Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat “PUZ Mamaia este o derogare totală de la PUG . Un nou ansamblu imobiliar pe malul lacului Siutghiol”

ro

11 May, 2020 00:00 4300 Marime text

Consilierul local municipal PNL, Mihaela Andrei avertizează că în comisia de urbanism a Consiliului Local Municipal a ajuns o documentație în baza căreia un investitor vizează edificarea unui ansamblu rezidențial pe malul lacului Siutghiol din Mamaia.

Este vorba de spre o investiție propusă de  Olteanu Daniel şi Olteanu Daniela, iniţiatorii planului urbanistic de detaliu privind „PUD pentru construire imobil de locuinţe colective”. Terenul de 441 mp, care face obiectul prezentului PUD este situat în stațiunea Mamaia, pe lacul Siutghiol, în zona Hotel Metropol lot 5, zona destinată construcțiilor hoteliere și de locuințe, cu regim de înălțime P+5-8. Mai exact, vor fi trei immobile cu apartamente: unul S+P+6, unul S+P+5 şi unul S+P+4.
PUD-ul se află în dezbatere publică , astfel încât locuitorii sunt invitați să trasmită observaţii şi propuneri în perioada 06.05.2020 – 21.05.2020 prin poştă, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa sau prin e-mail la primarie@primaria-constanta.ro.

“Consilierii municipali PNL din cadrul Comisiei de urbanism a cărei membră sunt împreună cu colegul meu, consilier Florin Gavrilă am specificat că acest proiect nu este benefic pentru locuitorii din zonă. Se va încerca obținerea unor transparente la nivelul parterului, pentru a se crea o legătură vizuală cu lacul Siutghiol, acesta fiind elemental natural ce dă specificitate locului -  așa scrie  în documentația care a ajuns la comisie.
Această legatură vizuală va fi pentru cei ce vor locui în imobilul nou la parter, pentru restul cetățenilor, turiștilor, va fi un alt beton înalt, care va obstrucționa legătura vizuală cu lacul, iar "elementul natural" va fi înlocuit cu un element hidos artificial, legătura cu elementul natural fiind întreruptă”, susține Mihaela Andrei.
Consilierul local municipal PNL consideră că astfel de proiecte ajung la aprobare în Consiliul Local Municipal,  pentru că elaborarea Planului Urbanistic General a fost amânată de nenumărate ori fără niciun fel de limită.
“Cine este responsabil pentru acest dezastru privind amenajarea teritoriului din Constanța? De ce nu s-a terminat/actualizat PUG-ul, de ce durează de 10 ani încoace, cine nu și-a făcut treaba, cine nu a prevăzut bani în buget? Lipsa planului de Urbanism General (PUG) este acum încercată, încălcând legislația, cu neconformele planuri denumite “inedit” Urbanism Zonal. Constanța are peste 3000 de astfel de Puz-uri. PUZ-urile de parcelă fac derogare de la prezentul PUG. PUZ-ul pentru o zona poate exista, dacă se dorește, ca un studiu oarecare sau o “propunere” de coordonare și nu de reglementare cu derogare aferentă! PUZ Mamaia este o derogare totală de la PUG și asta a permis construcții, mai ales pe partea cu lacul, care cu siguranță nu ar fi trebuit să fie permise. Până când nu este elaborat PUG-ul, se poate orice!”, apreciază consilierul liberal.
 
Citește și:

Imobil de trei etaje, pe strada Fuiorului din Constanţa. Undă verde pentru Danic Alex 2002

Firma Dani Alex 2002 ridică un bloc în Constanţa. Vezi unde!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii