Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:26 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de lege PNL pentru ca rovinieta să poată fi achitată în termen de cel mult 24 de ore

ro

04 Apr, 2024 11:33 566 Marime text



Deputații PNL au propus printr-un proiect de lege depus la Parlament, ca rovinieta să poată fi achitată şi în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale, nu doar înainte, cum este în prezent.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a fost semnată de 25 de deputaţi PNL.

Deputaţii propun eliminarea din textul articolului 5 alineat 2) a prevederii potrivit căreia rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.

„Rovinieta este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni. Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni", prevede actul normativ propus. În textul în vigoare se precizează, în plus, că rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.

Iniţiatorii arată însă că, în prezent, legea prevede că plata rovinietei se realizează anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale. În plus, dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea începe la ora înregistrării informaţiilor privind achitarea rovinietei în baza de date a SER.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii