Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 25 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

ro

19 Jan, 2024 11:09 1901 Marime text

 
  • Dosarul a fost instrumentat de procurorul Sorin Constantinescu, fost șef al DNA Constanța.

Sentință definitivă în dosarul în care Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Constanţa, pentru luare de mită.
 
Curtea de Apel București a decis condamnarea definitivă a lui Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură, la 2 ani şi 6 luni închisoare.
 
Sentința este una cu executare.
 
În primă instanță, Tribunalul București îl condamnare pe Bogdan Dumitru Dumitrașcu la patru ani de închisoare.
 
Minuta Curții de Apel București
 

Solutia pe scurt: DP 56/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. admite apelul declarat de către Dumitraşcu Bogdan Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 767 din data de 20.06.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 2303/3/2022. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: Descontopeşte pedepsele rezultante principală, complementară şi accesorie aplicate inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 289 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 C.proc.pen. şi art. 19 din OUG nr. 43/2002, condamnă pe inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul art. 67 alin.1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului DUMITRA?CU Bogdan Dumitru, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi g C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe o perioadă de 2 ani, calculată conform art.68 alin.1 lit. c C.pen. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi. În baza art. 97 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr. 1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 25.01.2023. În baza art. 40 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. şi art. 38 alin. 1 C.pen. contopeşte pedeapsa aplicată în cauză de 2 ani închisoare cu pedeapsa aplicată prin sentin?a penală nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală şi aplică inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe o perioadă de 2 ani, calculată conform art.68 alin.1 lit. c C.pen. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 4 C.pen. deduce din pedeapsa complementară rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre partea executată de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 25.01.2023. În baza art. 45 alin. 6 C.pen. menţine măsurile de siguranţă aplicate prin sentinţa penală nr.1478/28.12.2022 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală. În temeiul art.72 C.pen., deduce durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 21.12.2021 la 29.12.2021. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza procesuală a apelului rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată conform art. 405 alin. 1 C.proc.pen. prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.01.2024.

 
Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„La data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală și, ulterior, să o transfere la o agenție județeană, situație ce o avantaja din punctul de vedere a domiciliului. Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe, respectiv înainte și după angajare.
 
În contextul menționat mai sus, la data de 21 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei (echivalentul a 1.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“.

 
Detașat director general adjunct al APIA - Structura Centrală
 
Detaliat, în rechizitoriul DNA, ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente, se arată că „până la data de 01.09.2020, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru a avut calitatea de director executiv adjunct (3) în cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Călărași, când, prin Decizia nr. 1902/01.09.2020 a directorului general al A.P.I.A, a fost detașat în funcția publică de stat, de conducere, temporar vacantă, de director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – Structura Centrală“.
 
Denunț
 
„În declarația sa din data de 13.12.2021, subsecventă denunțului formulat în aceeași zi, denunțătoarea a arătat că (....), lucrează în cadrul A.P.I.A.– Centrul Județean Călărași din anul 2006, iar, în urmă cu trei zile (respectiv, în data de 10.12.2021), aceasta a participat la o petrecere“, se mai arată în rechizitoriu.
 
„Denunțătoarea a precizat că, de fapt, martora (....) nu a participat efectiv la petrecere, dar auzind că la aceasta va participa şi inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, directorul general adjunct al A.P.I.A. – Structura Centrală, a mers la restaurant să discute cu inculpatul, pe care îl cunoștea întrucât acesta a lucrat anterior la A.P.I.A. Călăraşi, unde au fost colegi.
 
Denunțătoarea a precizat că scopul întâlnirii (....) cu inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru a fost să-l întrebe dacă ar putea-o ajuta să se angajeze în cadrul A.P.I.A. Din ce i-a transmis (....), denunțătoarea a înțeles că inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru i-a promis că poate să o ajute să ocupe un post în cadrul A.P.I.A. – Structura Centrală şi, pe parcurs, să o ajute să se transfere la A.P.I.A. Călăraşi.
 
Pentru ajutorul promis, inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru i-a pretins martorei echivalentul sumei de 2.000 de euro, bani pe care inculpatul îi dorea remiși în două tranșe, jumătate înainte de angajare şi restul după angajare. Denunțătoarea a mai precizat că (....) și inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru au convenit ca martora (....) să îl contacteze pe inculpat abia atunci când va avea banii pretinși“.
 
Discuții pe WhatsApp
 
„În conformitate cu discuțiile purtate, prin intermediul aplicației WhatsApp, în data de 21.12.2021, între denunțătoare și inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru, în aceeași zi, în jurul orelor 13:10, denunțătoare s-a întâlnit cu inculpatul sus-menționat în parcul din fața Teatrului Național București, aflat în imediata apropiere a sediului A.P.I.A. București, unde denunțătoarea a remis suma de 5.000 lei, banii fiind primiți de către inculpatul Dumitraşcu Bogdan Dumitru în scopul efectuării de demersuri vizând angajarea denunțătoarei în cadrul A.P.I.A. București și a transferului, ulterior, la A.P.I.A. Călărași“, potrivit rechizitoriului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
„Această nouă calitate, de inculpat, este exagerată“ LIVE. UPDATE.
ÎPS Teodosie, prezent la DNA Constanța! (FOTO+VIDEO)

 
Judecătorii au respins cererea DNA de arestare a avocatului Anton Alin
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii