Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu în lumea baletului A murit Nicolae Spirescu, fostul secretar literar al Baletului „Oleg Danovski“

ro

24 Feb, 2018 18:33 12860 Marime text

Doliu în lumea baletului: astăzi, 24 februarie a murit Nicolae Spirescu, unul dintre membrii fondatori ai baletului constănțean. S-a stins la 73 de ani, după o îndelungată suferință.  

Trupul său neînsuflețit va fi depus la biserica „Sfântul Dumitru“ de pe bd. Mamaia. Înmormântarea va avea loc în cimitirul din Cumpăna, acolo unde funcționează din 2003 prima școală de balet din mediul rural, școală ce poartă numele regretatului om de cultură. Încă din timpul vieții, Nicolae Spirescu a fost numit cetățean de onoare al comunei Cumpăna. 

„Noi am pornit la drum împreună în această călătorie, în formarea companiei de balet de la Constanța. A fost unul dintre oamenii cu care am împărțit tot, ca o familie, însă în afară de faptul că era purtătorul nostru de cuvânt el era și cel care ne aducea în acea vreme foarte multă informație despre balet la care noi nu aveam acces: casete, ziare, reviste. Regret dispariția sa și sunt alături de Eva (n. r. – soția lui Nicolae Spirescu), prietena, membru fondator, ca și mine al Companiei de Balet, și de cei doi copii, Teodora și Victor“, a spus lect. univ. drd. Stela Cocîrlea

Născut pe 14 august 1944, la Străjeştii de Jos din județul Olt, Nicolae Spirescu a urmat Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universității Bucureşti, promoţia 1966. A fost redactor muzical și membru al Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică - A.T.M. - din Bucureşti (1966- 1970).

Nicolae Spirescu a fost profesor și instructor artistic la Liceul de coregrafie din Bucureşti (1970-1978), secretar muzical și consultant artistic la Teatrul de Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa, începând din 1978, an în care la Constanța s-au pus bazele Ansamblului de Dans Clasic și Contemporan de pe lângă Teatrul „Fantasio“. În perioada 1982-1983 a fost profesor la Universitatea California, San Diego, SUA.  A publicat cronici, portrete artistice, articole de sinteză în presa vremii, promovând intens activitatea baletului constănțean. 

Sursă foto: Ziua de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii