Doliu la Universitatea Ovidius din Constanța A murit prof. univ. dr. Iordan Petrescu, fost președinte ARACIS
Doliu la Universitatea Ovidius din Constanța: A murit prof. univ. dr. Iordan Petrescu, fost președinte ARACIS
187
Marime text

Universitatea Ovidius din Constanța aduce un omagiu la trecerea în eternitate a domnului profesor universitar dr. Iordan Petrescu, fost președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), personalitate marcantă a învățământului superior românesc, profesor, mentor și promotor al excelenței academice, care și-a dedicat întreaga activitate dezvoltării educației și consolidării culturii calității în universitățile din România.
Prin activitatea sa didactică, științifică și instituțională, profesorul Iordan Petrescu a contribuit în mod semnificativ la modernizarea și dezvoltarea sistemului de învățământ superior, fiind una dintre vocile care au susținut constant necesitatea menținerii unor standarde academice înalte, adaptate evoluțiilor societății și cerințelor europene.
Cei care l-au cunoscut îi vor păstra vie amintirea unui om de aleasă ținută morală și profesională, caracterizat prin rigoare, integritate, generozitate și respect față de oameni și instituții. Prin întreaga sa activitate, a lăsat o moștenire valoroasă în educația românească și un exemplu de dedicare pentru generațiile viitoare.În calitate de președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), a avut un rol esențial în consolidarea mecanismelor de evaluare și asigurare a calității, promovând dialogul, responsabilitatea și colaborarea între instituțiile universitare. Prin profesionalismul, echilibrul și viziunea sa, a contribuit la dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe încredere, performanță și îmbunătățire continuă.
Profesorul Iordan Petrescu a fost, de asemenea, un susținător al inovării în educație, al transformării digitale și al extinderii accesului la studii universitare prin dezvoltarea învățământului la distanță. A înțeles importanța conectării universităților românești la spațiul european al educației și a sprijinit permanent inițiativele care au favorizat internaționalizarea și adaptarea sistemului universitar la noile provocări- transmit reprezentanții UOC.
În aceste momente de profundă tristețe, Universitatea Ovidius din Constanța transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor, colaboratorilor și tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște și aprecia.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!- a mai transmis Comunitatea academică a Universității Ovidius din Constanța.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


