Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social Prefectura Constanţa ar fi atins gradul de conformare maxim privind publicarea informaţiilor de interes public

ro

27 Jan, 2018 00:00 2330 Marime text
Prefecturile au atins gradul de conformare de 90,95% în ceea ce priveşte publicarea informaţiilor de interes public, a anunţat Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social. În şedinţa de Guvern de joi a fost prezentată o notă de informare cu tema „Monitorizarea implementării Memorandumului privind creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public de către instituţiile prefectului - acţiune prevăzută în Strategia Naţională Anticorupţie 2016 - 2020“.
 
Memorandumul prevedea publicarea din oficiu a informaţiilor solicitate în mod curent de cetăţeni, fiind o categorie de informaţii suplimentare faţă de cele prevăzute de Legea 544/2001. MCPDS a monitorizat aplicarea memorandumului la nivelul tuturor prefecturilor, prin analizarea modului în care au fost făcute publice informaţii referitoare la agenda conducerii, buget, bilanţ, drepturi salariale pe categorii de funcţii, plan şi contracte de achiziţii, execuţia bugetară la zi - documente ce trebuie publicate din oficiu, conform memorandumului aprobat de Guvern.
 
Potrivit datelor culese de Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, s-a înregistrat o evoluţie constantă a gradului de conformare şi, implicit, a transparentizării activităţii instituţionale, după cum urmează: conform primei monitorizări efectuate în luna octombrie 2017, procentul era de 60%, crescând ulterior, în noiembrie 2017, la 84,4%, apoi la 85%, în decembrie 2017, procentul ajungând în 19 ianuarie 2018 la cel mai înalt nivel de transparenţă, de 90,95%.
 
MCPDS precizează că „s-au remarcat pozitiv“ 15 prefecturi - Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj-Napoca şi Constanţa - care înregistrează un grad de conformare de 100%.
 
Alte şase prefecturi - Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu şi Gorj - au un grad de transparentizare a activităţii de 95%. Au fost identificate opt prefecturi - Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi şi Mureş - cu un grad de conformare de 90%.
 
Robert Lăzăroiu, din cadrul MCPDS, responsabil de monitorizare, spune că Prefectura Constanţa a înregistrat gradul de conformare maxim privind transparentizarea activităţii instituţionale. Funcţionarul public responsabil cu difuzarea informaţiilor publice din Prefectura Constanţa este Mihaela Creţu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii