Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aleşii PNL solicită executivului CJC susţinerea proiectului privind subvenţionarea transportului judeţean pentru elevi şi studenţi! (documente)

ro

27 Jul, 2018 00:00 2666 Marime text
În acest moment, în judeţul Constanţa, rata abandonului şcolar este de 8% în mediul rural (având localităţi precum Dobromir sau Castelu, unde rata de abandon atingea, la începutul anului şcolar 2017-2018, o medie de 25-30%), cea mai mare din ţară, şi o medie de 6% în mediul urban, situându-ne pe al doilea loc după judeţul Ilfov.
 
Cu toate acestea, Consiliul Judeţean nu deţine niciun studiu la nivel de judeţ care să prezinte o imagine mai clară asupra dezastrului din învăţământul constănţean şi nici nu ia măsuri active pentru combaterea acestui flagel.
Din aceste motive, consilierii judeţeni ai PNL Constanţa sunt alături de iniţiativa formulată şi depusă luna trecută de Asociaţia Elevilor şi Asociaţia Studenţilor Constanţa privind subvenţionarea transportului judeţean pentru elevi şi studenţi cu 50 la sută.
 
„Mai mult, considerăm că neimplicarea şi nerespectarea legii de către Consiliul Judeţean Constanţa nu fac decât să descurajeze tinerii din familiile nevoiaşe şi să crească rata de abandon şcolar în judeţul nostru“, susţine consilierul judeţean PNL Bogdan Bola. 

Bola afirmă că, în cadrul comisiilor de specialitate ale CJC, a încercat să convingă şi colegii din celelalte partide de faptul că această iniţiativă nu reprezintă o cheltuială la bugetul Consiliului, ci o investiţie care se va materializa pe termen lung în beneficiul întregii comunităţi şi care va avea efecte extrem de pozitive atât pentru constănţeni, cât şi pentru economia judeţului.
 
„La lucrările comisiilor a participat şi Andrei-Mihai Tănase, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa, care a încercat să explice beneficiile unui astfel de proiect şi de ce este necesar să luăm măsuri imediate. Chiar dacă prevederile Legii Educaţiei sunt clare şi trebuiau puse în aplicare de aproape şapte ani, nici în comisii nu s-a luat nicio decizie, încercând să se tragă de timp, fără a se lua nici cea mai mică măsură. Din acest motiv, împreună cu toţi colegii mei liberali am semnat şi depus încă o dată proiectul iniţiat de către AEC, solicitând introducerea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din data de 27.07.2018 a acestui punct. Din păcate, practica celor de la conducerea Consiliului Judeţean de a nu pune pe ordinea de zi niciun proiect care nu vine din partea coaliţiei PSD+ALDE+PMP este de notorietate”, susţine consilierul Bola.
 
De altfel, acesta atrage atenţia că nici proiectul iniţiat de el şi de consilierul PNL Stelian Gima, privind efectuarea unor demersuri pentru construirea unui nou teatru de copii, nu se află pe ordinea de zi, precizând că nu a primit vreo explicaţie pentru acest fapt.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul depus de consilierii PNL privind acordarea de facilităţi la transport pentru elevii şi studenţii din judeţul Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii