Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA. Campania 2018 de primire a cererilor unice de plată s-a încheiat

ro

16 May, 2018 12:40 1809 Marime text
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Constanţa informează asupra faptului că la data de 16 mai 2018, ora 00:00 s-a încheiat Campania 2018 de primire a cererilor unice de plată, conform Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.

Astfel, s-a încheiat cea mai importantă etapă pentru instituţie, aceea de primire a cererilor unice de plată, cu un real succes la nivelul judeţului Constanţa. În campania 2018 A.P.I.A. – Centrul Judeţean Constanţa a primit în total 10906 cereri, pentru o suprafaţă de 496.345,27 ha, observându-se o uşoară creştere a suprafeţei, faţă de anul 2017, când cererile unice de plată s-au depus pentru o suprafaţă de 489.141,82 ha.

"Totodată, dorim să mulţumim colaboratorilor noştri, consilierii din cadrul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa pentru sprijinul acordat în vederea unei gestionări optime a procesului de primire a cererilor unice de plată, dar şi fermierilor, care au respectat programările stabilite de către consilierii  A.P.I.A. – Centrul Judeţean Constanţa; în aceste condiţii, îi asigurăm în continuare pe fermieri de susţinerea şi profesionalismul reprezentanţilor noştri în procesul de acordare a formelor de sprijin financiar din fonduri europene şi din bugetul naţional", transmite APIA Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii