E+spații tehnice. Realizare împrejmuire teren”.
 
 
Despre Absolut Construct Residence SRL
 
Firma Absolut Construct Residence SRL din Constanța, a fost înființată la data de 05.04.2017 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
Situația financiară pentru anul 2024 arată o cifră de afaceri de 12.424.465 lei, un profit de 4.323.191 lei la 2 angajați. 

 
Asociat și administrator este Burecu Laurențiu. Acesta este asociat și administrator și la Buresil Laur SRL.
 


 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
 



Citește și:

UPDATEÎncă un proces deschis de Prefectura Constanța împotriva Absolut Construct Residence SRL. Iată de ce!

Ti-a placut articolul?

Comentarii