Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța Restricții de trafic pe bulevardul Mamaia!

ro

25 Apr, 2024 16:57 481 Marime text
foto: Primăria Constanța Sâmbătă, 27.04.2024, Confort Urban va executa lucrări de asfaltare a carosabilului pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, pe sensul de mers spre Delfinariu. Lucrările se vor desfășura cu restricții totale de trafic rutier pe acest sens!

Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje de asfaltare a carosabilului în intervalul orar 06:00 - 20:00, când se va așterne un nou strat de uzură rezistent traficului intens și greu de tipul MAS (mixtură asfaltică stabilizată) ce are în compoziția sa granule de plastic. Acestea oferă rezistență și elasticitate asfaltului. Se va acționa simultan cu două utilaje de repartizare a mixturilor asfaltice pentru ca noul strat de asfalt așternut să fuzioneze între benzile de circulație pentru a se obține o legătură perfectă, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial. 

Traficul rutier pentru autovehiculele care vin dinspre centru spre Delfinariu va fi redirecționat astfel: conducătorii auto vor vira la dreapta pe strada Ion Rațiu, apoi la stânga pe strada Unirii, din nou stânga pe strada Zorelelor până la Delfinariu.

În paralel, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne, se construiesc casete pentru spații verzi în care vor fi plantați arbori la toamnă. A fost reconfigurat și scuarul median urmând să se construiască și pistele pentru biciclete, pe ambele sensuri de mers.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări, a mai punctat sursa citată. 


Citește și:

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii